Păi cum să le zici altfel, dacă în fotbalul nostru amator (spuneţi-i voi profesionist), nu se observă nici un reviriment. Ca şi la vârful politicii din România, şi la fruntea fotbalului românesc aceleaşi echipe, cu sponsorii de rigoare, unii mai puţin profesionişti decât alţii (cu mici excepţii), fac hora, atât la câştigarea trofeului, cât şi la doritoarele de meciuri „la matineu”. Şi ca să exemplificăm, FCSB-ul vinde (şi are de unde, că-i taraba încărcată), CFR-ul nu cumpără, Craiova nu ştie nici ea ce vrea, ba vinde, ba cumpără, după cum se trezeşte dimineaţa Rotaru. Iaşiul şi-a pus antrenor, singurul jucător din lot mai de doamne-ajută, e vorba de Andrei Cristea, în ideea că dacă tot îl plăteşti ca fotbalist, să-i mai dăm un job, ca antrenor. Sibiul (Hermannstadt) vrea, dar nu poate, aşa că cele două nu pot părăsi zona retrogradabilă, cele de pe la mijlocul clasamentului şi-au cumpărat umbrele şi balonzaiduri de fâş pentru eventualele situaţii meteorologice. Mă uitam aşa, ca orice chibiţ, la meciul dintre FCSB şi Poli Iaşi. Disproporţia era uimitoare. Aproape că sunt echipe prin eşaloanele inferioare, care pot arăta mai bine, oricum ai lua-o. CFR-ul a jucat la Chindia (adică la Ploieşti), şi a câştigat nemeritat (lucru recunoscut chiar de ei), pentru că, de fapt, fotbal a jucat doar echipa din Târgovişte. De altfel, cu firea lor domoală şi pragmatică, ardelenii Păun, „Camora”, şi chiar Iordănescu, au recunoscut calitatea execrabilă a fotbalului practicat de ei, iar antrenorul a „reclamat” la vedere lipsa unor jucători de creaţie (adică de valoare), care la Gigi Becali sunt plus de efectiv. Ideile lui Edi aveau cu adevărat acoperire faptică, numai Varga, Bilaşco şi compania au orbul găinilor.
Şi, de parcă starea jalnică a acestui sport în România n-ar fi de ajuns, nici celelalte notabilităţi implicate nu dau limpezime situaţiei. Urmează pentru această seară, ceea ce era o dată, „derby-ul de România”, doar că la ora actuală titulatura este nerealistă, pentru că situaţia este total dezechilibrată. După, vom consemna.
Aşadar, FCSB-ul se îndreaptă nederanjat spre câştigarea campionatului. În urma rezultatului din meciul cu Dinamo, nu mai există nici o îndoială. Doar, dacă, vreun chibiţ de-al echipei din Ştefan cel Mare, fără nici un gram de simţ al realităţii, sau chiar mai multe simţuri, ar fi putut spera la vreo surpriză. Normal, fostul Dinamo este prin liga a treia sau a patra. Cât despre FCSB, putem spune că este adevărat, Gigi Becali a strâns din dinţi (şi nu numai), mulţi ani la rând, dar, iată că, în sfârşit, are cea mai bună echipă din România, şi cei mai valoroşi jucători. Pentru faptul că echipa merge strună, nu trebuie uitat aportul şi profesionalismul lui Toni Petrea, care din momentul în care a preluat echipa, a făcut minuni. Probabil că minunea cea mai mare a fost faptul că Gigi nu s-a mai aruncat ca raţa…, şi io fac, io dreg, etc.
Despre CFR Cluj, în ciuda faptului că diferenţa de puncte faţă de FCSB este minimă (un punct), nu se pot spune lucruri lăudabile. Şi asta pentru că, după ce a fost descompletat lotul (Kevin Boli, un fruntaş excelent, Damian Djokovici şi Mihai Bordeianu, principalii jucători de la mijlocul terenului, care au produs plusvaloare în bugetul clubului din Gruia, din atac au pierdut un jucător de mare talent şi valoare, George Ţucudean, care s-a retras din cauza problemelor de sănătate, iar alţii care au plecat din cauza situaţiei din buletin, ca să nu mai spunem că, trei sferturi din echipă este la limita pensionării, din motive de vârstă. Din acest motiv rezultă un fotbal greoi, bătrânesc, cu sufletul la gură, bazat mai mult pe experienţă şi imprevizibil. S-a încercat, într-un fel, peticirea sacului, cu tot felul de petice uzate, vechi, şi mai ales de altă culoare, prin care bătea vântul şi trecea ploaia, dar după cum era de aşteptat, n-a mers.
Din greşeală în greşeală spre victoria finală, după cum spunea o veche butadă comunistă, care făcea trimitere, cu substrat umoristic, la ineficacitatea deciziilor luate la acel moment de către conducătorii comunişti, neprofesionişti şi agramaţi.
Adaptând proverbul situaţiei actuale din fotbalul românesc, s-ar putea traduce în felul următor: că greşesc arbitrii (la greu), dând cartonaşe, multe dintre ele anapoda, că dau lovituri de la 11 m (vezi meciul Chindia – Botoşani), că trimit în tribună pe aceia care vor să le arate că au greşit, şi toate rămân ca şi cum ar fi fost adevărate, că greşesc jucătorii (vezi cazul Ţigănaşu sau Bălgrădean) dar exemplele nu se opresc aici, că greşesc patronii, prin aducerea a tot felul de ciurucuri, care nu mai joacă pe nicăieri, şi care aglomerează banca de rezerve, dar, şi nu de puţine ori, greşesc comentatorii, care, furaţi de anumite situaţii se pierd cu firea şi spun tot felul de prostioare, şi care îşi închipuie că sunt un Ţopescu, cu barbă şi păr lung. Nu mă îndoiesc că mai sunt şi alţii care greşesc, dar nefiind dintre cei importanţi, nu sunt luaţi în considerare.
Revenind la meciul cu CFR – Viitorul, când veteranul de 48 de ani, Hoban, a marcat în minutul 90+4, salvând astfel tâmpenia făcută de Pufi, şi în acelaşi timp, aducând cele trei puncte în punga CFR-ului, ce se mai poate spune?!
