http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1046 - 25.01.2026
Ce imagine de magician desăvârșit ar fi păstrat Marius Lazurcă dacă rămânea invizibil. Dar se pare că omul e nevorbit rău de tot și diavolul narcisismului l-a purtat la televizor să justifice de ce Nicușor Dan nu merge la Davos, adică teleleu prin lume, când are atâtea treburi importante de făcut acasă.
Omul nu s-a răcorit îndeajuns și a recidivat la scurtă vreme și a cerut voie la Antena 3 să facă o mărturisire ușor imprudentă, anume să constate că frazele pe care le-a rostit cu gândul viclean de a fi reținute, cele cu referire la umblatul teleleu prin lume, au și fost reținute.
Apoi a chicotit ca o chivuță satisfăcută de un geambaș, mărturisind că a venit la Antena 3 cu intenția de a produce asemenea expresii care să fie reluate și iată că a și reușit. Sincer, aș fi preferat să nu-l văd și aud niciodată pe Lazurcă. Să-l știu ascuns în spatele scenei aidoma cardinalului Richelieu, aplecat discret peste urechea lui Ludovic al XIII-lea, căruia îi șoptea ce să facă și ce să spună.
Pe când așa, Lazurcă s-a demonetizat, și din magician a ajuns panglicar. Senzația pe care o resimt este cea de trădare din copilărie când am descoperit că Moș Crăciun era de fapt, Moș Gerilă. Că portocalele pe care le-a scos din sac erau cartofi, napolitanele erau bucăți de scoarță de copac, iar drajeurile nu erau de ciocolată, ci căcăreze de capră.
–––-
Philippe de Champaigne, Portretul lui Richelieu, Musée des Beaux-Arts de Strasbourg
Cornel Ivanciuc 25 - ianuarie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Este adevărat că M

Ce imagine de magician desăvârșit ar fi păstrat Marius Lazurcă ...

STATUL ROMÂN ÎNTRE

Statul român modern nu s-a născut într-un context favorabil. Dimpotrivă. ...

AUR de 8 karate dat

Vizita delegației AUR în Statele Unite a fost marcată de ...

biCOZAiolăv you

Nu e mare brânză de trăncănit despre meciul de la ...

Dacă e cineva de bl

Absența lui Nicușor Dan de la Forumul Economic Mondial de ...