Situația actuală din România îmi amintește de un roman al unui scriitor care se declară „hormonal comunist”. Vreau să vă spun că toate inteligențele din clerul ortodox și catolic, de-a lungul istoriei, de când a apărut Biserica Creștină pe planetă, cad ca niște steaguri de carton ale unei armate înfrânte în fața acestui scriitor. Acest scriitor se numește Jose Saramago. Cred că singurul scriitor portughez care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură. El a scris un roman tradus în limba română sub titlul „Eseu despre orbire.” Bine, a mai scris și un roman care ar trebui să fie citit de episcopii care construiesc biserici în România ca ciupercile, chiar și în mijlocul drumului, în intersecțiile de cartier, după modelul fraudelor cu bani publici dezvăluite de Recorder. Când mai dați un bănuț pentru o nouă biserică, gândiți-vă și la asta.
În fine, în romanului lui Saramago, într-o metropolă din Portugalia, un șofer așteptând în traficul intens, într-un șir nesfârșit mașini cu șoferi nervoși cu piciorul înfipt în ambreiaj, privind după culoarea verde la semafor, pur și simplu orbește, dar nu o orbire de întuneric, o orbire ca o mare de alb, o mare de lapte. Traficul ăsta imposibil există și la noi în București. Ne consumă o grămadă de timp, pur și simplu ne orbește de nervi. Dar, în roman e vorba de o orbire albă. Orbul vede totul alb ca și cum i-ar fi intrat o mare de alb în ochi. Problema este că această orbire pare a fi contagioasă și oamenii din metropolă orbesc paradoxal progresiv, deși fiecare are ochiul intact. Guvernul caută soluții urgente de carantinare și internează orbii într-un fost spital de nebuni dezafectat în care instalează o linie telefonică pentru situații urgente de aprovizionare. Orbii sunt împinși într-un fost spital de nebuni care are la intrare o funie de care poți să te prinzi dacă ești orb și această funie se bifurcă stânga-dreapta, după care se trifurcă, se multiplică în așa fel în care fiecare orb să intre în spațiul destinat.
Exact asta este imaginea României din anul 2024, un spital de nebun în care intră niște orbi ținându-se de funie fără să aibă habar unde vor ajunge.
Dar să ne uităm un pic la peisajul acestui an 2024, la background, adică la peisaj. În background se văd blocurile gri în care stăm noi majoritatea. Sunt mai înalte la șosea, ca să citez un rap faimos, să nu se vadă Foamea. Foamea apocaliptică, cu „f” de la Jeleu, se ascunde așadar după aceste blocuri gri cu apartamente care au fost preluate de bănci de câteva ori în decurs de cel puțin 35 de ani. Aproape trei generații au fost spoliate, pur și simplu falimentate în România. Nu vorbesc de falimentul statului sau de falimentul unei întreprinderi, vorbesc de falimentul unei persoane incapabile să-și păstreze un bun, propria casă. Așadar băncile au preluat aceste apartamente din blocurile gri și le-au revândut sau reînchiriat de câteva ori. Asta este clar. Asta chiar s-a întâmplat. Cui au fost vândute aceste apartamente? Trebuie să existe niște investitori care să preia aceste apartamente. Acești investitori chiar există. Sunt investitorii care au sprijinit cursul valutar al Băncii Naționale. În fața acestor investitori au ieși niște bancheri care au făcut un fel de balet, un fel de coregrafie, ca într-un teatru de revistă. Ei au făcut niște mișcări pe scenă în fața unei audiențe, o coregrafie dar nici un investitor nu a mișcat în front. Nimeni nu s-a sinchisit de acest balet mecanic. Nu a fost nimeni afectat prea tare. Nimeni nu a fost impresionat de această coregrafie care promite numai lapte și miere. Atunci a fost aruncat în ring cea mai importantă vedetă