Toată lumea greșește, a răspuns Nicușor Dan, cât pe-aci să izbucnească în râs, când a fost întrebat de reporteri la Centrul European Solidaritatea din Gdansk, dacă își asumă vreo vină pentru criza politică din România.
Nu cred că-și asumă vreo culpă personală. Este infailibil, nu poate fi tras la răspundere. Degetul lui s-a mișcat acuzator pe sub masa din fața bibliotecii masive spre niște răzgândaci din partide, ei sunt de vină pentru impasul în care am ajuns.
N-a dat nume, ca de obicei. Când nu rostești nume, poate fi oricine vinovat, răspunderea este oricum distributivă. Dacă dai nume îți pierzi autoritatea. Preferă să fie acuzat de lipsă de maturitate emoțională și de incompetență în leadership, pierderea autorității ar fi ceva mai complicat.
Așa că joacă în continuare rolul misteriosului în permanentă căutare de soluții și mimează că nu înțelege că însărcinările liderului vin la pachet cu responsabilitatea finală pentru rezultatele echipei.
Ceea ce se întâmplă acum, este în oglindă cu ceea ce s-a petrecut anul trecut, când formarea guvernului Bolojan a durat 49 de zile, dintre care 47 de zile de interimat efectiv.
Avatarurile de acum în formarea guvernului, în care rolul președintelui este prevalent, îl descrie nesigur pe el, terifiat de eșec, înconjurat de o echipă de consultanți care par dispuși să-l încurajeze să nu ia decizii, și dacă să le ia, să fie unele dintre cele mai proaste.
Nicușor Dan are toate datele prizonierului perfect al sistemului. Cineva, poate cea mai apropiată persoană, îl joacă pe degete ca pe o marionetă. Cineva care vreme de 20 de ani a pahonțit ca nimeni altul, butoanele ultimilor trei pacienți care s-au semețit egolatri și narcisici pe tronul puterii.
––––
Caravaggio, Narcis se înfrăgostește de propria lui reflexie în apă, Galleria Borghese, Roma
26 - iunie - 2026
