Când vorbim despre dezvoltarea copilului, ne gândim adesea la educație, joc, performanțe, activități. Dar baza tuturor este mai profundă: felul în care copilul învață să se simtă în siguranță în lume. Această siguranță se construiește în primii ani de viață prin relația cu adultul care îl îngrijește.
Această legătură se numește atașament, iar consecințele ei se întind pe tot parcursul vieții, influențând modul în care copilul devine elev, adolescent, partener, profesionist și, într-o zi, părinte.
Ce este atașamentul?
Atașamentul este legătura emoțională stabilă dintre copil și adultul principal din viața lui. Nu este un simplu comportament, ci un sistem psihologic complex care îi spune copilului:
„Ești în siguranță” sau „Nu poți avea încredere”.
Un copil învață asta nu din teorie, ci din răspunsurile repetitive ale adultului la nevoile sale: hrană, protecție, alinare, apropiere, comfort.
În primii doi-trei ani, creierul copilului se modelează în funcție de aceste experiențe de bază. Din acest motiv, atașamentul are consecințe profunde asupra felului în care copilul va gestiona stresul, emoțiile și relațiile.
Tipurile de atașament și cum se transformă ele în personalitate adultă
- Atașament securizant
Copilul trăiește experiența unui adult cald, care răspunde constant și previzibil.
Învață că lumea este un loc sigur și că există sprijin.
Copilul: se liniștește ușor, explorează, cere ajutor.
Adultul: are încredere în oameni, stabilește relații sănătoase, își poate exprima emoțiile, are limite clare.
Consecință: capacitatea de a construi relații stabile, încredere în sine, reziliență.
Exemplu concret: un adult securizant poate spune „Am nevoie de o pauză” în loc să fugă din conflict.
- Atașament anxios
Adultul este uneori disponibil, alteori nu. Copilul trăiește imprevizibilitate afectivă.
Copilul: este temător, se agață de adult, plânge intens la separare.
Adultul: devine dependent emoțional, caută confirmare continuă, se teme excesiv de respingere.
Consecință: gelozie, teamă de abandon, anxietate în relații.
Exemplu concret: un adult anxios poate trimite mesaje repetate doar pentru a se asigura că nu este „uitat”.
- Atașament evitant
Adultul respinge semnalele emoționale ale copilului.
Poate fi disponibil fizic, dar nu și emoțional.
Copilul: evită exprimarea nevoilor, pare „prea cuminte”.
Adultul: evită apropierea, nu își exprimă emoțiile, fuge din conflicte.
Consecință: dificultăți în intimitate, tendință de izolare, probleme de încredere.
Exemplu concret: un adult evitant poate spune „Nu am nevoie de nimeni”, când, în realitate, nu poate gestiona apropierea.
- Atașament dezorganizat
Copilul primește amestec de protecție și frică din partea aceluiași adult.
Aceasta produce o confuzie profundă.
Copilul: se apropie, dar în același timp se teme; reacții imprevizibile.
Adultul: trăiește relații intense, conflictuale, poate manifesta impulsivitate sau dificultăți emoționale majore.
Consecință: risc crescut de anxietate severă, tulburări emoționale, instabilitate relațională.
Exemplu concret: adultul poate oscila rapid între apropiere excesivă și respingere.
Cum se vede atașamentul în viața de adult?
Atașamentul este invizibil, dar extrem de prezent.
Un adult securizant:
– știe să se autoregleze emoțional,
– poate cere ajutor,
– nu se teme de apropiere,
– are un sentiment stabil al valorii personale.
Un adult nesecurizant (anxios, evitant, dezorganizat):
– are dificultăți de încredere,
– se teme de respingere,
– reacționează exagerat la critica
– sau evită complet confruntările.
În realitate, majoritatea adulților își poartă tiparul de atașament în fiecare decizie emoțională.
Consecințele atașamentului asupra dezvoltării copilului
Atașamentul nu influențează doar relațiile, ci și:
- capacitatea de concentrare;
- motivația școlară;
- reglarea emoțiilor;
- toleranța la frustrare;
- modul de reacție la stres;
- stima de sine;
- reziliența.
Atașamentul este temelia pe care se clădește inteligența emoțională.
Ce pot face părinții, educatorii și îngrijitorii pentru a susține un atașament sănătos
- Răspundeți calm și constant la nevoile copilului.
- Oferiți predictibilitate și rutină.
- Validați emoțiile („Înțeleg că ești supărat”).
- Nu minimalizați trăirile („Nu e mare lucru”).
- Reparați relația atunci când greșiți.
- Fiți disponibili emoțional, nu doar fizic.
- Ascultați atent, fără grabă sau judecată.
Atașamentul nu cere perfecțiune, ci prezență.
Concluzie
Felul în care un copil este ținut în brațe, liniștit, ascultat și înțeles devine felul în care el va iubi, va avea încredere și se va regăsi pe sine ca adult.
Atașamentul este primul limbaj pe care îl învață un copil.
Și este un limbaj pe care îl va vorbi toată viața.
Vă rugăm să ne scrieți problemele cu care vă confruntati pe adresa de mail danielaagafitei57@gmail.com.
Coach și Trainer în analiză comportamentală Maxwell DISC / Terapeut Tomatis,
Prof. Agafiței Daniela
