Sfântul Dimitrie cel Nou, Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor, aflate în Capitală din 1774, a adunat zilele acestea mii de pelerini care au așteptat ore în șir să ajungă la racla sa și să îl „salute”, să îl cinstească de ziua sa, în semn de dragoste, recunoștință și prețuire. Noi am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, și în acest an la sărbătoara Ocrotitorului Capitalei, cu un grup de 57 de pelerini de la Biserica „Sfântul Ilie” din Galați, grup organizat și însoțit de părintele consilier Nelu-Ionel Perțea. Astfel, din după amiaza zilei de 26 octombrie, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, am ajuns în București, chiar în momentul sosirii în Dealul Patriarhiei a delegației din Rusia, în frunt cu Patriarhul Kiril, care a venit însoțit de Moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Timpul frumos a adunat pelerini mii, zeci de mii, ceea ce a făcut să așteptăm mult-dorita întâlnire cu Sfinții timp de nouă ore și jumătate. Tocmai aceste așteptări – în comuniune cu Dumnezeu și Sfinții Săi – fac pelerinajele creștinilor ortodocși momente inedite, care rămân în amintire multă vreme.
Pelerinajul din acest an a avut și o particularitate aparte, aceea că, în ziua prăznuirii Sfântului Dimitrie Basarabov, Sfânta Liturghie a fost săvârșită, potrivit dorinței Preafericitului Părint Patriarh Daniel, în limbile română și rusă, de Patriarhul Kiril al Rusiei, aflat într-o vizită istorică la noi în țară.
Cine este Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, cel care a adunat atâta popor ortodox, în aceste zile, pe Colina Bucuriei din București?
Cuviosul Dimitrie cel Nou a trăit în veacul al XIII-lea, fiind născut în satul Basarabi, în sudul Dunării, lângă Russe (Bulgaria), în vremea Imperiului româno-bulgar de la Târnovo, întemeiat de frații Petru și Asan. A fost păstor și se zice că trei ani a umblat desculț, fiindcă din neatenție a călcat cuibul unei păsări. S-a nevoit mulți ani într-o peșteră, pe malul râului Lom, loc unde a și fost înmormântat. Trupul său a fost scos la iveală, printr-un vis al unei tinere, bolnavă, care a primit tămăduire după ce părinții săi au scos trupul Sfântului Dimitrie de sub malul Lomului și l-au așezat la loc de cinste. Acest fapt minunat a adunat, prin veacuri, în jurul Sfântului Dimitrie Basarabov mulți creștini, numeros popor, fiind considerat făcător de mult bine, de multe minuni.
Despre una dintre minunile Sfântului Dimitrie cel Nou, care i-au accentuat „notorietate”, vom relata astăzi și această minunată faptă care s-a petrecut în vremea Primului Război Mondial și pe care am preluat-o dintr-o cronică bisericească, de la începutul veacului XX. Sursa ne relatează despre dorința unor ofițeri bulgari care, în Primul Război Mondial, au furat Moaștele Sfântului Dimitrie din Catedrala Mitropolitană a Bucureștilor, acum, Patriarhală, și au încercat să le treacă Dunărea, în Bulgaria.
Se știe că Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse în România în 1774, în timpul Războiului ruso-turc (1769-1774), de generalul rus Salticov. Generalul rus le-a luat din Bulgaria, cu intenția de a le duce în Rusia. Numai că românul Hagi Dumitru, mare iubitor de Hristos, l-a convins pe Salticov, cu mulți bani, să lase românilor acest Sfânt Odor. Că generalul rus s-a lăsat convins sau că Sfântul Cuvios a dorit să rămână Acasă, rămâne să înțelegeți dumneavoastră, prin relatarea următoarei întâmplări, petrecută în 17 februarie 1918, când un grup de soldați și ofițeri bulgari a furat Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, cu gândul să le (rea)ducă în Bulgaria.
Care era contextul intern și extern al României în acel moment? Se știe că Bucureștiul era ocupat de trupele mareșalul german August von Mackensen încă din 23 noiembrie/6 decembrie1916. Acest fapt l-a determinat pe regele Ferdinand să mute capitala țării la Iași. Câteva zile mai târziu, în 20 noiembrie/3 decembrie, s-a mutat la Iași și o parte a Guvernului. Conducerea Țării a funcționat la Iași până în noiembrie 1918.
„Jaful” legat de racla cu Moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov s-a întâmplat în 17 februarie 1918 și – din relatările unui periodic bisericesc – rețiem că prinderea hoților de cele sfinte și revenirea Sfântului Dimitrie Basarabov în Catedrala din București, unde este și astăzi, s-a făcut după o urmărire, am spune astăzi, ca în filme.
