De 80 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva și au fost secete foarte mari. Dar anul acesta a plouat și, totuși, ei spun că fluviul a secat din cauza secetei. Curios. Oare, până ajunge fluviul Dunărea la noi, s-a verificat ce captări se fac? Poate se fac captări de apă industriale, poate se folosește apa pentru anumite scopuri. Poate ar trebui cercetată această chestie. Face cineva vreo anchetă?
Pentru că, să fim serioși, povestea asta începe să scârțâie serios la balamale. Ni se repetă pe un ton solemn, aproape religios, de la toate tribunele: „E secetă, oameni buni! Clima e de vină, seceta e de vină, natura e rea!”. Toată lumea dă din cap îngrijorată, se pun grafice roșii pe ecran și ni se explică, râzând galben, că fluviul pur și simplu a obosit să mai curgă.
Doar că există o mică, minusculă problemă de logică: anul ăsta a plouat. Au fost precipitații, au fost furtuni, debitul din amonte ar fi trebuit să arate cu totul altfel. Și, totuși, când ajunge Dunărea la poarta noastră, zici că a trecut printr-un pai uriaș.
Înainte să dăm vina exclusiv pe cerul care „nu vrea să plouă”, n-ar strica să ne uităm puțin pe hartă. Până să bată la ușa României, Dunărea traversează vreo zece țări și spală picioarele câtorva capitale europene majore. Oare chiar își imaginează cineva că apa aia curge nestingherită, ca pe vremea dacilor, iar noi doar primim ce rămâne din generozitatea naturii?
Să privim puțin lucrurile la rece: marii consumatori industriali din amonte: Germania, Austria, Ungaria sau Serbia au platforme industriale masive, centrale energetice care au nevoie de circuite enorme de răcire și căi navigabile controlate la milimetru. Când ai nevoie de energie și producție maximă, apa nu mai e un fluviu „sălbatic”, ci o resursă strategică deviată exact acolo unde trebuie.
Mega-proiectele de irigații: În timp ce la noi se discută nesfârșit despre reabilitarea vechilor canale, în vestul și centrul Europei, agricultura de mare intensitate trage din Dunăre și din afluenții ei debite uriașe, zi de zi, fără să ceară voie la știri.
Sistemul de baraje și acumulări: când rețeaua de baraje din amonte decide să-și refacă rezervele tehnologice sau să mențină nivelul optim pentru producția hidro, ce mai ajunge în josul râului? Evident, explicația oficială: „A secat de la soare”.
E foarte comod să arunci vina pe starea vremii. Vremea nu dă explicații, nu semnează ordine de ministru și nici nu trebuie să prezinte rapoarte de audit privind volumul de apă captat ilegal sau nedeclarat. Dacă spui că e secetă, toată lumea tace resemnată. Dar dacă întrebi direct: „Câți metri cubi pe secundă s-au extras din fluviu înainte să intre pe teritoriul nostru?”, dintr-odată discuția devine neplăcută.
Poate că n-ar strica o verificare la sânge a punctelor de intrare, o măsurare transparentă și niște întrebări directe puse partenerilor de drum lung ai fluviului. Până atunci, povestea cu „a secat de la secetă” rămâne exact ce este: o explicație convenabilă pentru cei care preferă ca noi să privim spre cer în loc să privim spre robinetele industriale din amonte.
La noi au decis să închidă un reactor de la Cernavodă, iar fermierii nu mai au cu ce uda culturile.
Cum s-a ajuns în această situație dacă în multe zone ale bazinului Dunării au existat precipitații importante în acest an? Ce rol au barajele și lacurile de acumulare din amonte? Ce volume de apă sunt utilizate pentru industrie, irigații și navigație în statele riverane?
Există date publice și transparente privind aceste utilizări?
6 - august - 2026
