logoImpact EST nr. 747 - 22.10.2018

Începând cu această ediţie, vom încerca o analiză a situaţiei presei gălăţene, aflată ca tot ţinutul, cu toate componentele lui, în ultimii 10-12 ani, într-o prelungită moarte clinică. Iar faptul că de pe piaţa media au dispărut ca ediţii tipărite cotidiane cu difuzare naţională ca „Gândul” sau ca „România liberă”, iar „Adevărul” se află în insolvenţă, nu îmbunătăţeşte şi nu consolează or scuză situaţia precară în care se zvârcoleşte presa locală gălăţeană. O parte din ea a fost, desigur, o afacere oneroasă, prin ţepele uriaşe date de către patronii acestor firme de media bugetului de stat, sănătăţii şi pensiilor.
Începem cu cel care i-a inspirat şi pe alţii care s-au căpătuit cu televiziuni la cheie şi le-au dus în gard, acumulând datorii de zeci de miliarde la buget. Deci, cu Floooriiin Pâslaru şi a lor Televiziune Galaţi, de partid şi de stat!

PSD nu avea nevoie de televiziune. El era/este tot, inclusiv TV!

În vremuri imemoriale, adică pe la anii 1996, când până şi pesede era altceva, dică mai mult stat decât partid, greii acestuia au fost convinşi că-i bine să toarne bani într-o televiziune începută din pasiuni profesionale, dar aservită partidului-stat încă de la începuturi, de pe vremea lui nea Ştefan Opincă. Pe atunci, marile societăţi comerciale, gen Sidex, Şantierul Naval Galaţi, CCIA etc, erau toate cu capital de stat, deci banii nu erau o problemă, mai ales că la butoane se aflau numai directori cu carnet roşu de pesedere, gen Florentin Sandu, Dumitru Nicolae, Ion Mocanu, Dan Gogoncea etc. În sfârşit, Televiziunea Galaţi SA începe să emită în eter din 1996, iar prin cablu din 2003. Dovadă că din ea, ca patrimoniu numai bun de valorificat de către DGFP-pedesere, cu un Popa şi-un Onica la butoane, după ce a acumulat datorii la buget de 60-70 de miliarde de lei vechi, nu mai rămăsese decât o antenă… Căci atâta a lăsat de executat Florin Pîslaru în contul uriaşelor datorii: scheletul metalic al antenei de emisie, amplasat în curtea sediului din strada Saturn, vizavi de PECO, şi o masă de montaj!
De fapt Pâslaru nu avea neapărat organ de hoţ, de ţepar, de distrugător al economiei de stat, cum debutase falimentând mândreţe de PESCOGAL. Nu, el este rezultatul, produsul caracterial al partidului-stat, cum se cronicizase pedesere.

Serviciul Investigare Fraude şi Parchetul Curţii de Apel Galaţi, instituţii-buton

Stopajul la sursă a TVG SA era, cum am mai spus, de peste 1,5 milioane de euro, adică de peste 60 miliarde de lei vechi după unii, de 70 miliarde de lei, după alte surse.
Cert este că în urma unui control de fond al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi (DGFP), inspectorii au constatat o evaziune fiscală de 44 miliarde de lei vechi, cei circa 30 de salariaţi fiind lăsaţi şi fără plata contribuţiilor la asigurările de sănătate şi la pensii. Dosarul de stopaj la sursă şi de evaziune fiscală a fost trimis de către DGFP, formal şi conform uzanţei şi prevederilor legii, şi Parchetului, de data asta, având în vedere uriaşul prejudiciu, direct Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Procurorul de caz a trimis, tot conform legii, dosarul la IPJ Galaţi – Serviciul Investigare Fraude, care colcăia şi atunci şi acum de slugoi şi simpatizanţi ai partidului-stat, căci patronii fabricaţi de partid le angajau nevestele, odraslele şi amantele. Niciodată aici nu s-a făcut o investigare, nimeni nu a dat cu subsemnatul, prejudiciul nu a fost şi nu va fi recuperat niciodată. Ca şi în cazul televiziunii buşite după modelul Pâslaru de către un anume Aburel Stancu.
Pentru a scăpa de acestă imensă cocoaşă, Florin Pâslaru a făcut ce avea în sânge şi-n conştiinţa lui de membru-exponent al partidului-stat: a abandonat TG SA şi şi-a trecut licenţa pe o altă firmă cu sediul social în lanul de secară al unei ferme din Baia Mare. Aşa a devenit TVG SA persoana juridică Happyfer SA, declarată şi ea, mai apoi, în insolvenţă.

