Moldova de astăzi a fost dominată, în secolul IX-lea, de o castă de războinici extrem de puternici şi violenţi, cunoscuţi sub numele de ,,vlahii negri’’. Mărturiile istorice arată că aceştia s-ar fi luptat cu vikingii şi că aveau un cod al onoarei demn de războinicii shaolin.
Primele date despre vlahii negri apar, în mod surprinzător, pe o piatră funerară din insula Gotland (Suedia de astăzi).
Piatra este inscripţionată cu caractere runice, în vechea limbă scandinavă, şi relatează evenimente care au avut loc în secolul al X-lea.
Piatra funerară aparţine unui viking de seamă, o căpetenie/negustor care ar fi ajuns pe plaiurile Moldovei în căutare de bogăţii şi unde, în urma războiului cu vlahii negri, şi-ar fi pierdut viaţa.
Din secolul al IX-lea şi până în secolul al XI-lea, vikingii au efectuat raiduri din Spania până la Marea Neagră. Dincolo de jafuri şi violenţă, vikingii au fost şi negustori foarte eficienţi, colonizatori şi întemeietori de state medievale puternice, precum Kiev şi Novgorod.
„Pentru vikingi experienţa în Europa Răsăriteană s-ar putea să fi fost cea mai reuşită dintre experienţele lor. Pe atunci Marea Baltică era un lac suedez. Mai târziu ea avea să fie numită de greci şi de alţii Marea Varegilor”, scria Donald Logan în „Vikingii în istorie”.
Vikingii au ajuns şi până la Constantinopol, aşa că se explică cum au ajuns şi pe teritoriul României de astăzi.
Cercetătorul Vladimir Agrigoroaiei relatează, în „Vikingi sau ruşi. Noi cercetări asupra complexului de la Basarabi-Murfatlar’’, despre dovezile care susţin prezenţa vikingilor în zona Basarabi-Murfatlar.
„Ipoteza care susţine că unele din reprezentările de la Basarabi trebuie atribuite lumii scandinave a fost lansată în repetate rânduri de Ion Barnea şi acceptată de o mare parte a mediului ştiinţific românesc. Ea porneşte de la o serie de dovezi care ar indica o atare prezenţă: mai multe siluete de dragoni dublu-spiralaţi, un desen stilizat de corabie,schelete umane, socotite a fi de tip nordic, numele propriu Rainpilpe şi patru grafite de labirinturi”, scrie Vladimir Agrigoroaiei.
Într-un astfel de raid, şi-ar fi pierdut viaţa şi negustorul viking despre care relatam mai devreme.
Pe numele său Rodfos, acesta a fost omorât, alături de războinicii săi, de o ceată a „vlahilor negri” sau „blakumen”, cum apare în respectiva inscripţie.
Evenimentul ar fi avut loc pe traseul de la „varegi la greci”, adică din zona Kievului şi până la Constantinopol. Potrivit specialiştilor, este posibil ca incidentul să fi avut loc în zona de sud a Basarabiei.
Cine erau vlahii negri?
Academicianul Victor Spinei relatează, în lucrarea „Moldova în secolele XI-XIV”, că vlahilor de la est de Carpaţi li se spunea „negri”, evident nu datorită culorii pielii, ci datorită poziţiei geografice.
Pentru popoarele din aceea perioadă nordul era asociat cu negrul. „Negru ar putea înseamna şi „sălbatic”, „prăduitor”.
Un alt cercetător, Rudolf din Ems, relatează în lucrarea sa „Welthcronik”, despre o ţară a „vlahilor sălbatici” situată în afara arcului carpatic, adică Moldova de astăzi.
„Identitatea acestor „blakumen” a fost un mister. Specialiştii spun că „blakumen” se referă la vlahi, mai precis cei din estul Carpaţilor, adică moldovenii de astăzi. „Etnonimul «blakumen» reprezintă, potrivit părerii aproape unanime a specialiştilor, o formă scandinavă a numelui vlahilor. Dat fiind că drumul obişnuit al varegilor de pe coastele baltice către Constantinopol trecea de-a lungul litoralului moldovenesc al Mării Negre, este firesc să admintem că românii întâlniţi de Rodfos erau cei ce locuiau la răsărit de arcul carpatic”, arată academicianul Spinei.
Vlahii negri ar fi avut o organizare statală remarcabilă, cu cetăţi de pământ şi piatră conduse de juzi sau jupani. Dovezi arheologice au fost găsite la Răciula, Calfa, Măşcăuţi, Dersca, Fundu Herţii, Tudora sau Horodişte.
Vlahii negri vorbeau o limbă romanică, cu aporturi etnice, culturale şi lingvistice de la populaţii slave, probabil chiar gotice şi turanice.
Legat de valenţele lor războinice, aceştia erau vestiţi şi ca mercenari.
Au luptat, printre altele, în armata lui Iarizleif sau Iaroslav împotriva unui alt viking numit Burizleif sau Sveatopulk. Cronicile bizantine vorbesc despre ei şi în contextul campaniilor din Italia, unde ar fi luptat alături de varegi, în armata bizantină.
De ce această castă de luptători teribili s-a destrămat, de ce nu avem mai multe vestigii istorice de pe urma lor? O intrebare la care istoricii nu au, pentru moment, răspunsuri.
În condiţiile în care Moldova a fost teritoriul pe care au trecut zeci de triburi migratoare, fiind prădată de bogoţi, de huni, de gepizi, de avari, de bulgari, de turci, este probabil ca dovezile existenţei lor să fi fost distruse.
