Patru generații de arheologi ai esteticii au visat ca femeia care l-a inspirat pe Matisse pentru tabloul “Bluza românească” să fie o româncă celebră stabilită la Paris. Fie Elvira Popescu, fie Elena Văcărescu, Anna de Noailles sau Marthe Bibesco.
Modelul pentru toate cele zece versiuni ale „Iei românești”, lucrate între 1939 și 1945, este unul și același: rusoaica Lydia Nikolaevna Delectorskaya.
Născută în Siberia și refugiată în Franța după revoluția bolșevică, Delectorskaya a trăit în preajma lui Matisse din 1932 până la moartea maestrului, în 1954.
Doar într-un singur an, în 1936, Delectorskaya i-a pozat pentru 40 de tablouri. În perioada în care a imortalizat ciclul iei românești, Delectorskaya va fi singura colaboratoare a maestrului.
Relațiile dintre ei erau oficiale. Abia în 1937, cu salariul suplimentar pe care îl primea ca model, pe lângă cel încasat pentru munca de secretariat în studio, Lydia Delectorskaya și-a permis să achiziționeze primul desen semnat de Henri Matisse.
Delectorskaya a avut un rol prevalent în crearea Muzeului Matisse din Le Cateau-Cambrésis, și a organizării retrospectivelor dedicate artistului la Londra, Paris și Philadelphia.
Între ie și frumusețe s-a stabilit un pact care s-a luat la întrecere cu veșnicia. Câtă vreme vor purta poate cel mai elaborat veșmânt din istoria civilizației, femeile vor fi pentru o zi, regine.
M-am întrebat adesea câte mii de ani i-ar lua unui popor să gândească ia. Întâi de toate, trebuie ca acea stirpe de neam să se așeze undeva, să-și facă un rost. Nu poți vedea tainele ascunse ale lumii în goana calului.
Ar trebui ca Gânditorul și perechea lui sacră, Cumințenia Pământului, să cerceteze în serile înfiorate de primăvară izvoadele alcăturii firii, încrețul, răsăritul florilor de păpădie, altița;
unduitul în vânt al traistei ciobanului, râurii costișați și săbiați, bătaia în razele soarelui a aripilor de fluture, codrii șerpești și înfurcați, stropii de rouă de pe antenele albinelor, ciupacii;
scările de funigei ale ielelor, fodorii, coarnele melcilor și pânza păianjenilor, plătcile, cetina de brad și spicele de grâu, ciocănelele, fulgii de nea și peste coatele.
Din toate aceste cugetări și înscrisuri răsări-va în cinci mii de ani nepieritoarea ie, atâta i-a luat să vadă lumina zilei pe boiul diafan al codanelor sau pe trupul împlinit al femeilor.
O să vi se pară poate straniu, dar am văzut-o în “Bluza românească” pe actrița Florina Cercel. Era prin 1970, aveam 14 ani, o mulțime de idei despre artă și o atracție puternică pentru un anumit gen de femei, ecosistem în care se încadra și Sophia Loren.
Pe Florina Cercel o văzusem în drama istorică a lui Andrei Blaier, “Prin cenușa imperiului”, în rolul grecoaicei. Am cules date despre lumina filtrată care ningea flori de cais pe carnea albă a Florinei Cercel, foarte târziu, după 1990.
Un martor mi-a relatat că i-a văzut torsul decupat în fereastra toaletei aeroportului din Dakar. Zburau în avionul pus la dipoziție de președinte, spre gloria turneului brazilian din Sao Paulo și Rio de Janeiro, cu “Trilogia antică”.
Florina juca în rolul Clitemnestrei, împărțit cu Ilinca Tomoroveanu și Adela Mărculescu. Avionul făcuse escală tehnică în Dakar. Era extrem de cald, aveau o problemă cu instalația de aer condiționat a aeronavei.
Florina se spăla în baia aeroportului. Antigona a înmărmurit când din clarobscurul incintei s-a dezghiocat umărul de marmură al Clitemnestrei. Electra a scos un țipăt de admirație. Corul antic i-a închinat un imn de slavă. Clitemnestra în ie.
Succesul brazilian a fost fulminant. Aristocratele din primele rânduri și-au aruncat colierele cu diamante pe scenă, un vechi obicei latin cu care saluți geniul artei.
––-
Henri Matisse, „La blouse roumaine”, pentru prima dată la Muzeul Național de Artă al României
7 - decembrie - 2025
