SRL, microintreprindere, neplatitoare de TVA, are ca obiect de activitate codul CAEN 5520: Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata. La locatie doar se inchiriaza camere turistilor, existand venituri doar din servicii de inchiriere, fara masa si alte categorii de venituri.
Se deconteaza cheltuielile cu utilitatile si consumabile diverse, in rest nu avem prea multe cheltuieli. Dorim sa decontam cheltuieli cu combustibilul.
Asociatul unic are domiciliul in Bucuresti, unitatea de cazare este in provincie. Aprox de 2 ori pe luna ne deplasam la locatie.
Incepand cu luna octombrie, am alimentat combustibil, am pus CUI pe bon si am facut foaie de parcurs, soferul este asociatul unic, exista si contract de comodat pentru masina utilizata. Este in regula sa decontam 100% cheltuiala in baza acestor documente avand in vedere ca suntem microintreprindere neplatitoare de tva si aceste deplasari se fac strict pt a merge la locatia pe care o gestionam?
Mai sunt necesare alte documente pentru justificarea acestor cheltuieli cu combustibilul? Multumesc
• Tip societate: S.R.L.
• Numar de angajati: 0 angajati
• Platitoare TVA: Nu
• Cod CAEN: 5520
Raspunsul consultantului fiscal Elena Garofil:
Dupa cum ati precizat, avand in vedere ca nu sunteti platitoare de impozit pe profit si nici inregistrata in scopuri de TVA, apreciez ca nu exista nicio implicatie fiscala si puteti sa inregistrati BF integral.
De asemenea, nici la nivelul asociatului nu exista implicatii fiscale, intrucat aceste cheltuieli nu sunt efectuate in scop personal (art. 114 alin. 1 lit. h) din Codul fiscal), pentru a fi considerate venituri din alte surse si impozitate ca atare.
Pe langa bonul fiscal si foaia de parcurs va recomand sa intocmiti si un ordin de deplasare (14-5-4) conform prevderilor din OMFP 2634/2015.
Ordinul de deplasare (delegatie) serveste ca:
– dispozitie catre persoana delegata sa efectueze deplasarea pe teritoriul tarii;
– document pentru decontarea cheltuielilor efectuate;
– document pentru stabilirea diferentelor de primit sau de restituit de titularul de avans;
– document justificativ de inregistrare in contabilitate.
Ordinul de deplasare (delegatie) se intocmeste pentru fiecare deplasare, de catre persoana care urmeaza a efectua deplasarea, precum si pentru justificarea avansurilor acordate in vederea procurarii de valori materiale cu plata in numerar.
In cazul in care la decontarea avansului suma cheltuielilor efectuate este mai mare decat avansul primit, pentru diferenta de primit de catre titularul de avans se intocmeste Dispozitie de plata catre casierie (cod 14-4-4).
In cazul in care, la decontare, sumele privind cheltuielile efective sunt mai mici decat avansul primit, diferenta de restituit de catre titularul de avans se depune la casierie pe baza de Dispozitie de incasare catre casierie (cod 14-4-4).

