http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1075 - 16.10.2026

Denunțată pentru practici mafiote, cum a titrat presa la acel moment, Mioara Daniela Carp a părăsit ANAF Galați pe ușa din dos. Rușinos, adică, nu cu fruntea sus, cum ar face orice funcționar cinstit, neatins de nimic care să îi păteze reputația. Scandalul declanșat în 2021 povestea pe larg ( am scris ieri despre asta) despre practici cel puțin ciudate, dacă nu ilegale, ale șefei ANAF, adică sora rectorului UDJ, Barbu Marian. Prin urmare, printr-o mașinațiune ce a avut implicare politică (cum altfel???), Dana Carp a venit și a plecat de la conducerea ANAF Galați. În dreptul la replică, desigur, a negat toate acuzațiile aduse.
Însă să nu credeți că doamna Carp a stat pe margine sau a fost șomeră. În 2024 o regăsim, într-un document al Facultății de Drept Galați, unde decan este același Dragoș Daghie care, conform raportului Curții de Conturi are de returnat municipalității (adică cetățenilor!!!) un purcoi de bani, ca fiind plătită cu ora la UDJ Galați (Facultatea de Drept). Iată că s-a descurcat, doar nu era să rămână în afara sistemului.
Faptul că la acel moment fratele doamnei Carp, Barbu Marian era rector al Universității, desigur, doar o coincidență! Doar nu era să își aducă sora în Universitatea pe care o conduce, nu? Cine ar putea crede că don Barbu ar face așa ceva, ferească!
Și pe aceeași listă a plății cu ora îl regăsim pe nimeni altul decât șeful Secției 1 Poliție Galați, Tiberiu Ciurea ( despre care am vorbit zilele trecute), și el plătit cu ora la Facultatea de Drept. Nu știm ce predă, dar cert ete că își rotunjește venitul de șef de secție cu niște ore la facultate, că așa e în sistem: vreo două ( sau mai multe) job-uri la stat, că la privat ne stă în gât.
Vrednici sunteți!

Rami Marcovici 18 - septembrie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Nicușor Dan tocmai

Existe persoane care așteaptă semne și minuni din partea unui ...

Se vrea guvern de lu

Peste grumajii partidelor fâlfâie apăsat sabia lui Damocles. Orizontul s-a ...

Dare de seamă despr

În câteva locuri de pe țărmurile melancolice ale Mării Negre ...

Unul dintre cei mai

Toma Roman Jr. nu încetează să mă uimească. Este de ...

Maia Sandu nu se joa

Apa devine un subiect tot mai presant pentru Republica Moldova. ...