Pictorul Mircea Cojocaru împlineşte 70 de ani, o vârstă frumoasă, de la cotele căreia poate să privească retrospectiv cu mândrie la tot ceea ce a creat, să se bucure că tablourile sale sunt apreciate și prețuite de iubitorii de frumos și, cu optimismul care-l caracterizează, să-și facă noi proiecte pentru viitor.
Artistul s-a născut la 6 octombrie 1955 în satul Coasta Lupei din comuna Nicorești, județul Galați. După studiile liceale, a urmat doi ani ca student audient la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Stabilit mai apoi la Tecuci, s-a afirmat ca pictor și poet, fiind în peisajul cultural-artistic al orașului și nu numai o prezenţă activă, dinamică, reţinând atenţia prin iconica șocantă a tablourilor sale, realizate într-o viziune constructivist-decorativă sau cu ecouri din arta suprarealistă şi abstractă. Și-a organizat expoziţii personale la Tecuci (1980, 1995, 2000, 2003, 2005, 2009, 2012, 2917, 2019, 2023), Iaşi (1980, 1989, 1999), Galaţi (1998, 2014, 2019), Bucureşti (1998, 2000), Focşani (2003), Bârlad (1999, 2002, 2003), Douai şi Lille (Franţa, 2008) și a participat la multe manifestări colective de profil de la București, Iaşi, Galaţi şi Tecuci. Are lucrări în colecţii de stat şi private din România, Franţa, Israel, Belgia, Suedia, Anglia, Austria, Canada. Despre pictura şi grafica sa au scris criticii de artă Valentin Ciucă, Radu Negru, Eugen Radu Lazăr, scriitorii Ana Blandiana, Romulus Rusan, Ştefan Andronache, Vasile Ghica, pictorii Ion Ţarălungă şi Vasilian Doboş. Numele său figurează în monumentalele volume ale lui Valentin Ciucă „Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II (Editura Art XXI, Iaşi, 2004) şi „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova, 1800 – 2010” (Editura Art XXI, Iaşi, 2011), în micul dicţionar enciclopedic al lui Vasile Ghica „Nasc şi la Tecuci oameni” (Editura Pim, Iaşi, 2008) şi în „Dicţionarul artiştilor plastici gălăţeni” al subsemnatului (ediția I, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Editura „Terra”, Focșani, 2007; ediția a II-a revăzută și întregită, Editura „Axis Libri”, Galaţi, 2013).
Universul picturii lui Mircea Cojocaru este bogat şi divers. El este populat de o lume fascinantă de forme de o deosebită acurateţe, care şochează prin culoarea strălucitoare, de esenţă fovistă, şi prin exprimarea liberă, ce nu pare a fi umbrită de inhibiţii ale celui care nu trăiește într-o localitate cu o mișcare plastică de anvergură. Din capul locului reţinem ca o constantă a operei sale preocuparea aproape obsesivă pentru figura umană, fixată pe suportul de pânză, fie în compoziţii, fie în portrete cu trimiteri directe la personalităţi care au marcat cultura românească şi pe cea universală sau, dimpotrivă, la persoane a căror identitate rămâne sub semnul anonimatului.
Unele lucrări sunt de sorginte livrescă, fiind inspirate din „Decameronul” lui Giovanni Boccacio, din „Iscusitul Hidalgo Don Quijote de la Mancha” al lui Cervantes, fondatorul romanului realist modern, din poezia lui Jorge Luis Borges, din mitologia greacă şi cea biblică. Altele sunt expresii ale erosului sau îşi au originea în frumuseţile naturii şi ale mediului în care se mişcă pictorul. După cum o serie de alte tablouri sunt plăsmuiri ale fanteziei sale bogate, materializări grafice și cromatice ale unor idei ce ţin de existenţa şi condiţia umană, de raporturile omului cu semenii săi şi cu Divinitatea. Structurile geometrice la care recurge, desele alunecări în suprareal şi abstract, ni-l recomandă pe Mircea Cojocaru ca fiind un pictor mai mult cerebral, însă cromatica tablourilor, linia elegantă şi mlădioasă a desenului lasă să descoperim un artist foarte sensibil, un liric sub penelul căruia culoarea dobândeşte sonorităţile muzicii. De altfel, muzica îi este chiar foarte apropiată, dovadă portretele remarcabile ale lui Ciprian Porumbescu, George Enescu, Dinu Lipatti, Ludwig van Beethoven, Hector Berlioz, Wolfgang Amadeus Mozart, Richard Wagner, concepute într-o viziune modernă (liniile și culorile utilizate evocă parcă însăși muzica acestora), compoziţiile cu instrumentişti sau cele intitulate „Muzicală”, „Concert pentru pian”, „După concert”. Cercul, semicercul, triunghiul, pătratul, rombul, piramida, arcada, scara, linia curbă, crucea, îngerii sunt simboluri frecvent întâlnite în picturile sale, iar când în compoziţii introduce elemente din natură, ele suferă metamorfoze, sunt descompuse, suprapuse, combinate după o logică personală în ansambluri pe care ochiul le savurează. Abordarea unor aspecte ale satului și ale portului popular specific zonei îl preocupă de asemenea și le obiectivează vizual în tablouri în care se simte dragostea artistului pentru tradițiile, datinile și obiceiurile oamenilor din mediul rural („Balada toamnei”, „Fântâna”, „Fuiorul”, „Maternitate”, „Bătrânul cobzar”, „Blânda păstoriță”, „Fete din Oaș” etc.).
