Pictoriţă şi graficiană de valoare naţională şi internaţională, una dintre cele mai mari reprezentante a artei feminine din România, Emilia Dumitrescu, de la a cărei moarte se împlinesc 20 de ani, a fost o artistă al cărei nume este strâns legat de mişcarea plastică gălăţeană de la începuturile existenţei sale, de dezvoltarea și consolidarea acesteia.
S-a născut la 31 iulie 1921 la Brăila. După absolvirea Școlii Secundare de Fete din oraşul natal, între 1940-1945 a frecventat Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde a avut profesori pe Jean Al. Steriadi şi Horia Teodoru. În paralel, a urmat şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din cadrul Universităţii Bucureşti, având posibilitatea să studieze cu Tudor Vianu, Mihai Ralea şi G. Călinescu. Între 1945-1947 a urmat cursuri de perfecţionare în pictură cu Jean Al. Steriadi. A fost membră a U.A.P.R. de la înfiinţarea acesteia (1950). A îndeplinit funcţia de secretar al Cenaclului U.A.P. Galaţi-Brăila (1964-1970) şi al Cenaclului Brăila al U.A.P. (1970-1978). A debutat în 1946 la Salonul Oficial de la Bucureşti.
În timpul vieţii şi-a organizat expoziţii personale la Bucureşti (1958, 1959, 1960, 1970, 1982), Constanţa (1982), Brăila (1983, 1984, 1988, 1991, 1992, 1993) şi Galaţi (1991, 1993). A participat la numeroase manifestări colective din ţară şi din străinătate, expunând la Varşovia (1955), Belgrad, Budapesta, Riga (1959), Bratislava, Berlin, Praga, Veneţia, Cairo, Alexandria, Moscova, Sofia (1960), Havana (1962), Tel Aviv, Torino, Praga, Helsinki (1969), Regensburg (1973), Palermo, Tokio (1972), München (1973), Roma, Praga (1974), Ciudad de Mexico, Istanbul (1975), Berlin, Caracas, Moscova (1977), Argentina, Peru, Venezuela (1978), E.P.D. Coreeană, Caracas, Montevideo (1979), Uruguay, Peru, Ecuador (1980), Egipt, Maroc, Tunis (1981), Italia (1982), Praga, Bratislava (1983), Beijing, Maroc, Finlanda, Spania, Franţa (1984), Canada, Berlin, Praga (1985), Berlin, Praga (1986), Maroc, Tunis, Egipt, Alger, Congo, Angola, Mozambic (1987). A participat, de asemenea, la expoziţiile internaţionale de la Moscova (1958), Budapesta (1960), la a XXX-a ediţie a Bienalei de grafică de la Veneţia (1960), la expoziţiile internaţionale de gravură de la Tokio (1964, 1069), Lugano (1964), Geneva (1965), Viena (1969), Entrevaux (1970).
În „Repertoriul graficii româneşti din secolul al XX-lea” (vol. II, Bucureşti, 1981), elaborat pe baza colecţiei Cabinetului de stampe şi desene din cadrul Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti, Emilia Dumitrescu figurează cu 81 de lucrări din perioada 1954-1975, executate în acuarelă, guaşă, tempera, ulei diluat pe hârtie, cărbune, pastel, creioane colorate, linogravură, acvaforte, acvatinta, conté, tehnici mixte. Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 640/1968. Art. 5, i s-a conferit Ordinul Meritul Cultural, clasa a IV-a, iar prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Nr. 58 din 31 iulie 1995, pictoriţa a fost distinsă cu titlul de Cetăţean de Onoare al Brăilei. Avea atunci 74 de ani. În 1998 a publicat la Editura „Istros“ cartea „Peisaj în Bălţile Brăilei“, iar în 2000 a făcut o importantă donaţie Primăriei şi Consiliului Local din Brăila, constând din obiecte de mobilier de epocă, icoane pe sticlă, ceramică şi peste 1500 de lucrări din creaţia sa (pictură, desene, acuarele, gravuri). Pentru punerea în valoare a acestei donaţii, într-o clădire monument istoric (Casa Varlaam), datând din 1912, aflată pe Strada I. L. Caragiale nr. 3, care timp de 20 de ani a găzduit Inspectoratul Școlar Județean, cu sprijinul primarului Anton Lungu a fost înfiinţată Galeria de Artă „Emilia Dumitrescu“, inaugurată la 3 decembrie 2000. Din păcate, în 2005, imobilul a fost revendicat și retrocedat, iar donaţia artistei şi-a găsit adăpost, nu așa cum își dorea artista, la Muzeul Brăilei „Carol I”. A încetat din viaţă la 21 septembrie 2005, fiind înmormântată la Cimitirul „Sf. Constantin“ din Brăila. Postum, Secția de Artă a Muzeului Brăilei „Carol I” i-a organizat expozițiile: „Aur și cenușă” (2013), „Note de drum din Vrancea şi Maramureș” (iulie – august 2014), „Le grand tour – călătoriile de studiu ale unui artist român, 1959 – 1961” (august – septembrie 2016), „De la pitoresc la hiperbolă. Priveliști dunărene în opera Emiliei Dumitrescu, 1945 – 1961” (5 august – 1 octombrie 2017); „Orientul de acasă” (25 iulie – 2 septembrie 2018); „Lucruri simple. Natura statică în pictura și grafica Emiliei Dumitrescu, 1960 – 1990” (15 iulie – 30 septembrie 2020); „Centenar Emilia Dumitrescu (15 iunie – 15 august 2021), „Tărâmul regăsit” (8 – 27 august 2023), toate deschise la Galeria de Artă „Gheorghe Naum”.
