Românii nu știu nici acum că în 1896, când navele fluviale se comandau scump din șantierele austro-ungare și britanice, meșterii și inginerii de la Șantierul Naval Galați lansau la apă primul vapor fluvial complet românesc – „Oltul” – demonstrând că România putea construi nave capabile să stăpânească cel mai imprevizibil fluviu din Europa, punând bazele unei industrii navale care va livra peste 23 de milioane de tone deplasament în următorii nouăzeci de ani.
Când pe 7 septembrie 1896 vaporul „Oltul” a coborât pe Dunăre pentru prima dată de la Galați până la Sulina, parcurgând cei 170 de kilometri prin delta sălbatică fără niciun incident, căpitanul Ion Cristescu știa că România demonstrase ceva ce mulți considerau imposibil. Construcția costase 186.000 de lei aur (echivalentul a 4,1 milioane de euro astăzi), dar dovedise că meșterii galățeni stăpâneau complet tehnologia cazanelor cu abur, a elicelor și a corpurilor de navă din oțel nituit, toate fabricate pe malul Dunării, nu importate.
Nava avea 54 de metri lungime, deplasament de 320 de tone, mașini cu abur de 480 de cai putere, viteză de 16 noduri în aval și capacitate de transport de 180 de pasageri sau 240 de tone de marfă – performanțe superioare vapoarelor austro-ungare echivalente, dar la un cost cu 38% mai mic deoarece lemnul de stejar, oțelul și cazanele veneau din furnizori români. Compania Fluvială Română a comandat imediat 6 unități identice pentru liniile Galați-Brăila-Giurgiu, unde navele au transportat în primul an 94.000 de pasageri și 180.000 de tone de cereale.
Succesul a transformat Galațiul în inima industriei navale românești – în 1910 șantierul livra 14 nave anual, exportând remorchere și barje în Bulgaria, Serbia și Rusia. În 1920, flota fluvială românească număra 340 de unități construite domestic, asigurând 80% din transportul de mărfuri pe Dunăre și creând 9.800 de locuri de muncă calificate în construcții navale, mecanică și logistică portuară. Navele galățene au transportat trupe și provizii în ambele războaie mondiale, dovedind o robustețe remarcabilă în condiții de conflict – unele au navigat activ timp de 40-50 de ani.
Te-ai întrebat vreodată cum ar fi arătat comerțul românesc dacă țara rămânea dependentă de navele austro-ungare pentru transportul cerealelor pe Dunăre, cum ar fi exportat România recoltele Bărăganului fără o flotă proprie? Pentru că acel vapor din 1896 nu era doar o ambarcațiune – era cheia cu care România deschidea poarta Mării Negre pentru produsele sale, dovada că un popor riveran putea stăpâni tehnic propriul fluviu.
Astăzi, Șantierul Naval Galați continuă să funcționeze, unul dintre puținele șantiere navale din Europa de Est care a supraviețuit tranziției post-comuniste, construind nave de până la 180.000 de tone pentru armatori din întreaga lume. Undeva în arhivele Muzeului Marinei Române din Constanța se păstrează planurile originale ale vaporului „Oltul” – foi de calc îngălbenite care au stat la baza unei industrii ce a pus România pe harta constructorilor navali mondiali.
5 - martie - 2026
