logoImpact EST nr. 866 - 12.04.2021

O ziarizdă și un ziarizd sunt salariați tot aici cu lefuri pe care nici nu le știu număra !

Dezmățul pe bani publici continuă să lovească în cei care contribuie la PIB-ul României cu peste 60%. Adică în sărăciții din zona economiei reale,  clădită pe priceperea, nesomnul și sănătatea antreprenorilor. Desigur, așa cum am mai demonstrat, de mai bine de un an de zile, solidaritatea la Români este mai degrabă un cuțit al lașității înfipt pe la spate de către bugetarii cu aceste caractere urâte, deformate, de gândirea lor șuie, cum că ei sunt o CASTĂ, EI SUNT ELITA, iară noi, restul populimii, care creăm reala plus valoare, suntem în ochii lor apoși și grași, niște gândaci, niște viermi, pe care ne umilesc ori de câte ori Sistemul care ne-a făcut dependenți de el le oferă pe tavă nebănuite prilejuri.

Desigur, polițiștii locali sunt și ei, în majoritatea lor, niște bieți ruginiți de la paza contractuală, or niște gardieni publici cu bac și facultate privată la bază, că tot nu le sunt de folos, chit că i-a costat bani și ceva timp pentru examenele formale.

Cu toate acestea la ei, când e rău de tot, este bine, și în pandemie ei adaptându-se să trăiască pe lângă casa omului, chiar și când aia are obloanele trase, iar proprietarii ung zilnic funia cu săpun de lux și-i încearcă soliditatea fixării în tavan.

Iar alde labă tristă, coaie limpezi ăștia de bugetofagi se întrec în Daciada lui SÎ NÎ SÎ DEA, proprietate lingvistică patentată de zgârieciul meu, via Ducelui de Vameș, genialul STERICĂ ENE, ex-directorul tehnic al SIDEX.

 

Un Petrică Hahui putred. De bogat

Sigur că nu avem nimic cu omul Petrică Hahui și nici cu faptul că este ramificat la silozul cu bani publici prin patru conducte, și dacă tot curge, sigur mai și pică. El a fost adus în poziția de director general al ineficientei Poliției Locale, care a făcut din poliția națională o fantomă împrăștiată de la sate și comune până la municipii și județe, care nu mai are obiectul activității căci, în mare (n) – a fost preluat formal de noua structură uniformizată și armată, inclusiv cu „proceste – verbale” de sancțiuni contravenționale de acest apendice aflat în subordinea directă a primarilor, adică Hahui a fost consolidat în mandatul din 2012, odată cu Marius Stan.

Deci, Hahuiul nostru are un salariu de director de 69.705 lei net pe an, o normă de hrană de 11.680 lei, o pensie specială de la MAI, căci a fost  șef al Poliției Regionale Transporturi, de 110.000 lei pe an și fiindcă pune lunar mâna pe clanța Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), i se mai vâră de la buget, în sâlă ca-n căciulă, încă 8.700 lei net pe an, bani cu care câteva milioane de români se târăsc având doar un astfel de venit, sau mult mai puțini, prin care statul ăsta fără Constituție și fără CONȘTIINȚE la toate nivelurile de reprezentare.

Deci Hahui nu este vinovat, el este un cetățean, respectabil și când vrea un șef de temut și de servit.

Ca orice intelectual, și-a tras un teren și o vilucă în Păltinișul gălățean numit comuna Vânători, de doar 120 mp, pe un teren de 2.700 metri pătrați, încât să-i încapă ferma de zarzavat, că doar nu-i bou să mănânce flori și fir mohor, precum și 0,85 hectare de teren arabil, căci mămăliga este cel mai puțin acid aliment. Sigur că nu stătea în apă, căci își cumpărase și un apartament în Galați, de 90 mp, ca să poată scuipa cu precizie în Dunăre, când trage cu ochiul la rotunjiții și albaștrii munți ai Măcinului. Asta ca să nu uzeze bijuteriile de Toyota RAV 4 și Skoda Octavia, că doar are limuzină cu șofer la scară. Și ca să dea bine la declarația de avere bugetată, și-a tras și două debite de 85.000 de lei, pe care le achită lejer numai din norma de hrană și din venitul anual și net, de fix 30.000 de lei al soției Mihaela.

 

Jașcu și Aurelia Matei, niște ziariști, acolo și ei, care nu știu cât de dureros se câștigă suta de lei, pe tărâmul presei, nu ca șefi de polițieni…

Da, Ciprian Jașcu, băiatul ăla cu cioc de ospătar sau de chitarist fără chitară, este unul dintre cei doi unici făcători de la TV Galați și care sunt plătiți pentru asta din banul public, prin Contul inCultural „Dunărea de Jos”, o arhiepiscopeală a Consiliului Județului Galați, și prin larga Poliție Locală!

Despre doamna E.L. am mai zis razant câte ceva pe la Impact-est. În schimb, despre jupân cameraman Jașcu, care este șef de serviciu la Poliția Locală a lor, are scrisă în ultima declarație de avere un venit net anual total de 77.651 de lei (sunt organe de presă care abia ating o astfel de cifră de afaceri anual), venit format din 64.656 lei – salariu de șef, 11.690 – normă de hrană și 1.305 lei, vouchere de vacanță. Iar Jașcu are câțiva ani buni de stat pe statul de plată. Aurelia-Daniela Matei (Bogatu) este șef de serviciu al bine-bugetatei Poliției Locale, ia chiar făcând-o pe purtătorul de cuvânt, pe sărite, fiindcă transmite informații publice numai colegilor din presa asemănătoare celei practicate de ea.

