http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1045 - 22.01.2026
Absența lui Nicușor Dan de la Forumul Economic Mondial de la Davos se datorează explicit șefului Departamentului de Politică Externă al Administrației Prezidențiale, care conduce și Departamentul Securității Naționale, Marius Lazurca. Nu știu dacă Lazurca va și deconta eșecul și în ce mod anume.
Lazurca s-a lăudat în gura mare că nu a fost în stare să construiască suficientă substanță pentru prezența președintelui la Davos. Construiești substanță când ai din ce s-o construiești. Altfel, umbli teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezența lui vodă în țară.
Așa s-a exprimat Lazurca în numele președintelui. Și a încheiat sfidător: așadar, dacă e cineva de blamat, eu sunt acela. Lazurcă fie pleacă de tot de la Cotroceni și nu mai are nimic de pierdut; fie pleacă la SIE sau SRI ceea ce este foarte nasol ca una din cele două autorități de informații să fie conduse de un asemenea specimen;
fie este ceva sinistru, ca individul acesta să-i dicteze președintelui care stă smirnă în fața lui, ce e demn de luat în seamă pe lumea asta și în ce trebuie să ne băgăm picioarele, noi ca stat. Deocamdată, în Adunarea Generală a ONU și în Forumul de la Davos, desfășurat sub genericul “Un spirit al dialogului”, văd că ni le-am băgat până la clavicule.
Absența președintelui Nicușor Dan de la ediția din ianuarie 2026 a Forumului implică costuri de oportunitate la nivel diplomatic și de imagine. Forumul din 2026 reunește peste 400 de lideri politici. Lipsa președintelui înseamnă ratarea unor întâlniri bilaterale informale care ar fi putut consolida relațiile strategice ale României în contextul global tensionat, legat de criza Groenlandei.
–––
Diebold Lauber, Consilierul regelui Avenir înaintea lui Iosafat, care face un gest către Fecioara din Rai, cca 1469, J. Paul Getty Museum, Los Angeles
Cornel Ivanciuc 22 - ianuarie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Dacă e cineva de bl

Absența lui Nicușor Dan de la Forumul Economic Mondial de ...

Dacă aviaţia milit

Știrea că pentru protecția spațiului aerian au fost ridicate avioanele ...

În Groenlanda, nime

Pământul nu se vinde. În Groenlanda nu există proprietate privată ...

Burse tăiate versus

Dacă vă mai amintiți, în iunie 2025 studenții au protestat ...

18 mai 1886. Incepe

Ministerul Cultelor si al Instructiunii Publice, ,,DIVIZIA SCOALELORU,"anunta Primaria Orasului ...