Ca (şi) prefaţă
În viaţa unui om există două iniţiative, aparent similare: Bravura şi Curajul.
Situaţia devine complicată când unii amestecă categoriile. Pentru că aceia curajoşi trec drept prudenţi, dra creează eroi, ceilalţi nasc aventurieri. Cu alte cuvinte, bravura generează campioni, iar curajul, martiri.
Acestea fiind zise, să trecem la ideea de bază a acestui material, şi anume, acele ordonanţe botezate pompos militare, dar care au fost „concepute” pe genunchi, ca să nu spun altfel. Ca să detaliez, mi-ar lua foarte mult timp şi spaţiu, şi-apoi, nu sunt plătit de guvern ca să explic lacunele de care au profitat din belşug creatorii neprofesionişti ai ordonanţelor.
Nici aceia care au fost trimişi pe străzi ca să urmărească (amendeze?) respectarea acestora nu sunt mai prejos decât superiorii lor.
Am fost chestionat de către un echipaj în zona MICRO 21, pe data de 27.03.2020, în jurul orei 11.40, echipaj format din un domn îmbrăcat în uniformă de poliţist, o doamnă care avea doar o caschetă pe cap, şi un alt membru îmbrăcat civil, cu o cocardă pe piept, pe care scria citeţ „poliţia”, dar care nu avea la vedere niciun ecuson cu numele şi funcţia, şi nici nu a catadicsit să se legitimeze. Aşadar, după ce mi-a cerut să-i arăt DECLARAŢIA, i-am prezentat documentul care era completat regulamentar, şi cartea de identitate, aşa cum spune la lege, dar am constatat că tinerelul încerca să-mi găsească noduri în papură, stuf, cucută şi etc. Ocazie cu care am constatat că de fapt se bagă în seamă şi nu prea ştie ce vrea. În această situaţie i-am spus că sunt ziarist şi că, sub protecţia legitimaţiei, pot merge să fac materiale pentru ziar, fără alte documente. Persiflând informaţia mea, individul respectiv – menţionez că nu ştiu cine era şi ce funcţie avea – a făcut puţin pipi pe presă şi pe meseria de ziarist.
Ca să nu mai spun că nu era în temă cu ceea ce afirmase premierul Orban cu privire la Ordonanţa Militară nr. 3… În momentul în cafre am încercat să-i explic, s-a făcut „mic”, a dat un pas în spate şi a plecat, lăsând impresia unui învingător absolut.
– De ce echipajele de poliţie, când dau nas în nas cu tot felul de interlopi, cu tupeu şi răi de gură, fug mâncând pământul, lăsând indivizii respectivi să urle după ei, proferând tot felul de jigniri, înjurându-i şi făcând ceva pe uniforma instituţiei, iar când întâmplător întâlnesc un bătrânel care din varii motive nu a reuşit să-şi completeze „DECLARAŢIA”, imediat îl atacă la buzunar, unde mai există ceva mărunţiş din pensia lui prăpădită?
Alo, dom Vela, chiar nu aveţi pensionari în familie?
