Toni Kroos, Luka Modric, Ilkay Gundogan – trei magicieni ai mijlocului de teren, maeștri ai pasei, arhitecți ai jocului modern. Dar în 1986, Steaua București avea propriul său dirijor, pe Mihail Majearu. Cui i se pare exagerată comparația, înseamnă că nu l-a văzut pe Miți punând o pasă de 70 de metri, cu o precizie chirurgicală, pe glezna lui Lăcătuș sau Pițurcă. Era un fotbalist de finețe, dar și de forță, un om pentru care mingea nu era doar un obiect de joc, ci o prelungire a talentului său.
Născut pe 15 iulie 1960, la Galați, Mihail Majearu a ajuns la Steaua la doar 21 de ani, parte din reconstrucția ce avea să ducă echipa la gloria supremă. Timp de șapte ani, aproape 200 de meciuri și 32 de goluri, a fost pilonul tăcut, dar indispensabil al acelei echipe. Însă lumea și-l amintește adesea pentru ce n-a reușit să facă – un penalty ratat la Sevilla. Ce păcat că memoria unora e atât de scurtă. Căci fără Majearu, fără pasele lui, fără viziunea lui, Steaua nu ar fi ajuns acolo. Nu ar fi fost eroii acelei nopți magice de mai.
„Nutria” – așa îi spuneau colegii. O alunecare printre adversari, o agilitate aparte, un dribling care părea făcut fără efort. Emeric Ienei spunea că „Miți cânta la pianul pe care îl cărau alții”. Tudorel Stoica și Boloni erau luptători, războinici, dar Majearu era artistul. Rafinat, spectaculos, un fotbalist cum rar s-a mai născut pe pământ românesc. Boloni, un om care a cunoscut fotbalul la cel mai înalt nivel, spunea că Miți a fost mai bun decât David Beckham. Și poate că avea dreptate. Pentru că Beckham, oricât de multă clasă a avut, n-ar fi avut loc în Steaua ‘86.
Dar viața nu e dreaptă. Nu l-a răsplătit pe Majearu așa cum merita. A fost campion de patru ori, a câștigat Cupa Campionilor Europeni, a scris istorie pentru România, dar țara pe care a reprezentat-o nu l-a ajutat când a avut nevoie. Și-a pierdut casa, a fost nevoit să muncească cu ziua, să supraviețuiască într-un sistem care își uită campionii. Ar fi meritat mai mult. Mult mai mult.
Dar un lucru e sigur: nimeni nu îi va lua vreodată ce a câștigat pe teren. Nimeni nu va șterge pasele lui perfecte, eleganța cu care strecura mingea printre adversari, rafinamentul fiecărui dribling. Mihail Majearu este, și va rămâne, un simbol. Un nume care va fi rostit mereu cu respect în Ghencea.
Istoria nu uită campionii adevărați.
13 - martie - 2025