Mircea Cojocaru are tendinţa alungirii personajelor, siluetele feminine sunt graţioase, conturate cu o linie şerpuitoare („Izgonirea din Paradis”, „Visul”, „Alei în necuprins”, „Începutul”, „În căutarea Paradisului”). Adesea se străduieşte să picteze într-un stil ce evocă mozaicul („Floarea-soarelui”, „Flori în vas de cristal”, „Natură statică cu floarea-soarelui”, „Nud”, „Clovn”). Abordările în cheie abstractă sunt combinaţii de forme plăsmuite pentru a ilustra anumite idei („Oul lui Columb”, „Tunelul”, „Boul pe acoperiş”, „Baladă”), iar în unele tablouri, iniţial pornite de la elemente concrete, accentele suprarealiste sunt evidente („Femeia îndărătnică”, „În travesti”, „Cal circumscris”, „Balenă înghiţind un cal”, „Ruigby”, „Adam şi Eva”). Uneori, conferă lucrărilor o notă de umor subtil, așa cum se întâmplă, de pildă, în „Efectul razelor de lună asupra silicoanelor”, „Cruciada femeilor”, „Dansând în ploaie” și „Domnișoarele din Tecuci”, aceasta din urmă, prin titlu, ca și prin prezența grupului feminin, amintind de celebra lucrare a lui Pablo Picasso „Domnișoarele din Avignon”, prin care marele maestru spaniol anunța cubismul în anul 1907.
Pictorul a apelat și la forţa artei realiste atunci când a imortalizat secvenţe ale peisajului urbanistic al Tecuciului („Strada Mare”, „Foișorul de foc”, „Catedrala Sf. Mare Mucenic Gheorghe”), aspecte din Veneţia sau scene de inspiraţie biblică, în care se apropie chiar de arta renascentistă („Cina cea de Taină”, „Golgota”, „Răstignirea”, „Coborârea de pe Cruce”, „Punerea în Mormânt”), deși unele motive le-a pictat și într-o factură abstractă sau care nu ține seama de erminii („Adam și Eva”, „Fuga în Egipt”, „Iisus în fața lui Pilat”).
Scriitura tablourilor lui Mircea Cojocaru este întodeauna elegantă şi cursivă, formele sunt riguros construite și organizate în structuri care cuceresc prin noutatea imagistică şi ritmica dinamică, prin echilibru compozițional, prin sensibilitatea şi puritatea culorilor. Metaforele și simbolurile frecvent folosite sunt purtătoarele unor conotații majore, care adesea nu se lasă atât de ușor lecturate. Materia picturală este în general din paleta foviștilor. Pictorul utilizează din abundenţă roşul de diferite nuanţe, pe care-l acordă cu tonuri de verde, ocru, albastru, negru, alb, violet, griuri colorate, răspândite cu o pensulaţie lisă, îndeosebi prin juxtapunere.
Artist ajuns la vârsta de 70 de ani, Mircea Cojocaru este un pictor cu un discurs plastic original, cu o operă de substanță, care constituie dovada cea mai elocventă a talentului și harului său, a strădaniilor sale de a găsi cele mai bune soluții plastice pentru a da viață, în forme și culori, ideilor, gândurilor, sentimentelor, stărilor și trăirilor sale sufletești. La ceas aniversar, îi urăm multă sănătate, putere de creație, inspirație, realizări artistice pe măsura năzuințelor sale și cât mai multe bucurii. La mulți ani!
mde