Iată ce scria, la acea vreme, însuși Mitropolitul primat Konon, în actele Cancelariei mitropolitane din 4/17 februarie 1918, către mareșalul german Mackensen.
„ Excelența Voastră,
Avem marea durere sufletească, de a Vă aduce la cunoștință, că astă-noapte, 4/17 ale curentei (februarie 1918), s-a jefuit Biserica Catedrală a sfintei noastre Mitropolii, ridicându-se cu forța sicriul cu Moaștele Sfântului Cuvios Dumitru, dimpreună cu toate odoarele ce se aflau într-nsul.
Faptul s-a întâmplat că o trupă de ostași bine înarmați, prezentându-se aproape la orele două noaptea, și operând până către orele trei-patru, mai întâi, l-au înlăturat pe sergentul de servicu din curte, ținându-l la o parte și, servindu-se de instrumente puternice, au forțat ambele uși ale Bisericii Catedrale, apoi au spart gamurile de la intrare, au năvălit spre altar, au ridicat cu forța prețiosul sicriu cu Sfintele Moaște, cu tot ce se afla acolo; după care au plecat din Biserică cu toate cele jefuite, și s-au transportat cu totul la automobilul pe care-l aveau îndosit și anume pregătit și plasat jos, în dosul Mitropoliei, pe o stradă laterală și întunecoasă; și astfel automobilul a dispărut, încotro, nu se știe.
Deci, Excelența Voastră, cu mare durere în suflet, aducându-le acestea la Înaltă-Vă cunoștință, și în credință că Biserica și Religiunea Ortodoxă sunt protejate prin toate Tratatele de la Haga, etc și cunoscând înaltele sentimente ale Majestății Sale Împăratul Germaniei, noi Vă rugăm stăruitor, ca să binevoiți a ordona să se ia cele mai urgente măsuri, și să se oprească pe drum călătoria Sfintelor Moaște, oriunde vor fi, urmărindu-se toți ostașii vinovați, binevoind a dispune reînnapoierea sicriului cu Sfintele Moaște și tot avutul lor, ca să stea nestrămutate în Catedrala Sfintei Mitropolii a Țării, Sfântul Dumitru fiind însuși Patronul Capitalei.
Al Excelenței Voastre, cu tot dinadinsul rugător, pentru interesele Bisericii noastre, dorindu-Vă de la Dumnezeu sănătatea și pacea așteptată de către toată lumea îndurerată.
(ss) KONON,
Mitropolit Primat”
Două zile mai târziu, generalul bavarez Zach, totodată, și „comandat al județului Vlașca” răspundea, în limba franceză, prin scrisoarea din 19 februarie 1918. Pe copia „trimesă” la mitropolie, prefectul Moldoveanu scrie, în 24 februarie 1918: „Atest exactitatea acestei copii cu originalul depus la Ministerul de Interne”.
„Moaștele Sfântului Dumitru, într-un sicriu măreț de argint, au fost furate de bulgari dintr-o biserică din București. Ajungând la Călugăreni, au schimbat aici automobilul cu o mică căruță cu cai, pentru a șterge urmele lor.
Este meritul aghiotantului meu. D. Rhefeldt, că a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeldt a fost trimis într-un automobil cu soldați armați pe Calea Bucureștilor, spre a opri hoții. În dreptul satului Daia, el a găsit căruța căutată, însoțită de soldați bulgari foarte armați. Rhefeldt a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofițeri bulgari, arătându-le revolverul. Bulgarii s-au supus situațiunii. Rhefeldt a adus sicriul la Giurgiu și l-a depus la cartierul generalului Zach, unde a fost păzit de un ofițer și soldați armați până la 19 februarie, în care zi, sicriul a fost adus cu automobilul – însoțit de o puternică gardă de soldați Germani înarmați – la București.
După părerea mea, evenimentul merită să fie însemnat mai târziu în Istoria Religioasă a României.
Vă rog a lua notă de meritele d-lui Rhefeldt.
Primiți, Domnule, salutările mele sincere.
(ss) ZACH,
General al Bavariei și Comandant al Județului Vlașca”.
