Am mers cu blablacar ul și am avut ocazia să merg pentru prima oară în viața mea cu un tir. Am mers adesea din București spre Galați cu o mașină care transporta marfă și era convenabil pentru că avea mult loc de bagaj și mi-a fost de ajutor când m-am mutat înapoi în Galați din București. Când am făcut rezervarea omul mi-a spus că este vorba de un tir iar eu am zis ok, eram obișnuită de la desele călătorii București -Galați și știam că șoferii sunt foarte civilizați și au tot interesul să fie totul în ordine ca să nu își ia un review prost mai ales de la cineva ca mine cu atât de multe călătorii și cu review-uri atât de multe și bune de la șoferii de pe blablacar.
Am ajuns la locul de întâlnire, gara din Băile Herculane, un bibelou în paragină ca multe altele din Băile Herculane, Doamne, ce se alege cu țara noastră?! Și a venit tirul. O chestie mare în care a trebuit să-mi folosesc forța mâinilor ca să mă cațăr în el. Când am plecat la drum am avut impresia că zbor pe șosea. Am făcut și filmuleț ca să am amintire. Nu știu dacă voi mai merge cu tirul în viața asta, posibil doar dacă mai bifez o experiență de cântat la Podu’ Roșu în Băile Herculane.
Ajunsă în București am luat alt blablacar spre Galați, cineva care dorea să ajute cu anumite cumpărături sinistrații afectați de inundații. Inițial nu mă putea lua pentru că nu avea loc de bagaje, am anunțat că am rucsac și chitară. Dar apoi s-a răzgândit și m-a luat, m-a adus acasă pentru că și-a dat seama că putea face cumpărături și de la Metro Galați. Și ce călătorie interesantă, ce om special.
Am revenit în Galați cu inima plină de recunoștință. Chiar dacă sunt multe care te dezamăgesc, am exercițiul de a mă întoarce în picioare la locul de plecare. Asta e jobul oamenilor – să te judece, să te dezamăgească. Dar sunt atâția alții care îți pot umple inima de uimire și de bucurie. Exact ca atunci când cânți din prispa muzeului Casa de la Podu’ Roșu. Unii trec nepăsători. Sunt atât de acri și de zbârciți la suflet. Dar pe cât de acri sunt unii, pe atât de dulci sunt alții. E o chestiune de alegere pe care să îi pui la inimă. Cei acri sunt și așa foarte mici. Cei dulci sunt uriași. Și aleg să îi pun pe cei dulci la inimă. Nu de alta dar am loc destul pentru ei. Îi urc la rang de prinți și prințese. Iar când se dovedesc a fi fost niște acri cu fațadă de dulci îi elimin simplu, să rămână așa cum aleg să fie ținuți minte.
E o nouă dimineață, sunt acasă și mă bucur de cafeluță cu geamul larg deschis ca să intre Printesika la micul dejun care o așteaptă. Vă îmbrățișez cu drag, să aveți o săptămână minunată în continuare, să fiți sănătoși și să vă fie bine, să vă fie cafeluța delicioasă și viața frumoasă. Cu drag, Maria.
26 - septembrie - 2024
