logoImpact EST nr. 886 - 18.09.2021

Pe cine o fi reprezentând noţiunea STATUL român, când acest STAT se comportă ca fără de ţară şi fără de popor? Cum, mă, să aibă noţiunea STAT secrete de stat faţă de aceeaşi noţiune STAT?! Căci din 11 noiembrie 2001 şi până în 2021, adică după 20 de ani, clauzele contractului prin care SIDEX a fost vândut, nu au fost desecretizate.
Sigur, privatizarea celui mai mare combinat siderurgic din sud-estul Europei a fost un fel de răzbunare a pesede şi a premierului Năstase (2000-2004), asupra „fraierilor” din CDR, care s-au făcut de râsul oricui, cu guvernarea lor din 1996-2000.
Dar Lakshmi Mittal, patronul LNM ISPAT, s-a scos, căci a dat 25 + 52 milioane de USD, şi a vândut ce a mai rămas netăiat la fier vechi, cu 740 milioane de dolari, după 18 ani de exploatare.

Grupul lui Gupta aleargă după bani de finanţare a capitalului de lucru

Conform Ziarului Financiar, care citează la rândul său Wall Street Journal, care la rându-i citează surse „familiale”, Sanjeev Gupta şi-a angajat trei consilieri pe probleme de restructurare, pentru a-i reprezenta grupul GFG Alliance în negocierile cu principalul său creditor, Greensill Capital. Gupta speră să obţină o gură de oxigen pentru ca GFG să poată trece cu bine peste unele datorii care, conform WSJ, se cifrează la câteva miliarde de dolari.
Partea proastă este că cei din Greensill au început procedurile de insolvenţă, din cauză că două grupuri financiare elveţiene au declarat că îşi vor închide fondurile asociate cu Greensill, manifestând suspiciuni în ce priveşte bonitatea reală a acestui creditor. Vine întrebarea firească dacă şi Liberty Galaţi va întâmpina dificultăţi în vederea finanţării capitalului de lucru.

Transferul lui Zidane: 53 milioane USD, vânzarea Sidex – doar 25!

Aceasta este prima şi ultima tranşă de bani pe care statul român a primit-o în schimbul uriaşului combinat siderurgic de la Galaţi.
Era 11 noiembrie 2001, când la butoanele ţării se afla viitorul puşcăriaş (din cauza unor găinării mărunte, nu din cauza înaltei trădări), Adrian Năstase, guvernul său având o majoritate confortabilă în cele două camere ale Parlamentului. Sigur că orgoliul lui nemăsurat a fost stimulat şi de scrisoarea pe care i-a adresat-o Tony Blair, pe atunci premierul Marii Britanii, viitorul proprietar al SIDEX Galaţi fiindu-i recomandat cu căldură. Dar, nici acum, după 20 de ani, STATUL, Poporul, şi Ţara nu ştiu secretele de STAT ale acestei afaceri.
În spaţiul public s-a tot scris că, practic, LNM ISPAT, controlată de către unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, a dat statului român doar 25 milioane de dolari. Restul de 52 de milioane USD s-ar fi dus direct la SIDEX INTERNAŢIONAL LONDRA, controlată de către doi fraţi iranieni, prin această casă de comerţ derulându-se tot fluxul de materii prime şi toate exporturile finite ale SIDEX Galaţi. Motivaţia a fost că SIDEX a pierdut un proces cu SIDEX INTERNAŢIONAL, iar Mittal ar fi dispus ca diferenţa de 52 de milioane de dolari să fie virată direct iranienilor de la S.I. Londra.
OK, să spunem că LNM ISPAT a golit din conturi 77 milioane de dolari, dar în primul an de la privatizare a declarat un profit de 60 milioane USD.
Şi când te gândeşti că la acea vreme transferul lui Zinedine Zidane a costat 53 de milioane de dolari… Sau că prin acele vremuri STATUL ucrainian vindea un combinat siderurgic cam de aceeaşi mărime cu Sidex, contra sumei de 4,7 MILIARDE de dolari, chiar că îţi vine să scrii cu kalaşnicovul pe ei!

Nicolae: cheltuielile cu salariile: doar 14%…

Prin 1994 am avut un dialog cu Dumitru Nicolae, pe atunci director peste tot ce mişca în colosul siderurgic, Florentin Sandu, generalul plin, alegând comoditatea de deputat în Parlamentul României. Pe atunci, Sidex avea circa 30.000 de salariaţi, căci la vânzarea din 2001 mai avea 28.000, iar în zilele noastre, doar puţin peste 5.600 de salariaţi. L-am întrebat dacă nu sunt prea mulţi salariaţi în combinat (eu aveam pe atunci circa 35 de salariaţi). Mi-a răspuns ca un înţelept de Dolhasca (localitate „dragă” lui!) cum că cheltuielile cu salariile reprezintă doar 14% din totalul acestora… Şi atunci, cum p…ălăria lui Anatol (vorba lui Vasile Neamţu), i-am dat lui Mittal un Sidex cu următoarele sponsorizări plătite din banii tuturor?: 600 milioane de dolari, penalităţi anulate; datorii la bugetul de stat, 886 de milioane USD; restructurare personal, 200 milioane de dolari şi alte 20 de milioane de dolari, ajutor de şomaj pe timp de doi ani către persoanele disponibilizate.

