http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 978 - 18.04.2024

Lucian Domniţeanu este un personaj special în acest ţinut. El a făcut „facultatea” în pădurea Băneasa, iar după 1990 s-a devenit sereist. Aici a fost orientat în munca operativă pe economic. Şi fiindcă a învăţat să destructureze afaceri, s-a apucat să le şi facă. A început printr-un depozit de materiale de construcţii, aşa că a fost mai mult decât necesar să se încumetrească cu magnatul unui imperiu în domeniul construcţiilor, de nu avea Lucică marfă câtă cumpăra cumătrul! Apoi s-a fost făcut funcţionar public la Direcţia pentru Protecţia Copilului. Strategia serviciilor a fost aceea de a-l putea implanta în Direcţia Finanţelor Publice Galaţi, că tot ştia el de mediul economic din interior şi din înrudire. Şi i-a plăcut atât de mult încât a ajuns şi director plin, apoi adjunct, de ne-am plictisit câte rocade a făcut el cu Costică Onica.
Picat uşor în dizgraţie politică, Domniţeanu a fost izolat undeva pe la serviciul contestaţii, ca şef. Dar sigur că expertiza şi nu competenţa l-a făcut să vrea mai mult, încât după reorganizarea ANAF şi înălţarea lui Onica la pensie, Lucică s-a vrut iarăşi Costică! Adică director executiv al Direcţiei de Control pe şase judeţe în noua DGRFP Galaţi. După cum am mai scris, de atunci a făcut drumuri intense pe la Bucureşti şi a stat în concedii medicinale, până când un ACCIDENT l-a băgat pe bune în spital.
În noaptea de 24 spre 25 martie, Domniţeanu conducea propriul autoturism. În zona localităţii Săbăoani, judeţul Neamţ, el a adormit la masă, pardon, la volan şi a intrat pe contrasens. A izbit frontal un alt autoturism şi a făcut două victime care au o lungă perioadă de spitalizare. El însuşi s-a accidentat grav la o mână şi acum stă pe bune în concediu medical după spitalizare. Dosarul penal pentru vătămare din culpă este unul greu şi de netrecut, chiar dacă plăteşte pretenţiile victimelor şi se împacă cu ele. Procurorul de caz nu şi-a încheiat ancheta întrucât, se pare, cele două persoane se află încă în spital. Când acestea vor putea fi audiate, dosarul pleacă la instanţă, acest ghinion penal scoţându-l din lupta pentru putere în DGRFP.
Astfel de necazuri de nedorit s-au mai întâmplat în familia lui Lucian Domniţeanu. Fiul său a avut un accident (cam pe acelaşi fond cu al tatălui) în iunie 2015 la Mamaia, aspect consemnat în ziarul „Ziua” de Constanţa.

(GECO) 28 - aprilie - 2017

One Response so far.

  1. lucica spune:

    Bine faci, bine gasesti

Lasa un raspuns la lucica


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Europarlamentarii ro

Pe 10 aprilie s-a votat in PE legea legată de ...

CJG - Fotea dă vapo

Da, mă, dacă nu poți „inagaura” hobanate și miniautostrăzi gen ...

Artă cu sânge proa

Un album fotografic care documenteaza vernisajul unei expozitii de arta ...

STOP MIZERIEI MORALE

Așa nu se poate merge mai departe. Ar fi împotriva ...

JOC ȘI CULOARE, SĂ

„Să iei hotărâri e ceva ce seamănă cu sportul: ai ...