Firește, că odată misiunea îndeplinită, Mitropolitul Konon a adresat o scrisoare „de mulțămire” mareșalului Mackensen:
„Excelența Voastră,
După nemărginita durere sufletească, care Ni s-a întâmplat în noaptea de 17 februarie 1918, cu jefuirea Catedralei Sfintei noastre Mitopolii, de către o trupă de ostași necunoscuți, – de astădat, noi avem deosebita onoare de a aduce la cunoștința Excelenței Voastre, că prin bunătatea lui Dumnezeu și grație energiei și marelui spirit supraveghetor al Excelenței Voastre, toată întristarea Noastră Ni s-a întors spre mângâiere.
În acea noapte de tristă memorie istorică, fiind nevoit de a Vă ruga spre a urmări și pedepsirea unor ostași bănuiți a fi originari de peste Dunăre, mulțămită energicelor și înțeleptelor măsuri ale Excelenței Voastre, în unire cu autoritățile de Stat Române din partea țării ocupate, – pe care autorități le prevenisem imediat – jefuitorii de cele sfinte, bine urmăriți, au fost prinși la vreme.
Toată ziua de dumincă, populația Capitalei, foarte surprinsă de vestea rea ce se răsândise ca fulgerul, sute de mii au peregrinat la Sfânta Mitropolie cu întristare generală.
Noi, de asemenea, zguduiți din toate părțile de durere, unită cu lacrimile poporului credincios, într-o tortură continuă am petrecut ziua de duminică, ziua de luni și a treia marți, în care timp a fost neîncetat mare pelerinaj la Catedrală, în curte și pe tot dealul și intrările la Sfânta Mitropolie, după cum s-a văzut de toată lumea. Dar, tot în aceeași zi de marți după amiază (la 19 februarie 1918). Onor, Prefectura Poliției București, divizia Administrativă, ne-a comunicat vestea îmbucurătoare cum că: „Sicriul cu Moaștele Sfântului Dimitrie, întoarse din drumul spre Giurgiu, sosesc astăzi la ora 6 p.m., anume sub gardă militară, și vor fi predate în aceeași zi autorităților Bisericești și Civile românești din Capitală”.
Pentru care, cerându-Ni-se delegațiunea de onoare cu personalul bisericesc, ca să se afle în dreptul cimitirului Belu, drumul spre Giurgiu, la ora fixată. Iar noi, delegând o comisie specială dimpreună cu garda civică de onoare, Moaștele Sfântului Dimitrie cu racla sa, neatinse înlăuntru, au fost transportate la Mitropolie și așezate în Biserica Catedrală, anume la locul de unde zilele trecute, cu necinste, au fost furate.
Cu această ocaziune, Noi comunicăm Excelenței Voastre, că jefuirea Catedralei noastre s-a încercat îndată după câteva zile de la săvârșirea pomenirei de 500 de ani a Marelui Voievod Român „Mircea cel Bătrân”, vechiul și îndelung timp stăpânitorul Dobrogei Românești, dimpreună cu întinsele țărmuri ale mărei Negre, de pe când încă nu se știa nimic despre existența unei Bulgarii, care cu mult mai târziu era un mic pașalâc turcesc, și pentru eliberarea acesteia, înșiși Românii și-au vărsat prețiosul sânge în războiul de la 1877, de unde s-a născut Bulgaria actuală. Iar astăzi, după cum se vede din publicațiuni cunoscute, această tânără Bulgarie, manifestă veleități nedrepte de a ni se lua acest pământ strămoșesc.
Noi, privim dureros fapta ostașilor dovediți acum a fi peste Dunăre, observăm că Dumnezeu, orbindu-le ochii și mintea, spre a nu vedea lucrurile adevărate și drumurile rătăcirei lor, nu le-a ajutat, ca să-și săvârșească complet sacrilegiul încercat, ci s-au încurcat, putând fi prinși la Giurgiu și reînnapoiați, după cum primim raporturile necesare.
Fapta lor urâcioasă s-a terminat prin divulgarea și compromitea tendințelor lor nedrepte și necinstite; deoarece astfel au fost expuși la vederea și critica lumii întregi, pentru înjosirea nemaipomenită în care au căzut câțiva ostași ai lor, cu jefuirea Catedralei Mitropoliei Țării Românești, uitând că la școalele acesteia toate generațiunile bulgărești de la 1860 încoace s-au adăpat, căpătându-și cultura necesară și pregătindu-se pentru conducerea eventuală a Țării lor; iar acuma, în loc de recunoștința datorată, ostașii lor au încercat de a răsplăti cu rău vechilor și prietenoșilor lor binefăcători.
Dreptatea Dumnezeiească priveghează, și atât popoarele, cât și indivizii culpabili ajung să culeagă ceea ce au semănat…
Mitropolit primat, KONON”.
29 - octombrie - 2024