Sidexul a fost căpuşat prin interpuşi de către întreaga clasă politică

Iar Adrian Năstase se felicita că a făcut o treabă mare vânzând SIDEXUL cu banii din taxele şi impozitele plătite de noi toţi, motivând că acest combinat avea pierderi de un milion de dolari pe zi, din cauză că era căpuşat de către firmele gălăţene. Măi, puşcărie, ce vorbeşti? Păi, prin 1995, mâncam un wisky, cu regretatul Sterică Ene, duce de Vameş şi director tehnic al SIDEX. Şi-mi spunea cât de bine se înţeleg politicienii din Opoziţie cu cei de la Putere, când este vorba de „caşcaval”. Şi-mi dă un exemplu:„ Gelucu, uite mă trezesc zilele trecute cu un telefon de la Corneliu Vadim Tudor (pe atunci, Partidul România Mare făcea parte din patrulaterul roşu, alături de PSDR – n.a.). Şi ce crezi că m-a rugat? Să-i aprob o comandă de câteva sute de tone de tablă lu Radu Vasile (P.N.Ţ.C.D.), pentru firma soţiei sale, Mara Impex S.R.L?”
Aşa că mai moale Adriane „nici nu ştii”, cu căpuşarea de către firmele gălăţene. Voi, politrucii şi odraslele nomenklaturiştilor şi securiştilor de la vârf aţi pârjolit Ţara cu neam cu tot, încât, curând, nu va mai fi nici locuită de … români.
Căci ce ai făcut tu, mă periculosule de inteligent, care eşti Adrian Năstase? I-ai vândut Sidexul lui Mittal cu 25 milioane de dolari, dându-i 1,7 milioane de dolari (prin ştergeri de datorii, penalităţi, restructurări…).
Iar el a făcut investiţii cu instalaţii cumpărate la mâna a doua (SH). Şi aţi şi inaugurat-o de două ori: odată când a venit Năstase la Sidex, iar a doua oară când au venit liberalii în vizită. Practic, această instalaţie de desprăfuire a funcţionat de două ori câte o oră-două. Şi aţi tăiat Uzinele Cocso-Chimice ca să puteţi vinde certificate verzi de sute de milioane de euro.
Băi, puşcărie, dar dacă SIDEX era firma familiei tale sau a familiei pesede, aţi fi vândut-o, dându-i cumpărătorului scutiri de peste 1,7 miliarde de dolari?

Gelu CIORICI 19 - martie - 2021

3 Responses so far.

  1. Pascu, fost angajat spune:

    Am muncit o viata multi din noi si am creat fabrici, uzine, am construit vapoare, utilaje petroliere, am făcut sosele, hidrocentrale, combinate de tot felul, eram cindva fruntea in Europa, iaca a venit revolutia cum zic unii si am distrus tot. A venit Roman, gata toate sunt fiare depasite, la taiat, vindut pe te miri ce. Am vindut resursele tarii, nu noi poporul ci o sleahta de politicieni care nu s-au gindit decit la ei si atit. Ce a fost combinatul asta cindva si uite am ramas si fara el, bravo Nastase. Generatia de acum si ce va veni nu mai au mari sperante, s-a dus totul pe apa simbetei. Acesta este durul adevar.

    • Bumbac spune:

      Cu toate sunt de acord, insa cu aia ca am fost „cineva” in Europa, nu!
      Pe noi romanii, hotia ne-a invins, totul s-a prabusit din cauza HOTIEI.Mare rahat nu faceam, costa sa vindem un tractor, nu se castiga nimic. Cheltuiam 100000 de lei, si-l vindeam cu 80.000. Afaceri bulgaresti. Avea lumea de lucru, ca de muncit nu am stiut sa muncim cum trebuie; am 60 de ani, le stiu pe astea mai bine decat multi…

  2. keegan spune:

    Sidex a fost falimentat voit de statul roman prin imprumuturi si tinut in loc prin stocarea produselor timp de 3 luni si pe care indianul le-a gasit si preluat la cumparare. la tranzactie si-a triplat automat investitia. si… la nunta fiicei care a urmat a cheltuit 150 milioane de dolari… ha ha ha… cel mai bine stie Bors cel care era si a mai fost multi ani dupa smekerul in combinat.

Lasa un raspuns la Bumbac


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Gala premiilor PIMM

Mereu reuşeşte Marian Filimon, acum pentru a 20-a oară, să ...

Cică se vrea veceu

Aflăm că în laboratoarele Primăriei Galaţi s-a pus la copt ...

Bustul lui Spiru Pl

Ţărăniştii de Galaţi, nedemni de acest partid istoric, darămite ...