http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXII – 2022, nr. 921 - 27.09.2022

Asupra multor nelegalităţi comise de către autorităţile judeţene şi locale, prin numiri politice în fruntea tuturor spitalelor din Galaţi, şi nu prin concursuri corecte a unor persoane care, odată ajunse pe funcţii, încep să se comporte ca în bucătăria proprie, nu ca într-o instituţie bugetată din banii tuturor, am tot intervenit prin articole de presă, în multe dintre cazuri instituţiile abilitate sesizându-se.
Iată cum titram în ediţia print şi online a Impact – est din 9 februarie 2018: „SĂNĂTATEA GĂLĂŢEANĂ ARE CONDUCERE MILITARIZATĂ ! NEVASTA LUI ZEUS O VA ÎNLOCUI PE DEBITA, IAR LA PSIHIATRIE, ŞEFIMEA E DE LA P. RUTIERĂ !”
Articolul în cauză a avut 6160 de cititori unici ai ediţiei online şi câteva mii ai ediţiei tipărite. Dar nesimţirea are obrazul mai gros decât talpa bocancului, aşa că totul a rămas suspendat între nelegalitate şi fărădelege. În ediţia de faţă, vom reveni asupra cazului Spitalului de Psihiatrie din Galaţi, cel de pe strada Traian, unde corpul medical tace şi-şi număară lefurile mari, la care se adaugă şi sporurile de 75% din acestea. Despre cum sunt ei şefiţi de un fost poliţist de la Poliţia Rutieră Galaţi, nu se pune, orgoliul lor manifestându-se doar în competiţia la a fi cel mai bun de pe strada sa….

Soţul-poliţist pensionar, supervizează deciziile managerei-soţie. Ca-n spitalul lor de acasă !

Manager al acestui spital gălăţean este, din 2015, Doina-Zizi Sandu. Ea şi-a întărit poziţia prin braţul armat al soţului, Marian Sandu, pe care l-a extras din poziţia de şef Birou al Poliţiei Rutiere Galaţi, de unde s-a înălţat la o pensie specială care este peste venitul anual net, de 78.570 de lei, pe care îl încasa în activitate. Tot în acel an, soaţa-manager avea un venit anual net de doar 78.975 de lei, cifre conform declaraţiilor de avere ale managerei de spital.
De atunci, de când a trecut în rezervă, adică de când s-a înălţat la pensie, M. Sandu supervizează deciziile managerului, căci toate frunzele din curtea spitalului sunt tăiate rapid de către bolnavi, la umbra câinilor ! Tot atunci, spuneam că FAMIGLIA Sandu M. are un credit de 305.660 de lei, scadent în 2038, folosit pentru cumpărarea unu apartament de 68 mp, situat în Bucureşti. În 2004, familia conducătoare de spital psihiatric acum, a cumpărat un apartament de 80 de metri patraţi în Galaţi.
Acesta a fost un remember, ca să înţelegeţi ce a cauzat revenirea la articolul pe care l-am publicat în Impact – est din 9 februarie, 2018 şi pe care îl puteţi citi tastând la „căutare” în dreapta sus, cuvinte precum zizi, psihiatrie etc.

ANI şi primarul Pucheanu : retezaţi nelegalitatea, altfel sunteţi complici !