Avându-şi atelierul de creaţie o bună perioadă de timp în Galaţi, oraşul de obârşie al părinţilor săi, apoi trăind, până la sfârşitul vieţii, în Brăila, Emilia Dumitrescu s-a manifestat atât în pictură cât şi în grafică (ambele practicate în diferite tehnici) ca o neîntrecută peisagistă. Ca viziune a rămas fidelă artei interbelice, atât de fertilă în plastica românească. A străbătut în tinereţe, în compania lui Gheorghe Naum şi Mihail Gavrilov, plaiurile dunărene, bălţile încărcate de mister ale Brăilei, a cutreierat pe canalele de o frumuseţe sălbatică ale Deltei, imortalizând imagini în faţa cărora fiinţa sa interioară a vibrat din plin. Lumea porturilor dunărene, şantierele navale, munca de zi cu zi a pescarilor, dar şi peisajul de legendă al Maramureşului şi atmosfera târgurilor vrâncene i-au furnizat un material extraordinar de bogat, pe care l-a decantat, l-a trecut prin filtrul propriei personalităţi şi l-a fixat în tablouri în ulei, acuarele, lucrări de gravură (acvaforte, acvatinta, gravura cu acul, linogravură) şi desene care înnobilează patrimoniul muzeelor şi colecţiile particulare. Opera sa este impregnată de un lirism cald şi vibrant, cromatica este întotdeauna vioaie, iar atunci când se exprimă doar în alb-negru, ea reuşeşte să transmită acea poezie inefabilă a peisajului danubian, mirajul unei naturi seducătoare, aducătoare întotdeauna de mari bucurii şi satisfacţii sufleteşti. „Aparţin unui loc, spunea artista, în care Dunărea şi Bărăganul Brăilei vin de undeva, de departe, din sufletul celor care au trudit în aceste nemărginite spaţii. Iată de ce am căutat să-mi concentrez emoţia într-o metaforă a cărei forţă să exprime îngemănarea câmpiei cu fluviul într-un tot care să cuprindă orizontul deschis al câmpiei şi curgerea senină, alteori dramatică, a undelor. Am credinţa că în elanul şi dinamismul acestui spirit, în privirea calmă a unei lumi specifice, am reuşit să aduc ceva din permanenţa omenescului în faţa vieţii, a naturii, a timpului”.
Fină observatoare a realităţii, Emilia Dumitrescu a nemurit în lucrările sale şi lumea satului românesc, a găsit echivalenţe plastice la multe din scrierile lui Panait Istrati, a cultivat cu fervoare motivul floral, s-a inspirat din arta populară și etnografia unor zone din România. Din deplasările întreprinse în străinătate şi în ţară, artista s-a întors de fiecare dată cu o recoltă bogată de lucrări în genul „notelor de călătorie”, unele făcând chiar obiectul unor expoziţii, cum au fost cele intitulate „Italia – schiţe de călătorie”, „Note de drum din Bulgaria”, ambele deschise la Bucureşti, „Veneţia” (Galeria de Artă Brăila), „Note de drum din Vrancea şi Maramureș” (Galeriile de Artă „Gheorghe Naum”). Acuitatea observaţiei, spontaneitatea, siguranţa desenului, ineditul citadin, capacitatea de a reda specificul locurilor vizitate sunt şi în cazul acestor lucrări calităţi remarcabile, pe care pictoriţa şi graficiana le-a stăpânit într-un grad foarte înalt.
