http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1057 - 24.04.2026

Statele membre UE au ajuns astazi la un acord privind impozitul minim aplicat multinaţionalelor după ce Ungaria a renunţat la veto pe acestă propunere.
Directiva, care va fi adoptată de Consiliu prin procedură scrisă, include un set comun de norme privind modul de calculare a ratei minime efective de impozitare de 15%, astfel încât aceasta să fie aplicată în mod corespunzător şi consecvent în întreaga UE.
Cui se aplică impozitul minim
Normele se vor aplica grupurilor multinaţionale de societăţi şi grupurilor naţionale de mari dimensiuni din UE, cu venituri financiare combinate de peste 750 de milioane euro pe an. Normele propuse se vor aplica oricărui grup mare de societăţi, atât naţional, cât şi internaţional, cu o societate-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE.
În cazul în care rata efectivă minimă nu este impusă de ţara în care îşi are sediul o filială, statul membru al societăţii-mamă trebuie să aplice un impozit complementar. Directiva asigură, de asemenea, impozitarea efectivă în situaţiile în care societatea-mamă este situată în afara UE într-o ţară cu un nivel scăzut de impozitare care nu aplică norme echivalente.
Statele membre trebuie să implementeze noile norme până la 31 decembrie 2023.
Comisia Europeană a salutat marţi acordul unanim anunţat de preşedinţia cehă a Consiliului UE cu privire la propunerea Comisiei de directivă care să asigure o rată minimă efectivă de impozitare a marilor grupuri multinaţionale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
„Acest acord privind impozitarea minimă a societăţilor este un avantaj pentru echitate, pentru diplomaţie şi pentru multilateralism. Comisia Europeană nu a renunţat niciodată la acest acord şi sunt mândru să văd că acesta devine realitate. Interesul european comun a prevalat şi doresc să aduc un omagiu preşedinţiilor franceză şi cehă pentru toate eforturile pe care le-au depus şi care ne-au condus până la acest punct. Acum trebuie să ne concentrăm eforturile asupra finalizării discuţiilor privind celălalt pilon al acordului global, care se axează pe impozitarea celor mai mari grupuri multinaţionale şi pe transpunerea lui în legislaţia UE”, a declarat comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni.
Rata minimă de impozitare de 15% a fost convenită la nivel mondial de 137 de ţări.

Text preluat 29 - decembrie - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

În nemernicia mea,

Are dreptate Rareș Bogdan să nu vrea curcubeu pe sediul ...

Gânditorii liberali

Ludovic Orban și-a clădit toată filozofia de fost premier și ...

Bonnie și Clyde din

Amândoi au un potențial criminogen îngrijorător de ridicat. Amândoi au ...

Rotativa guvernament

Rotativa lui Iohannis a îngropat România în datorii astronomice. Ne-a ...

Poetul Paul Celan

Într-o zi precum cea de azi, în anul 1970, poetul ...