Observăm că primarului de Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu, îi cam plac poliţienii. Pe unii chiar îi cunună, aşa, ca un parandărăt, ca apoi să-i numească directori ai Poliţiei Locale care îi este direct subordonată. (Cazul ZEUS, alias Marius Dobrea.) De aia, poate, şi apetenţa pentru toleranţă la nelegalitate.
Aşadar, am consultat un specialist în legislaţia muncii, pentru a ne lămuri în ce situaţii de incompatibilitate şade managera Spitalului de Psihiatrie Galaţi, Doina-Zizi Sandu, în raport cu soţu-su Marian, pe care l-a avansat „înainte” şef de birou. Vom observa pe ce butoi de nelegalităţi s-a cocoţat FAMIGLIA manager Sandu, precum şi complicii ei, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi primarul Pucheanu, Spitalul de Psihiatrie fiind în administrarea Primăriei.
Şi acum, pe lege :!
Încadrarea de către managerul Doina-Zizi Sandu a soţului ei este o crasă nelegalitate pe care ANI şi Primăria Puchenu nu pot sau nu vor să o constate. În calitate de manager al acestei instituţii de stat, Zizi Sandu a semnat actele administrative prin care a înfiinţat Serviciul de Calitate pentru famiglia sa, unde l-a în încadrat pe soţul ei, Marian Sandu. Că soţul nu a făcut nimic în această calitate, se poate constata. Apoi, a schimbat funcţia acestuia, dar soţul a rămas în acelaşi birou, tot ca mobilier de decor ! Toate modificările cu încadrarea şi schimbarea ulterioară a funcţiei s-au făcut numai prin ordin intern, din dispoziţia expresă şi cu semnătura managerului-soţie.
Prin această încălcare a legii, sumele plătite soţului ca salariu reprezintă un prejudiciu adus bugetului de stat. Fiind vorba despre soţ, conflicul de interese este evident şi clar ca vaca. Acesta este definit, doamnă ANI şi dom primar, de art. 178 alin. 2,litera „c” din Legea 95 din 2006. Mai mult, aceeaşi lege stabileşte clar, la art.178 alin. 4, procedura în caz de incompatibilitate sau de conflict de interese. În cazul de faţă se observă clar că managera spitalului public A CREAT ŞI A MENŢINUT CONFLICTUL DE INTERESE până în zielele noastre. Răspunderea pentru paguba adusă spitalului este a managerului, căci aşa spune aceeaşi Lege nr.95 din 2006, la art. 178, alin. 5. Articolul 178, litera „e” şi „f”, care stabileşte situaţiile de încetare a contractului de management, dacă nu este respectat termenul de înlăturare a motivelor de incompatibilitate sau de conflict de interese, or în acest caz ne aflăm în formă agravantă, din cauză că însăşi managera a creat starea de conflict de interese şi nici nu doreşte înlăturarea ei de mulţi ani de zile. Se aude ANI, se aude domnule Primar ? Situaţia este gravă şi din cauză că managera Sandu a semnat un act (sau mai multe) prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru soţul ei şi, implicit, pentru sine. ACEASTĂ FAPTĂ ESTE INFRACŢIUNA DE FOLOSIRE A FUNCŢIEI PENTRU FAVORIZAREA UNEI PERSOANE ŞI ESTE PEDEPSITĂ CONFORM ARICOLULUI 301 DIN CODUL PENAL.

Investitori în imobiliare

Când ai o pensie de 112.632 de lei pe an, devii nesătul şi mai vrei tot de la stat, prin nevasta-manager, şi o leafă netă de 56.432 lei, aşa, de seminţe !
Am aruncat o privire şi pe declaraţia de avere a managerei Doina Sandu, dată în iunie 2022, pentru anul fiscal 2021.
În 2007 familia Sandu cumpără un teren intravilan de 1200 mp în comuna Schela, judeţul Galaţi, iar în 2014 cumpăraseră un apartament de 80 mp, cică prin contract de schimb, ca să evite declararea tranzacţiei. În 2015 şi în 2021 cumpără două apartamente în Bucureşti de 68 mp, respectiv 54 mp. În 2008 şi 2018 cumpără câte un autoturism Skoda. În 2015 contractează un credit de 305.000 de lei, scadent în 2038, iar în 2021 un altul de 340.000 de lei, scadent în 2043 (ehei, peste 23 de ani !) Salariul net al managerei Zizi a fost de 176.686 de lei pe anul fiscal 2021, iar al soţului economist de doar 56. 432 de lei. Da, dar ca fost poliţian, el saltă anual şi o pensie specială de 112.632 de lei, încât se tot căptuşeşte cu câte o discopatie lombară! Din închirierea apartamentelor din Bucureşti declară nesincer un venit de doar 825 de euro.
Avertizăm insstituţiile vizate şi abilitate să aplice legea în acest caz de perpetuare a incompatibilităţii şi a conflictului de interese în care se află managerul unui spital de stat.

Gelu CIORICI 8 - septembrie - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

We will never forget

Am urmărit funeraliile Reginei de la început, până la sfârşit, ...

Gorbaciov

Democraţia îşi are virusările ei. Este, printre altele, dreptul păduchilor ...

Avocatul spune şi c

“- Notificăm în scris furnizorul de energie şi contestăm întinderea ...

Derută în exprimar

Paronimele constituie o categorie semasiologică (formată în funcţie de forma ...