logoImpact EST nr. 843 - 20.10.2020
  • Intrarea în legalitate poate fi (pe stil de Galaţii Noi) şi cu dedicaţie. Adică dacă de exemplu ăl de la măgăoaia Cina a trecut cu harabaua de restaurant PESTE TROTUAR, treacă de la noi – Primarul Stan şi arhitecta Voicilă- poate intra în legalitate cu mizeria lui de construcţie dacă plăteşte din urmă. Exact un astfel de amendament a propus Primarul Stan şi omul de serviciu la ridicări de mingi, Cristian Dima, dar cu altă ţintă-măgăoaia ilegală de pe Faleză, buncărul betonat de nunţi şi botezuri al consăteanului luiBute, pe numele de afacere Rompesgal SRL. A vrut, dar nu s-a putut, căci la USL se poartă contrele. Intrarea în legalitate s-a amânat până data viitoare, când va fi aplicat un alt mare adevăr de Galaţi, cel care a terminat de fapt faţa oraşului şi l-a făcut un nenorocit de oraş de provincie: tre să ai „îndrăzneală şi tupeu” în a mutila ambientul cât mai grav (cuvinte celebre, emanate de viceprimarul Florin Popa). Şi dacă nu plăteşti impozitele, pentru că legal nu exişti, nu se întâmplă nimic. Şi dacă tot ai greşt, noi, autoritatea, te ajutăm să intri la legalitate.
  •  Eeee, autogările! Sunt deja nişte autogări, dar oricât de multe ar fi, tot mai încape una, că doar n-o să meargă taxarea la Dumitru sau Ertagan. Şi se votă la CL înfiinţarea pe str Levaditti a autogării lui Lucian Bute, Translucian srl.
  •  După un an de mandat, Noul Galaţi al lui Marius Stan stă în Vechea Primărie a lui Nicolae.  Care, după ce că este veche, e şi scumpă. Un fleac, doar 15.000 de euro pe lună. Până mai ieri, erau doar 10. 000, dar şmecheraşii care au dat lovitura în numele lui Macri, ghidonaţi de avocatul minunilor, storc (estorchează?) Primăria de 15. 000. Primarul Stan dă, că doar nu dă de la el. Şi e mulţumit. Că evacuarea va veni oleacă mai târziu.
  •  Îngrămădeală dementă în Parcul Rizer, de ziua copilului. E dovada stării imbecile a administraţiei locale, care nu poate rezolva rapid starea infectă a locurilor publice, în care să-ţi scoţi copilul să respire sau unde să faci câţiva paşi de relaxare. Buluceala din Parcul Rizer a fost doar repetarea unei buluceli săptămânale, cea de pe Faleză, când tot oraşul îşi mută maşinile pe stradaFalezei, la balamucul duminical al ieşirii la Dunăre.
  • Marius Stan se scufundă pe limba lui de jucător la fonfleu. Nu i-au mers giumbuşlucurile cu şefia la PNL, nu-i avansează investiţia de la Olimpic, nici pe linie de viaţă pesonală nu stă prea bine. Acum, a primit un dupac în ceafă chiar şi de la amicii de bâză de administraţie zăludă, marca USL. Se făcea că Marius Stan a venit a doua oară la CL cu votarea Asocierii Brăila -Galaţi- Tulcea, şi acolo, ce să vezi? Fault la plesneală, pe toată linia, de la PC, de la PSD şi chiar de la PNL. Sentimentalisme, patriotisme surogat, sugestii grosiere, canci înţelegere! Nu şi nu, găştile reprezentate de Eugen Găvan şi Florin Popa s-au pus de-a curmezişul, deci asocierea să mai aştepte, până la toamnă-iarnă, când va fi iarăşi prea târziu (merge şi varianta Stan mieluşel în faţa ciobanului mustăcios de Panciu).
  • Ha, ha, ha, consilierul local PNL Cristian Dima s-a trezit că vrea să intre în istorie cu o HCL istorică, deci hai să interzică circulaţia căruţelor înGalaţi. Ha, ha, ha, nu te poţi opri din râs când vezi cu ce se ocupă peneliştii lui Dobre – cu refacerea HCL-urilor pesediste, care fix asta propuneau încă prin anii 2003, prin iniţiativele lui Ionel Borcea. Borcea a propus, CL-ul a votat, Gâscă s-a concediat, nimic nu s-a întâmplat. Dar de acum, gata, e groasă a lu Dima. Dima e radical, deci se va lăsa cu confiscare de căruţe la drumul mare. Ha, ha, ha, ha, ha! Şi după aia ce faci, bre nene Dima? Expoziţie de sute de căruţe? Şi cu mârţoagele cum rezolvi, le bagi la lasagnia?
CroniCariul de serViciu 7 - iunie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...