… Am revăzut-o pe Emilia Dumitrescu după foarte mulţi ani, mai precis în ziua de 2 noiembrie 2002. În compania pictorului Teodor Vişan am mers să vizităm Galeriile de Artă, care-i purtau numele, din strada I. L. Caragiale Nr. 3. Am fost încântat de ceea ce am văzut. La ieşirea din clădire, am întâlnit-o în curte. Abia intrase pe poartă. Era însoțită de o domnișoară, despre care aveam să aflu că era asistent social din partea Primăriei. Fizic, nu arăta deloc bine. Expresia feţei era ca a unei persoane aflată în suferinţă. Cu toate acestea, a putut totuşi să ne împărtăşească satisfacţia pentru că îşi văzuse colecţia la care ţinea atât de mult instalată într-o clădire devenită deja un obiectiv cultural important al Brăilei. Fiindcă îl cunoscuse în tinereţe pe Nicolae Mantu, am întrebat-o cum şi-l aminteşte. Mi-a răspuns doar atât: „Un adevărat aristocrat. Şi la propriu şi la figurat”. Apoi, în scurta discuţie pe care am avut-o, şi-a exprimat regretul şi durerea pentru desecarea în timpul regimului comunist a bălţilor din Insula Mare a Brăilei şi transformarea acestora, prin îndiguire, în zonă agricolă, precizând că ele vor trăi prin lucrările ei de pictură şi grafică. „Dumnezeu m-a ales pe mine să nemuresc aceste locuri, spunea artista, iar spiritul lor respiră din plin din creaţia mea”.
La despărţire, la solicitarea lui Teodor Vişan, i-am făcut pictoriţei două fotografii, din faţă şi profil, care i-au servit ulterior pentru pictarea unui portret al acesteia, portret pe care gălăţeanul l-a donat Secţiei de Artă a Muzeului Brăilei „Carol I”. Păcat că prin retrocedarea clădirii, Galeriile de Artă „Emilia Dumitrescu”, inaugurate la 3 decembrie 2000, au fost desfiinţate în iunie 2005, cu puţin înainte de moartea artistei. Bucuria ei a fost astfel năruită, încât a părăsit această lume cu o mare deziluzie și gândul neîmplinirii visului vieţii sale, acela de a-şi şti opera adăpostită într-un muzeu în care, aşa cum însăşi afirma, „brăilenii de astăzi şi generaţiile care vor veni să o păstreze şi să o preţuiască pentru împărăteasca frumuseţe şi măreţie a naturii pe care o cuprinde”.
Emilia Dumitrescu s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani răpusă de o boală incurabilă. Ca pictoriță, graficiană și nu în ultimul rând ca o împătimită colecționară de artă, ea a lăsat urmașilor o extrem de bogată și valoroasă moștenire artistică, aflată astăzi în muzee și colecții private, dar mai ales în patrimoniul Muzeului Brăilei „Carol I”. Muzeul de Artă Vizuală din Galați i-a prezentat în ultimii ani lucrările pe care le are în colecțiile sale în expozițiile „Artiști gălățeni care au fost”, „Doamnele artei românești”, „Destine artistice”, „Grafică românească”, „In memoriam”, organizată cu prilejul aniversării a 70 de ani de existență a Filialei Galați a U. A. P. R., și cel mai recent, în expoziția „Grădini miraculoase”
Emilia Dumitrescu rămâne în istoria plaiurilor de la Dunărea de Jos și a artei românești ca o personalitate proeminentă, care a zugrăvit în pictură și grafică frumusețea locurilor și oamenilor de pe aceste meleaguri cu o forță realistă rar întâlnită, aducându-și din plin contribuția la sporirea zestrei artistice a României.
Acum, la împlinirea a 20 de ani de la trecerea în eternitate, îi suntem recunoscători pentru moștenirea artistică lăsată, moștenire care va dura în timp fiindcă este creația unui artist care a slujit arta cu sinceritate, profesionalism, totală dăruire și responsabilitate, considerând că „viața trebuie trăită în așa fel încât, atunci când te retragi, să lași ceva durabil în urma ta”. Iar ea a lăsat o Operă inestimabilă.