din baletul de atras investitori. El a intrat în scenă și a spus așa – O să execut acum un flic-flac și acest flic-flac o să vă îmbogățească pe trei generații. Cumpărați moneda noastră, faceți depozite și vă vom da o dobândă care să vă îmbogățească. Veți fi niște oameni bogați pe cel puțin trei generații de-acum încolo. Dați-mi voie să vă execut filc-flacul – și Mugur Isărescu s-a dat peste cap și a executat un flic-flac pe care l-a numit Roborul. Exact așa s-a întâmplat în 2008 când toată planeta era în plină criză, și România era deja un cadavru financiar în care criza a pătruns ca un glonte într-o carcasă de mort, într-un cadavru. La vremea respectivă Traian Băsescu l-a premiat pe Mugur Isărescu cu cea mai înaltă distincție a statului român în grad de cavaler, am și uitat titlul sofisticat, nici nu contează prea mult. Investitorii au fost convinși și au continuat să pompeze bani în România pentru că se îmbogățeau, numai că acum s-a ajuns la fundul sacului. Datoria externă a României crește cu fiecare zi cu un miliard de Euro, dar falimentul României nu este o chestiune de zile, nu este o chestiune de ore. Ea chiar se întâmplă în acest moment. Din punct de vedere credit-debit-sold, suntem praf și pulbere, iar România nu mai poate împrumuta. Ajutorul promis al Europei prin tot felul de programe cu denumiri sofisticate e o interjecție de fapt. Nimic nu ne mai poate salva. Nici o organizație mondială, nici o instituție planetară nu mai poate salva România și nimeni de oriunde nu mai poate pompa nici un fel de sumă pentru a acoperi deficitul banilor publici sifonați printr-o rețea labirintică, ăsta este cuvintul care trebuie, un labirint de 65 000 de conturi de trezorerie la nivelul întregii țări, cu 42 de județe, fiecare județ având o sumă medie de 1500 de conturi de trezorerie. Anglia are doar patru conturi- contul de Corporation Tax, impozitul pe profit, Paye, contul de salarii, CIS – contul contribuabililor din Construcții și VAT, contul de taxă pe valoarea adăugată. În România nu sunt patru conturi, sunt 65000 de conturi pe care, numai ca să le controlezi un pic la suprafață, nu trebuie să zgârâi prea tare, îți trebui cel puțin 65000 de contabili care să lucreze toți o dată pe același soft de control. În afara unui astfel de soft, ai nevoie de o sumă dublă, dacă nu triplă de inspectori fiscali .
Aceasta este rețeaua de conturi a României care funcționează acum, astfel încât dacă te duci la Finanțe să faci un transfer bancar pentru orice impozit, inspectorul fiscal îți spune că nici el nu știe precis care este contul în care să plătești pentru că totul se modifică de la o zi la alta. Mai bine te duci la Casierie și plătești cash iar banii tăi vor fi stivuiți în metri cub de bani care se adună în trezoreria Finanțelor. Este clar ca lumina zilei, dar dacă ești orb și nu vezi, adică vezi dar nu înțelegi ceea ce vezi, adică nu observi, nu ai cum să-ți dai seama. Du-te la vot, dar cel puțin nu vota cu cei care te-au adus în situația asta. Eu ți-aș recomanda să votezi, dacă mă crezi, cu politicianul inimii mele, cu Nelson Mandela al românilor, cu Corneliu Coposu. Dar este oricum absurd un astfel de vot. Partidul lui nu mai există de mult. Du-te și votează cu cine vrei. În inima apocalipsei, trebuie să-ți pătrezi un moment de luciditate, pentru că nimeni nu o să-ți dea nici un ban găurit. Rămâi lucid o secundă îngrijorat pentru soarta copiilor tăi. Nimeni nu-ți va salva familia și nu mai e nimic de salvat în România. Dacă catastrofa care se apropie ca un țunami social, nu va fi rezolvată printr-un război civil, sau printr-o molimă de orbire albă, nimic nu o poate rezolva.
