Ploaia aceasta cu stropii mici si aproape inexistenti dar care, suav, imi ating ochii si mainile si urechile este mai puternica decat oricare alta si ma face sa o iau in seama mai mult decat reuseste o stranie furtuna.
Subtilitatea ei ma deranjeaza in cel mai placut mod incat nu pot face abastractie de ea nicium! Mai degraba as putea fi indiferenta in fata unei ploi grandioase, cu tunete si fulgere, cu stropi mari si durerosi decat in fata acesteia care nici nu se ascunde dar nici nu se prezinta in cea mai puternica forma a sa.
Pur si simplu este. Dar atat de eleganta in existenta sa incat mereu astepti ceva de la dansa: ori sa se ascunda sau sa plece, ori sa-si arate puterea.
Insa puterea ei in asta consta! In stropii acestia atat de marunti, slabi si aproape inexistenti dar care totusi reusesc sa te scoata din abisul indiferentei, aducandu-te la viata. Firisoarele acestea plapande si prezente de la care astepti ori sa plece, ori sa isi arate slabiciunea. Caci puterea se desavarseste in slabiciune.
“Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.
De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.”
27 - septembrie - 2024
