Mă pregăteam, ne pregăteam de acel egal nemeritat, tipii în galben chiar jucaseră altfel decât îi găseam în amintirile triste ale ultimului an. Dar plecam de pe teren și cu egalul la căpătâiul căruia Mircea Lucescu muta ofensiv abia în minutul 88. Putea să bage sânge proaspăt și în minutul 95 – îmi ziceam în barbă – sau a doua zi. A doua zi după Mondiale, numai că soarta a ținut cu venerabilul selecționer. Doar de pe norișorul Celui de Sus a picat mingea asta care ne-a ajutat să învingem Austria. S-ar fi terminat remiză fără goluri, însă am fi fost condamnați să ne mulțumim cu acest altfel de fotbal. Mai cu globule roșii pe baionetă, mai cu gleznă, mai cu simț decât ne obișnuiserăm să vedem la tricolori. Dragomir face cât toți Marinii din lacul de acumulare al naționalei, Bîrligea e primul atacant din ultimul deceniu care știe să și fugă cu apărătorii adverși în spate, nu doar să stea cu posteriorul la poartă. Ce ne-ai făcut, nea Mircea? Ne-ai obligat să readucem emoțiile acasă în serile în care urmărim reprezentativa în care banderola a revenit pe brațul lui Hagi. După o pădure de ani, mai exact 39, ajungi să savurezi o victorie cu Austria.
P.S.: Schimbarea aia pe care aproape că o imploram a venit din văzduh, avem cea mai fierbinte dovadă. Ghiță a intrat ca să dea golul decisiv, nu pentru că se accidentase Popescu.
13 - octombrie - 2025
