logoImpact EST nr. 844 - 28.10.2020

Jale şi durere mare zilele acestea, în comunitatea credincioşilor ortodocşi din Republicuţă, produse de decesul mamei IPS Casian, păstorul Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos”. Acuma, ca toată lumea, în astfel de momente se cuvine să adresăm şi noi ca tot creştinul „Dumnezeu să o odihnească în pace” şi să transmitem condoleanţe familiei îndoliate. Şi, totuşi, astfel de momente nasc şi discuţii care exced cadrul sfiiciunii, compasiunii şi păstrării tăcerii care se impun ca respect faţă de cel ce nu mai fiinţează.

Or, discuţiile din aceste zile purtate în sânul foamenilor gălăţeni, a oiţelor Domnului, sunt reprezentate de  circoteca produsă de către politrucii ţinutului, a pupincuriştilor de tot soiul, care au mânjit cu prezenţa lor la căpătâiul sicriului depus în Catedrală pentru  actul sfânt şi tainic al celui care trece în altă dimensiune.

Fără nici un pic de decenţă, într-o procesiune de tip mafiot, îmbrăcaţi ca nişte ciocli, care de care cu buchete de flori sau coroane de copetiţie cu panglici negre, politicieni sau şefi de tot felul s-au prezentat la Catedrală. Aceşti linguşitori, aceste lipitori sau râme care nici măcar nu au cunoscut decedata, au venit cu mic cu mare să fie musai văzuţi de ÎPS Casian, să-i arate acestuia că sunt lângă el, că-i împărtăşesc durerea.

Ce prosteală, ce curvie, ce procesiune de pelerinaj a unor vagabonzi politici care, iată, au împrumutat şi ei ceva de la procesiunile similare derulate în sânul mafiei, interlopilor  sau clanurilor de ţigani.

Pe strada Domnească, pe dreapta sau pe stânga, numai maşini bengoase, nu personale, ci ale instituţiilor, cu însemnele de SEN, DEP, MAI, Primărie, Poliţie sau cele cunoscute ale unor consilieri locali şi judeţeni, ai unor conducători de instituţii importante. Ce ruşine, în fond, ce bătaie de joc, ce spectacol de „doi bani”, în care nici unul nu a venit să se reculeagă în faţa celui care a plecat dintre noi, ci doar să pupe mâna ŞEFULUI, BOSSULUI, a celui mai de TEMUT personaj din viaţa spirituală, dar şi a PRIMULUI SECRETAR REGIONAL, fără de acordul căruia nu se întâmplă nimic semnificativ în Republicuţele Galaţi şi Brăila.

Ce păcat, ce blasfemie, pentru un act plin de religiozitate, unic în viaţa fiecăruia dintre noi, la care învăţăturile bisericeşti, cele din cărţile sfinte, ne îndeamnă să ne plecăm capul sincer, să aducem un omagiu cu pioşenie şi recunoştinţă celui care se înalţă la ceruri, să ne rugăm pentru iertarea păcatelor sale şi să-i păstrăm o vie amintire.

Înalt Prea Sfinţia voastră, în aceste momente triste pe care le respectăm şi ni  le însuşim ca buni  creştini, de ce nu aţi pus mâna pe toiag şi nu i-aţi alungat pe aceşti golani de la căpătâiul mamei?

De ce aţi lăsat ca prezenţa lor să pângărească momentul Dumnezeiesc al tainei trecerii în nefiinţă, a persoanei celei mai dragi dumneavoastră, a MAMEI?

PUTEREA,  bat-o  vina, şi TRUFIA au fost mai presus, învingându-vă durerea, prin acceptarea în acest pelerinaj a unor persoane triste în existenţialitatea lor, a unor ciocoi, a unor parveniţi, care nu au nimic în comun nici cu BISERICA, nici cu CREDINŢA, nici cu suferinţa dumneavoastră.

 

N.R. Avem poze şi  lista tuturor bagabonzilor politruci în cauză. Curând le vom descărca pe ediţia online a Impact-est.

Observator 6 - septembrie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Două inculpate au f

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul ...

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...