logoImpact EST nr. 849 - 25.11.2020
logo

logo

Dreptul de a protesta şi de a se întruni pentru a manifesta împotriva nedreptăţilor de care îi acuză pe o serie de judecători le-a fost îngrădit petenţilor Nicolaie Popescu şi Marin Frunză de către primarul Marius Stan, ins care poate fi bănuit de interese în zonă, în nici într-un caz de simţ civic.

Cei doi, dimpreună cu o persoană juridică au solicitat, încă din 27 iunie 2013, o astfel de autorizare a protestului, răspunsul de refuz fiind emis abia în 09.07.2013 şi nu în termenul legal de 48 de ore.

Petenţii în cauză au solicitat autorizarea unui protest public în faţa Palatului Justiţiei din Galaţi, acţiune în care contau şi pe sprijinul a circa 40 de susţinători. Cei doi afirmă că protestul lor este din cauză că „sunt supuşi la discriminare, la persecuţie, batjocoră şi dispreţ pe criterii politice, prin încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor procesuale”.

Datele pentru autorizarea manifestării au fost-sunt 11,17,24 şi 25 iulie şi 16 şi 28 august între orele 7-16.

Demersurile celor doi făcute pe lângă instituţia Primar pentru a li se răspunde în termenul legal de 48 de ore s-au soldat şi cu o audienţă la viceprimarul Radu Cosca. După bâlbăielile birocratice de rigoare, Primăria zice că a răspuns cu refuz solicitării, încă din data de 17.06.2013, adică exact aceeaşi zi cu solicitarea autorizării protestului!

Refuzul sună aşa: „Solicitarea dumneavoastră nu respectă condiţiile sus menţionate şi pe cale de consecinţă nu poate fi avizată favorabil”.

Iar mai sus, cel ce semnează pentru primar zice că adunările publice solicitate se pot desfăşura numai „…fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice…”

Păi şi cum ar fi încălcat protestul de grevă a foamei prevederile Legii nr. 60/1991? Ce, dar mai ales pe cine ar fi deranjat?

Dar ca batjocorirea cetăţeanului contribuabil şi a persoanei juridice plătitoare de taxe şi impozite să fie desavârșită, Primarul, ca primarul, îşi susţine refuzul şi cu punctul de vedere al Tribunalului Galaţi.

Care punct de vedere este emis în 2012 şi este invocat pentru refuzul unei autorizări de protest solicitată în 27.06.2013.

Iacătă batjocora instituţională cu care este regulat justiţiabilul mic, sărac şi flauşat!

Citiți facsimilul și va cruciți-edificați!

Grigore CORBU 20 - iulie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...

Sifonări de milioan

Mamăăă, până şi salariaţii cu putere de decizie din Combinatul ...