Ce să facă ea doar cu 6.000 de lei net și fix pe care îl primește ca drepturi de autor de la Societatea Română Radio Iași? Tot fix îi iese și netul anual de șef de birou, cu tot cu norma de hrană de 11.680 de lei, adică aproximativ 57.000 de lei.

Da, împingerea în mizerie, în moarte poli-clinică a presei, mai ales cea locală, scrisă și pe deasupra și tipărită, cu ISSN care îi conferă statutul de presă găsibilă în colecțiile oficiale mari și mici și peste două sute de ani, după acest cod care se traduce prin International Standard Number, alocat prin Bibliotecile Naționale ale țărilor lumii.

De aia patronii de presă, toți mai bogați decât ceea ce mogulesc ei în interese partidinice și de gașcă, găsesc variante de compromis cu salarizarea negrișorilor slab calificați și dezinteresați de calitatea serviciului de interes public, pe care îl fac în schimbul unor bani rupți din taxele și impozitele plătite de firmele private și de salariații acestora.

 

Hop, și-un șef de Gardă Financiară, sărac lipit

Desigur, un privilegiat precum Valentin-Mihai Țocu, ca fost șef al Gărzii Financiare Galați, o instituție, pe cât de temută, pe atât de necesară, cel puțin la începuturi, dar cu scopul și misiunea duse în derizoriu de către șpagagii de temut, care au devenit mai bogați decât patronii companiilor pe care îi jefuiau oricând și la orice oră din zi și din noapte, sub oblăduirea celorlalte instituții de forță ale statului, pe care marea majoritatea le-a folosit în interes personal.

Da, vorbim de acest Țocu căzut în dizgrația celor corecți, după ce a ales să-i ocupe locul de comisar la Garda Financiară, în urma unei evaluări la care REGRETATUL VASILE RUGINĂ – INOX, cu medie deasupra lui Țocu, printr-un mizerabil trafic de influență, ducându-l pe acesta sub linia celor admiși în locul Țocului.

Iată-l acum  cu case și apartamente, devenit, dimpreună cu un alt coleg de Gardă, șef la Poliția Locală Galați, cu un salariu anual net de 56.160 de lei, la care se adaugă norma de hrană și voucherele de vacanță. Total anual net, 69.200 lei.

Soția aduce din CUPOLA numită Palatul cu Justiție – Curtea de Apel Galați, aduce în CASE-LE lor leafă de „doar” 80.439 de lei net, anual, plus vouchere de vacanță, tot de 1.305 lei.

 

Hahui spune, Manoliu se atârnă

Am avut un schimb de mesaje pe WhatsApp cu directorul Hahui. El mi-a scris că absolut toți salariații Poliției Locale Galați beneficiază de norma de hrană, costurile acestea nefiind înscrise ca venit, pe fluturașul de salariu.  Doi vajnici și tineri și absolvenți de liceu cu bac, dar și de drept la taxă, m-au mințit arătându-mi fluturașul de salariu, pentru a-mi demonstra că ei nu beneficiază, de normă de hrană, ci numai șefii care stau în birouri, nu în stradă ca ei. Despre salarii a ținut să-mi relateze că, totuși, 25% dintre polițiștii locali au venituri nete lunar între 1.600 și 2.000 de lei. Păi da, zic eu, că ei se află la capătul conductei, unde libertatea apei în țeavă devine din ce în ce mai …vastă.

Altfel cum să aibă un Hahui peste 200.000 de lei net anual? Sau, de pildă, un Mihai Manoliu, revenit, din subprefect, director general la aceeași Poliție Locală a lor. Deci, declarația lui de avere dată în 2020 pentru anul fiscal 2019 nu cuprinde și veniturile de atârnat ca general adjunct de pază contractuală.

Ca subprefect sub-perfect inutil, a încasat venituri anuale nete totale de 146.878 lei, provenite din funcția de politruc-măslinar și portocal, din indemnizație pentru alegeri, din norma de hrană, din vouchere și din ATOP.

Ca avocați fără de clienți care sunt, inclusiv soața lui, au fost determinați de această situație grea să ia prin trafic de influență o funcție pentru dânsa, în Primăria Galați.

Aici, contra unui salariu net anual de 59.694 de lei, o face pe Șeful biroului de Dezvoltare Servicii Sociale.

Sună vast ca orice nimic, nu-i așa?

Încheiem prin a le prezenta scuze celor cuprinși în acest insectar public, toți neavând vreo vină. Ci doar cei care fac legi proaste, cu dedicație, ei având doar grupă sanguină de slugi și atât.

 

Gelu CIORICI 2 - aprilie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Pelicanii de la AJVP

Un grup de membri ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi ...

SIDEX-Liberty Galaţ

Din nou presa internaţională alocă prima pagină combinatului Liberty Galaţi. ...

Terenul ELNAV nu put

Aflăm că terenul de circa 11,4 hectare (nu nouă hectare) ...