http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1061 - 25.05.2026

Primăria municipiului Galați informează că a fost atribuit, în urma licitației publice, contractul privind amenajarea cu fonduri europene a parcului fotovoltaic din zona Tirighina. Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 21 de milioane de lei fără TVA, oferta câștigătoare aparținând Asocierii Colectiv Energy SRL – Elsaco Solutions SRL – Elsaco Electronic SRL. Durata contractului este de 15 luni, din care 3 luni pentru proiectare și 12 luni execuție.

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Cu toții ne dorim să trăim într-un oraș prietenos cu mediul. Iar acum vorbim de un nou proiect ambițios, cu un impact real, care demonstrează încă o dată că Galațiul este un exemplu de bune practici în ceea ce privește utilizarea responsabilă a resurselor și accesarea fondurilor europene. Astfel, vom avea în zona Tirighina un parc fotovoltaic care va acoperi o parte din consumul energetic al orașului. Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest demers și sunt convins că acest proiect va fi un model de urmat și pentru alte comunități.”

Parcul fotovoltaic va avea o putere instalată de minim 4 MW; 8.000 de module fotovoltaice 550Wp; 40 de invertoare de putere unidirecționale trifazate, putere nominală tensiune alternativă 100 kVA; ansamblu structură de montaj din oțel zincat și aluminiu pentru montajul modulelor fotovoltaice; post de transformare în anvelopa din beton; tablouri electrice, rețele electrice de cablu instalație de utilizare, instalație de legare la pământ, instalație electrică curenți slabi, dispozitive modulare protecție împotriva supratensiunilor, dotările NPM și PSI. Cantitatea de energie preconizată fi produsă este de 5.630 MWh.

Centrala electrică fotovoltaică va fi racordată la sistemul energetic național, iar energia electrică va putea fi folosită pentru a acoperi o parte importantă din consumul necesar pentru asigurarea iluminatului public. Parcul va fi amenajat pe locul fostei gropi de gunoi, suprafața ocupată va fi de 6,2 ha, iar suprafața construită va fi de 2,5 ha.

Primăria municipiului Galați a obținut fondurile necesare în cadrul unui contract semnat cu Ministerul Energiei, pe Programul „Fondul pentru Modernizare”, Apelul – „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice”.

Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galați 17 - iulie - 2025

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Arabia Saudită a at

Arabia Saudită și Iran nu sunt genul de vecini care ...

Tabăra PSD seamăn

Cu cât sunt mai mici, cu atât câinii intră mai ...

De ce Polonia va rea

Polonia a obținut o finanțare record de 43,7 miliarde de ...

Separatiștii pro-ru

Regiunea separatistă transnistreană este într-un moment de cotitură. Are grave probleme ...

Și Consulatul Germa

Strada Holban nr.3. Cladirea fostului Consulat German, construita in anul ...