PROF. DR. FLORINEL AGAFIȚEI – FIU, FRATE, SOȚ, TATĂ, SCRIITOR ȘI PICTOR. UN SPIRIT VERTICAL ÎNTR-O LUME TOT MAI ÎNCLINATĂ
Când dispare un om mare, se stinge o lumină în lume.
Când dispare un om adevărat, durerea intră în familie.
Dar când se stinge prof. dr. Florinel Agafiței, pentru mine – sora lui –, se prăbușesc deodată două lumi: lumea culturii românești și lumea mea interioară. Pentru că el a fost, în același timp, scriitor de forță, gânditor rar, orientalist, pictor, profesor, dar și fiul, fratele, soțul și tatăl unei familii care l-a iubit enorm.
Născut la 17 noiembrie 1965, în comuna Lueta, județul Harghita, într-o casă în care limba română nu era doar o disciplină, ci un destin, Florinel a crescut purtând în el verticalitatea și noblețea părinților noștri – prof. Agafiței Tănăsache și prof. Agafiței Elena, ambii dascăli de limba română.
A crescut printre cărți, caiete corectate, discuții despre poezie și dreptate, despre adevăr și omenie. De acolo i s-a tras felul acela aristocratic al minții, răbdarea, exigența, refuzul categoric al minciunii și al mediocrității.
Un intelectual greu de redus la o etichetă
Florinel nu a fost doar „scriitor”, nici doar „profesor” sau doar „doctor în filozofie”.
El a fost un om al enciclopediei, al bibliotecilor, al studiului aspru și neîntrerupt. Absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie (UAIC Iași, 1986–1989), cu un doctorat în Istoria Filosofiei (1999), și-a dus mai departe formarea cu o seriozitate pe care puțini o mai înțeleg astăzi.
Era orientalist, sanscritolog, eseist, romancier, jurnalist, pamfletar, gânditor metafizic – dar niciuna dintre aceste titulaturi nu reușește, singulară, să-l cuprindă.
Scria despre Eminescu, despre Brâncuși, despre India, despre simboluri, despre politică, despre destinul României, despre om și despre crizele lui interioare. Scria cu furie atunci când era nedreptate, cu delicatețe atunci când atingea suferința, cu luciditate când explica idei grele.
Era omul care putea discuta despre Upanișade la fel de simplu cum explica unui copil de clasa a V-a cum se citește corect o pagină.
Jurnalistul care n-a scris cu cerneală, ci cu sânge
După 1989, în perioada tulbure a tranziției, când mulți își căutau confortul, Florinel a intrat în presă. A fost redactor la „Viitorul”, la „Realitatea”, iar între 1990–1992 a colaborat constant cu ziarul londonez „Românul Liber / The Free Romanian”, vocea românilor din exil.
Scria dur, adevărat, nefardat. Scria ca unul care vede cum țara pe care o iubește este călcată în picioare.
Pamfletele lui din revista „Contraatac” au devenit virale înainte să existe internetul de azi.
Celebrul său text „Către politicieni!” rămâne unul dintre cele mai tăioase și lucide rechizitorii morale scrise vreodată în România.
Florinel nu se temea.
Nu se vindea.
Nu făcea compromis.
Profesorul care nu te lăsa să rămâi mic
Ca profesor titular la Școala „Prof. Al. Spînu”, Golești și ca profesor asociat al Colegiului Focșani / Universitatea București, a format generații întregi.și ceeea ce este cel mai important: i-a format ca oameni în adevăratul sens al cuvântului.
Elevii îl țin minte pentru frazele lui care aveau greutatea unui destin:
„Haide că poți!”
„Gândește! Exprimă-te!Fii curajos!”
„Nu te minți! Acolo începe prăbușirea…”
Era profesorul care te transforma și te purta mereu într-o poveste…și-n altă poveste…
Scriitorul premiat, erudit și incomod
Opera lui cuprinde romane, eseuri, studii, jurnale – toate scrise cu o densitate intelectuală rară:
- „Careul Mare” – Marele Premiu Național „Mihail Sadoveanu”
- „Simbol și simbolizare indiană în sculptura lui Constantin Brâncuși”
- „Accepția indiană a simbolului în opera lui Mihai Eminescu” – Marele Premiu „Mihai Eminescu”, Cluj
- „Anamneze” – Premiul „Liviu Rebreanu”
- „Baronul” – Premiul I „Al. Odobescu”
- „Haita”
- „Pipa” – Premiul „Sorin Titel”
- „Itinerarii spirituale”
- „Jurnal frânt”, poate cea mai sinceră oglindire a sufletului său.
- „Bondarul”…
Nicio pagină nu este scrisă de complezență.
Nicio propoziție nu este pusă „să dea bine”.
Florinel scria, de fiecare dată, arzând în adevăr.
