Cu un an înainte să apună de zile, în bunicul meu s-a trezit ciobanul din tinerețe. Era în ajunul Ispasului. A zis că vrea să facem balmoș că așa e rânduiala. Bunica a făcut mai întâi pască înstruțată în cuptorul din ocol de sub hăizașul sprijinit în doi stâlpi groși de stejar. I-a împletit cunună din patru snopi de aluat pe margine și din trei pe mijloc, cu melci și stele.
Melcul e drumul vieții. Stelele sunt cum le văd ciobanii pe cer între Sânjorz și Sânmedru: Păcurarul cu Mândzările – care este constelația Lyra; Cățălul – Câinele Mic; Candela Ceriului – Steaua Polară de la capătul oiștii Carului Mare; Cloșca cu Pui – Pleiadele; Coasa – Cepheus; Găina – Cygnus; Sfredelul Mare – Orion;
Tri Crai de la Răsărit sau Ralițele – Centura Orionului cu cele trei stele Alnitak, Alnilam și Mintaka; Sfredelul Mic – Gemini; Cobilița – Aquila; Secera – Leo; Scaunul lui Dumnezeu – Cassiopeia; Crucea Mică – Delphinus; Fântâna din Răscruci – Pegasus. Fiecare constelație e un bumb de aluat pe pască, totul e să încapă cât mai mulți bumbi.
Noi nu-i ziceam Ispasului și Paștele cailor când cădeau deodată. Cred că era ceva tabu. Balmoșul după rânduiala ciobănească se face numai de Sâmbră, Ispas, Sânziene și Sântilie. Sântilie e sărbătoare mânioasă ca și Foca. Atunci plouă cu foc din cer. Celelalte sărbători sunt jingașe.
Balmoșul l-a făcut bunicul singur la ceaun în șatra casei. Noi doar ne-am uitat la el, mătușile Mărie, Anuță cu Gheorghe, Lidie și Veronică și unchii Ilie și Pătru, cu tata și mama. Bunicul horea ca în tinerețe la stână când era cioban.
Casa bunicilor era din stejar și a fost adusă din Ronă pe Mociar cu carul cu boi în 1936. Dranița s-a dus după zece ani, au pus pe casă cirepuri ungurești în locul ei. În 1950 vrăjitoarea Sica a descântat cirepurile care s-au ridicat și s-au făcut stol de rândunele,
s-au rotit de câteva ori pe deasupra fântânii cu cumpănă și a frasinilor din ocol, s-au învârtejit pe hornul casei, au ieșit pe uștioara cuptorului, apoi pe ușă, după care s-au așezat fiecare la locul ei, rând cu rând, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, dar cu un mare geamăt.
Balmoșul l-a făcut bunicul cu jintiță, zerul stors din caș, mălai măcinat la moară, urdă și sare. După ce a fiert bine și a ieșit tot untul din el, l-a răsturnat pe un fund din lemn de cireș. Mama mi-a pus un drob de balmoș într-un blid de lut pe care l-am lipăit cu o lingură de lemn.
Noaptea luase de mult pământul în stăpânire și pe deasupra ocolului zburau liliecii. Bunicul încă horea cu voce scăzută când de pe fundul de lemn balmoșul se topise ca roua dimineața de pe flori. Peste un an, exact pe vremea Ispasului, bunicul a căzut în iardă într-un genunchi sprijinit cu mâna dreaptă în toiag. Pe cerul de florar răsărise pentru ultima dată Steaua Câinelui.
––––
21 - mai - 2026
