http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1054 - 03.04.2026
Câtă vreme nu a făcut obiectul unei dezbateri oficiale, cel puțin la nivelul unei comisii parlamentare, procesul anulării alegerilor este un atu forte al opoziției, că în România s-a dat o lovitură de stat.
Puterea a ratat șansa de a demonstra amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2024 și susținerea prin mijloace oculte de către Moscova a lui Călin Georgescu și urmează să deconteze lovitura de stat constituțională.
Ocaziile se răzbună și în politică exact ca în fotbal. AUR și-a făcut temele, a întocmit un raport privind lovitura de stat și l-a încredințat Comitetului Juridic al Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite.
Că dezbaterile Congresului s-au transformat într-un rechizitoriu împotriva Comisiei Europene, acuzată de o campanie globală de cenzură și de interferență în procesele democratice ale unor state membre, inclusiv în alegerile din România, era de așteptat.
MAGA ocupă întreaga scenă a discursului public american, iar magamuții în frunte cu Anna Paulina Luna și Jim Jordan, șeful Comisiei Juridice, își transmit en fanfare mesajul că Europa este rea, antidemocratică și pe făraș, gata să fie înșfăcată de apocalipsă.
Nu AUR a adus România în situația asta. AUR a găsit România în veșnica ei eschivă când și-a făcut raportul. Orice interpretare a actorilor puterii de la București, cu privire la atitudinea AUR, este pompieristică.
Faptul că pompier de serviciu a fost desemnat Nicușor Dan, nu schimbă cu nimic tema investigării anulării alegerilor, care trebuia să fie una internă, nu un bun dat la export magamuților.
Da, România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Juridic, cum încearcă să dreagă busuiocul Nicușor Dan.
Da, referirile din document la adresa țării noastre sunt strict contextuale, dar răul s-a făcut deja și 9 milioane de voturi au fost aruncate la coș de doar 9 cetățeni, iar pentru asta n-am primit nici până la această oră o explicație credibilă.
–––-
Hans W. Schmidt, Discursul lui Cicero prin care îl atacă pe Catilina în Senatul Roman, cromolitografie, Weimar 1912, Verlag von A. Pichlers Wwe & Sohn, Colecție privată
Cornel Ivanciuc 5 - februarie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

2 APRILIE – ZIUA C

În fiecare an, pe 2 aprilie, vorbim despre autism. Este ...

Ce se întâmplă cu

Copiii milenialilor s-au născut într-o lume complet digitalizată. Pentru că ...

Legământul dintre

Drumul mai mult l-am ghicit, decât l-am găsit pe hărțile ...

Aleea care vindecă

Într-o lume în care copiii petrec tot mai mult timp ...

Războiul din Iran

Dacă planificatorii războiului din Iran ar fi studiat la tablă ...