Intră în horă directorul-plagiator Răducan Oprea

Sigur că toată această fentă de chiloţi, această golănie economică şi comercială, care sfidează orice brumă de corectitudine şi concurenţă loială în mass-media gălăţeană, nu putea fi ticluită, cu aparenţă legală cu tot, decât cu complicitatea la vârf a conducerii Oficiului Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunalul Galaţi, unde s-a fost eternalizat ca director de către partidul lor fostul miliţian de la economic, Răducan Oprea, devenit şi el, ca şi un alt fost procuror şef de DNA, şi cadru didactic universitar.
Aşadar, în anul de greaţă 2009, TVG SA se transformă în Happyfer, în baza unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), însuşită ca un pelican de către Oprea Răducan. Datoriile se fac pierdute, nimeni nu răspunde, iar urma se pierde, căci acţionar-majoritar al firmei Happyfer este compania One Buget SA, aparţinând unui cetăţean neozeenlandez, şi declarată în insolvenţă!
Mişto reţeta pentru cei cu organ de hoţ, nu?, dovadă ca a fost repede adoptată şi de alţi patroni de media sau auto-fabricaţi din start cu premeditarea ţepuirii, ca în cazul RTV.

În paralel apare PAF Media SRL

Normal că atâta minte are Florin Pâslaru încât să-i facă iniţialele numelui fiului său de rahat, cu gloria de ţepar asigurată, căci în paralel el înfiinţează firma PAF Media SRL Galaţi, pe care transferă licenţa de emisie a TVG. Deci PAF vine de la Pâslaru Florin-Alexandru, fiul lui Florin şi al Valericăi Pâslaru, care împarte în mod egal acţiunile la noua firmă. Doar că în patru ani, conform datelor ANAF, noua persoană juridică a TV Galaţi acumulează datorii la buget de circa 1,7 milioane de lei, având zero salariaţi! Iată şi câteva rezultate financiare: 2013 – datorii de 604.574 lei, 2014 – datorii de 469.229 lei, 2015 – 310.689 lei, iar în 2016 are o cifră de afaceri de 664.067 lei, un profit de 15.423 lei şi datorii de 337.227 lei, cu doi salariaţi.

TVG Pâslaru încasează de la CJ Galaţi 115.000 de euro!

Da, dar tot în paralel, că asta înţeleg inşi cu structura lui Pâslaru din afaceri media oneste, încât îi contaminează şi pe alţi târtani cu apucături de patroni de mass-media, Florinache funcţionează şi cu SC Prim Plan TV, unde deţine 88% din acţiuni. Pe această firmă, televiziunea partidului lor, de care pesede chiar nu avea/are nevoie, la cât de rău i-a prostit sărăcia pe proştii de gălăţeni, famiglia Pâslaru a încasat numai din banii publici ai CJG peste 115.000 de euro. Asta între anii 2009 şi 2016. Vă reamintesc faptul că preşedinţi ai CJG au fost între 2008 şi 2012 asudatul de Eugen Chebac, devenit acum atârnat în CA la RA AFDJ, alături de Pâslaru Alexandru-Florin, adică PAF, unde încasează şi ei câte o mie de euro pe lună din cauză că pe Dunăre curge apă, iar din 2012 până în 2016 a fost preşedinte Nicolae Bacalbaşa. Mai trebuie punctat că grosul banilor a venit, în proporţie de două treimi, în mandatul lui Bacalbaşa, în anul 2014 contractul cu CJG fiind mutat pe PAF Media SRL.
Va urma, cu un alt ţepar, dar şi cu patronii proşti de corecţi în afacerea numită presă locală aflată, repet, într-o prelungită moarte clinică. De aceea PRESA tipărită e aproape de negăsit în ţinut, majoritatea refugiindu-se într-un online de tip blog, încă neproducătoare de adevărat sens şi menire a mass-media.
Dar cine mai ştie dacă mai avem la ce ne raporta, dacă nu cumva chiar sistemele de referinţă or fi fost ţepuite cu ştiinţă şi artă de structura organică a celor implicaţi.

A consemnat Gelu CIORICI 26 - ianuarie - 2018

Lasa un raspuns


Guiţând sfâşieto

Gata, s-a aşezat praful pe înfrângerea tuturor, putem să mai ...

C.A.R. Pensionari, r

Poliţia locală a venit, a constatat lucrările fără autorizaţie legală ...

Colectăm minciuni e

Periodic şi fantomatic, apar în presă anunţuri despre colectarea aparaturii ...

Iată firmele care

Ca să-şi încaseze salariile tot mai grase, politicienii, băgătorii de ...