Voia să-i ia interviul programat de mai multe zile pentru Radio Timișoara. A așteptat-o în biroul de ministru al Justiției – nomina odiosa – în cabinetul Văcăroiu de lângă Institutul Național al Magistraturii, îmbrăcat într-unul din cunoscutele lui costume fistichii.
50 de ani împliniți, rotund și onctuos, cu obrazul ciupit de cuperoză, cu părul rar și lipit de fruntea plină de broboane de sudoare.
Ochi răi și iscoditori, înecați în pachete de grăsime, cu privirea sigură pe el, a fiului de ilegalist ajuns judecător și apoi ca o confirmare a oportunistului devenit membru al PCR, ziarist la Era Socialistă și la Săptămâna lui Eugen Barbu.
Om de casă al lui Iosif Constantin Drăgan, cel cu aberațiile că noi tracii i-am civilizat pe romani, cărora le-am dat limba și scrierea. Apoi președinte de onoare al unor instituții morganatice, Academia Ștefan Odobleja din Lugano și Academia Medicea din Florența, care a ființat din 1459 în 1783.
Ea, firavă și a nimănui, nu voia decât să-și facă meseria. Problema e că ministrul nu mai avea chef de interviu și a început să-i îndruge verzi și uscate despre singurătatea motanului său care rămăsese fără pereche.
Când s-a ridicat să plece, bestia a sărit pe ea, a blocat-o cu trupul plancturos și a început să o lingă pe gât și să o pipăie. Ea a țipat, secretara a auzit-o prin ușa capitonată și a țâșnit precipitată înăuntru, probabil că nu era la prima întâmplare de genul acesta.
El s-a pierdut cu firea și a aruncat prada din gheare, ea și-a smuls haina din cuier și s-a pierdut în vâltoarea străzii. De ce știm atât de puține despre o întâmplare povestită deja de câteva ori?
Pentru că la primele ei mărturisiri, la 27 de ani de la viol și la 8 ani de la moartea violatorului, reacția societății a fost exact cea pe care a anticipat-o: zero. Trăim într-o societate care protejează agresorul și blamează victima. Ea a știut tot timpul că nu va fi crezută dacă îl va înfrunta pe prădător.
Că secretara ministrului nu va recunoaște nimic și nu va compărea ca martor într-un proces iluzoriu. Alinierea României la mișcarea mondială MeToo, de denunțare a abuzurilor sexuale nu este făcută din convingere, ci din mimetism.
România rămâne aceeași țară primitivă și machistă, un fel de Afganistan întârziat al Europei, în care violul este o consecință a comportamentului provocator al victimei. Tentativa de viol este pedepsită conform Codului Penal, fiind sancționată cu o pedeapsă redusă la jumătate față de cea prevăzută pentru infracțiunea consumată.
–––-
Albert Besnard, Violul, National Gallery of Art, Washington, D.C.
21 - noiembrie - 2025
