logoImpact EST nr. 845 - 31.10.2020

ponta_constitutieParchetul Anticorupţie a preluat dosarul „Fraudării votului din Diaspora” şi poate cere oricând anchetarea premierului şi a unor miniştri. Ponta este în pericol de a fi dat jos din funcţie de prim ministru. Potrivit art. 109 din Constitutie „dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie”.

DNA poate să îl dea jos cu Constituţia pe Victor Ponta, al cărui mandat în funcţia de premier expiră în 2016. Acest lucru este posibil ca urmare a cererii pe care Direcţia Naţională Anticorupţie, condusă de Laura Codruţa Kovesi, a înaintat-o Parchetului General în care a solicitat preluarea dosarului „Fraudarea votului din Diaspora”, în vederea reunirii celor două cauze penale, dat fiind că şi la DNA exista în lucru un dosar cu acelaşi obiect. Cererea DNA a fost aprobată de Parchetul General care a anunţat că va dispune declinarea cauzei spre soluţionare către Direcţia Naţională Anticorupţie, urmând ca cele două dosare penale de pe rolul PÎCCJ si DNA să se conexeze. Astfel, DNA va putea poate cere urmărirea penală împotriva lui Victor Ponta, iar Preşedintele României, fie ca vorbim de Traian Băsescu sau Klaus Werner Iohannis, poate dispune suspendarea din funcţie a premierul Ponta.

Victor Ponta ar putea fi revocat în baza art. 109 din Constituţie, care da dreptul Preşedintelui României să îl suspende din funcţia de premier.

Acest lucru s-ar putea face în baza art. 109 din Constituţia României, care prevede următoarele: „(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. (2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie. (3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială”.

Potrivit unor surse judiciare, premierul Victor Ponta va fi acuzat de faptul că a îngrădit dreptul de vota al românilor din Diaspora prin menţinerea aceluiaşi număr de secţii de votare ca şi la ultimul scrutin, cu diferenţa ca în capitalele europene numărul secţiilor ar fi fost diminuate şi crescute numărul secţiilor din localităţi în care nu exista nici un pericol să crească numărul de votanţi.

Preşedintele ales Klaus Iohannis s-a arătat revoltat că cei care i-au împiedicat pe români să voteze se află încă în funcţii.

Interesant este că înainte ca DNA să solicite PÎCCJ dosarul privind „Fraudarea voturilor din Diaspora” şi ca Parchetul General să dispună declinarea cauzei spre soluţionare de către Direcţia Naţională Anticporupţie, sub motivaţia că fapte de corupţie reţinute atrag compentenţa acestui parchet, au apărut informaţii care arătau că scopul acestei „unificări” a dosarelor este de fapt revocarea din funcţia de prim-ministru a preşedintelui PSD Victor Ponta.

Acest lucru este susţinut şi de faptul că deşi au picat doi miniştri ai Afacerilor Externe din cabinetul Ponta, respectiv Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu, la scut timp ce a fost ales în funcţia de preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis s-a arătat „revoltat că cei care i-au împiedicat pe români să-şi exercite un drept fundamental sunt încă în funcţii”, afirmând totodată că aşteaptă cu „maxim interes ca Parchetul Curţii Supreme să-şi respecte obligaţiile constituţionale de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi, în consecinţă, aştept cât mai curând rezultatul investigaţiei privind împiedicarea exercitării drepturilor electorale de către românii din Diaspora”.

 

Procurorul General Tiberiu Niţu a avertizat că verificările de la PÎCCJ sunt îndreptate împotriva unor miniştri

Pe de altă parte, la doar patru zile de la data la care Klaus Werner Iohannis a fost ales preşedinte, Procurorul General al României Tiberiu Nitu a anunţat că a fost declanşată urmărirea penală pentru infracţiunea de împiedicare a exercitării dreptului la vot, explicând că plângerile şi sesizările sunt îndreptate împotriva unor miniştri: „S-a început urmărirea penală cu privire la faptă, s-au solicitat relaţii la alte autorităţi şi ancheta se va desfăşura în continuare. Au fost foarte multe sesizări încă din primul tur… Cu privire la fapta de împiedicare a exercitării dreptului la vot prevăzuta de art. 385 din Codul penal. Sesizările sunt îndreptate împotriva miniştrilor, celor care, în opinia petiţionarilor au avut atribuţia de a organiza alegerile. Unele sunt venite din partea unor instituţii, dar cele mai multe sunt venite din partea persoanelor, sunt sesizări pe mail, cele mai multe trimise. Procurorul este cel care va aprecia dacă a fost încălcată legea sau nu”.

Dosarele penale de la DNA şi PÎCCJ au luat naştere ca urmare a plângerilor depuse la cele două parchete după primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie 2014 de către diverse ONG-uri sau persoane fizice în care s-a reclamat că nu le-au fost asigurate condiţiile pentru exercitarea dreptului la vot sau ca voturile în Diaspora au fost fraudate. Atât PîCCJ cât şi DNA au demarat cercetări faţă de acuzaţiile aduse, Parchetul General dispunând începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale la alegerile prezidenţiale, solicitând în acest sens Biroului Electoral Central şi Ministerului Afacerilor Externe documente relevante pentru documentarea cauzei.

Reunirea celor două dosare privind „Fraudarea votului din Diaspora” a avut loc ca urmare a solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La scurt timp după solicitarea DNA, Parchetul General a emis un comunicat de presă în care a informat că va dispune declinarea cauzei spre soluţionare către Direcţia Naţională Anticorupţie. Urmează astfel că cele două dosare penale de pe rolul PîCCJ şi DNA să se conexeze.

sursa: internet 12 - decembrie - 2014

One Response so far.

  1. kmy spune:

    Cea mai buna oferta de lucru! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

PSD va impune vicepr

Vă informăm că luni, 2 noiembrie 2020, cu începere de ...

Info - reciclare ECO

Primăria municipiului Galați anunță că săptămâna viitoare va da startul ...

Directoareasa DSP Ga

Medicul Liliana Moise a fost repusă, în luna iulie, 2020, ...