Pictorul – tăcerea care vorbea în culori
Puțini știu cât de mult a pictat Florinel. Pictura nu era pentru el un doar o pasiune, ci un al doilea mod de a trăi.
Dacă scrisul era rațiune, analiză, luciditate, pictura era respirația profundă, eliberarea tainică, partea lui mai blândă, mai vulnerabilă.
În atelier, în liniștea pe care doar pensula o rupea, se întorcea nu către lume, ci către sine.
Pictura lui avea câteva direcții clare:
- figuri umane esențializate, ca niște umbre ale sufletului
- simboluri – spirale, cercuri, axe, linii brâncușiene reinterpretate
- spații metafizice, care nu există în realitate, dar există în minte
- culori adânci, pământuri, ocru, roșu închis, albastru meditative, verde în lumină
- influențe orientale, reflexe ale studiului său din India
- o tensiune morală, ca și cum fiecare tablou ar pune o întrebare
Nu picta ca un amator.
Picta ca un gânditor.
Fiecare lucrare reprezintă o confesiune a unui om prea lucid ca să poată dormi liniștit.
Pentru noi, cei din familie, picturile lui au rămas astăzi nu ca simple obiecte, ci ca ferestre către sufletul lui.
Orientalistul – omul care căuta rădăcina lumii
Ani la rând a lucrat la un glosar sanskrit–român, convins că limba noastră are rădăcini vechi, nobile, indo-europene. A studiat sanscrita cu rigoarea unui ascet, căutând legături între civilizații, între sensuri, între lumi care par îndepărtate doar pentru cei care nu au răbdare să privească adânc.
India nu a fost pentru el exotism.
A fost știință, fascinație, disciplină, spiritualitate.
Un nume intrat în Istoria Literaturii Române
Nu a scris niciodată pentru glorie, dar gloria l-a găsit oricum.
Florinel Agafiței a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, o recunoaștere firească a forței sale literare, a erudiției sale și a verticalității scrisului său. Criticii l-au remarcat, iar unele dintre cele mai importante nume din cultura română l-au citat, comentat și apreciat.
Prezența lui în monumentala lucrare „Istoria literaturii române” a lui Ion Rotaru nu este o întâmplare, ci dovada că destinul său literar depășește granițele provinciei, impunându-se în rândul autorilor cu operă solidă, coerentă și originală. A intrat astfel, cu discreția lui obișnuită, în istoria literaturii naționale, acolo unde ajung doar cei cu adevărat demni.
Dar, dincolo de toate, rămâne familia
Oricât de multe titluri i-am pune în dreptul numelui, oricât de multe premii ar fi primit, oricât de multe pagini ar fi scris, pentru mine – sora lui –, pentru noi, ai casei, Florinel Agafiței rămâne:
Fiul care și-a cinstit părinții.
Soțul drept, devotat, demn.
Tatăl care și-a crescut copilul cu rigoare, inteligență și dragoste.
Bunicul devotat, a cărui dragoste față de Măriuca lui transcende orice
Fratele nostru– cel mai rar dintre oameni.
Fratele care știa să asculte.
Fratele care te apăra fără să întrebe.
Fratele care te îndruma atunci când vedea că te abați de la drumul tău.
Fratele care îți spunea adevărul, nu ceea ce voiai să auzi.
Fratele care nu te lăsa să cazi.
Durerea dispariției lui o port acum ca pe o rană care nu se va vindeca niciodată. Dar o port și ca pe o onoare, având harul de a împărți sânge, copilărie și destin cu el.
Ce lasă în urmă?
Lasă o operă.
Lasă o bibliografie solidă, premiată, importantă.
Lasă sute de pagini de eseu, roman, studiu, pictură, glosar, jurnal.
Lasă mii de elevi cărora le-a fost aproape.
Lasă modelul unui om care a refuzat tot ceea ce este fals.
Lasă lecția verticalității.
Lasă amintirea unui intelectual adevărat într-o epocă a improvizației.
Lasă picturile lui – geometrii și muzici ale sufletului.
Lasă liniștea și tulburarea noastră.
Și mai lasă un gol pe care nu îl vom umple niciodată…
Însă Florinel Agafiței nu pleacă, ci se mută în lumină!
Atâta timp cât este citit, privit, pomenit, înțeles și iubit, fratele nostru trăiește.
În cărțile lui.
În picturile lui.
În elevii lui.
În adevărurile lui.
În familia lui.
În mine.În noi…
A plecat trupul.
Dar spiritul lui rămâne — vertical, viu, tranșant, tandru, inconfundabil.
Un „Jurnal frânt”, oglindind un destin așezat în lumină.
Până când ne vom revedea,
Sora ta,
Prof. Daniela Agafiței
Dumnezeu sa.l odihnească!!!!
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i ofere locul binemeritat!
Sincere condoleanțe și alinare sufletească celor care iau parte la o așa grea pierdere!
Nu uitați, nu sunteți singuri, încă!