logoImpact EST nr. 844 - 28.10.2020

O altă categorie care profită defalimentul Apaterm este reprezentată de administratorii din asociaţiile unde gestiunea fondurilor este de tip furăciune pe faţă. S-a tot vânturat idea că Primăria va face nişte controale. A ieşit în spaţiul public vreo informaţie? Nu, şi cred că nici nu o să iasă pentru s-au cam speriat de ce-au găsit acolo unde au fost. Şi apoi cine să mai controleze dacă destui experţi de la CECCAR sunt cenzori în asociaţii? Există o persoană care este cenzor la vreo 20 de asociaţii în timp ce ţine şi contabilitatea unor cabinete de avocaţi. Când şi cât anume verifică pentru banii pe care îi ia din activitatea de cenzor, greu de spus. Mulţi din administratori şi preşedinţi de asociaţii sunt înscrişi în partied, mai ales in pesede, şi tare aş vrea să ştiu de ce. S-ar putea spune că pentru protecţie.

O familie care a strâns şi sume cu şase cifre, nu doar voturi

Un interes major îl manifestă şi „famiglia” Gafiţuc, care şi-a majorat veniturile foarte mult ca urmare a falimentului Apaterm. Au înfiinţat o persoană juridică denumită „Federaţia asociaţiilor de proprietari” inducând ideea că este o structură a statului. La cât de lipsiţi de informaţie sunt concetăţenii noştri, nici nu mă miră că au „înghiţit” oferta, s-au înscris în aşa zisa Federaţie şi plătesc o cotizaţie din banii locatarilor. Faptul că această Federaţie nu a scăpat nici un prilej să arunce cu frig în Apaterm şi în salariaţi, opinia acestora a fost uşor-uşor preluată şi de administratori care, atunci când vor să abată atenţia de la o problemă sensibilă, aruncă vina pentru orice în Apaterm, iar acum şi în Calorgal. În tot acest timp Federaţia încasează cotizaţii, iar domnul şi doamna Gafiţuc (avocaţi amândoi) au un portofoliu de clienţi care tot creşte.

  Salariaţii au câştigat un prim meci in instanţă 

Un alt canal interesat de acest subiect este „politicul” prin toţi reprezentanţii pe care îi are. Aşa cum s-a întâmplat şi în 2012, la locale, subiectul este utilizat ca pietroi aruncat de unii împotriva altora. Nu intrăm în amănunte pentru că nu le putem dovedi, dar se simt din plin efectele. Sunt unii care dau ca sigur faptul că s-au încasat aceşti bani (vezi PMP). Nimic mai eronat.

În realitate, în temeiul art. 67. din Codul muncii care spune:” Salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiazã de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil.” Foştii angajaţi ai Apaterm au făcut cereri la instanţa pentru înscriere la masa credală cu aceste drepturi. Dacă li se vor acorda sau nu, VA DECIDE DOAR INSTANŢA! Şi iată că la termenul de marţi, 26 ianuarie, circa 180 de salariaţi au primit aceste drepturi. Pentru ceilalţi, până la circa 600 de foşti salariaţi, meciul continuă la Curtea de Apel Galaţi.

Aspectul maschează, de fapt, o altă problemă care ar putea să apară în cazul în care salariaţii sunt înscrişi la masa credală şi anume legalitatea modului cum au fost cheltuiţi banii încasaţi de la populaţie după intrarea în faliment şi până acum (despre care aceştia vor pune întrebări, cu siguranţă!!!). N-am aşteptat să întrebe cineva cât s-a încasat după intrarea în faliment a Apaterm, cât din aceşti bani a încasat lichidatorul Apaterm şi cât cei de la Electrocentrale .  Cu siguranţă, la o asemenea întrebare nimeni nu se va grăbi să răspundă sau poate va spune că ei vând şi energie electrică, iar din încasarea contravalorii acesteia ei îşi iau comisioanele. Asta nu e decât o poveste pentru că în nici un preţ (fie el pentru energie electrică sau energie termică) nu figurează un asemenea element de cost dintr-un motiv foarte simplu : nu are caracteristica unei cheltuieli derivate dintr-o activitate de exploatare, sarcinile unor administratori fiind altele.  Ar fi interesant de ştiut câţi bani din cei încasaţi de la Apaterm, după intrarea în faliment, au ajuns la Romgaz. Şi întrucât este vorba de foarte mulţi bani publici la mijloc, invităm Romgaz şi Electrocentrale să ne răspundă. De altfel vom face şi demersuri strict oficiale în acest sens. Şi mai interesant ar fi de ştiut, pentru perioada verii, când nu au produs energie termică şi deci nici electrică, din ce surse şi-au plătit salariile şi comisioanele de administrare şi diurnele cei care gestionează Electrocentrale. Şi iarăşi îi invităm să răspundă public!

În tot acest timp, în temeiul unor decizii ale unui creditor majoritar despre care Curtea de Apel Bucureşti  a decis că nu e creditor majoritar, se execută datornici, se vând case, se evaluează patrimoniul Apaterm pregătindu-se de vânzare.

În patrimonial Apaterm este şi un cămin care, deşi este numit „de nefamilişti”, cazează în peste 80 de camere oameni care nu şi-au putut permite o locuinţă proprietate, în marea lor majoritate fiind familişti cu copii.

Calorgal e cadavrul politic al UNPR

Cât priveşte capacitatea de a ieşi din iarnă, înclin să cred că dacă ne vom „scutura” de o parte din angajaţii care nu prea aveau ce căuta aici şi vom avea să aplicăm unele măsuri mai nepopulare, am avea şanse să ieşim cu căldură pe ţeavă.

Câteva sute dintre angajaţii Calorgal formează masa dură şi de manevră electoral a unepereului lui Marius Stan. Ei sunt agenţii elecorali cei mai activi, dar gata oricând să-i spargă visul lui Stan, devenind mercenari politici fără voia lor. Iar ce spunem acum, va vedea Mariusică pe pielea lui după 5 iunie, când va trebui să-şi caute service, dacă nu primeşte între timp un marţişor care poate arunca instituţia Primar în interimat!

Dar până atunci toată lumea ţipă pe subiectul pierdere, dar nimeni nu stă să socotească faptul că în acest sistem nu s-au mai făcut reparaţii capitale de prin 2010, perioadă în care nici Apaterm nu a mai băgat bani pentru că tocmai intrase în insolvenţă şi nu avea de unde. Orice instalaţie folosită fără nici o reparaţie, modernizare, îmbunătăţire pe timp îndelungat, nu are cum să dea acelaşi randament astăzi ca acum cinci ani.

Agentul Subteran 29 - ianuarie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...