Cultul Sfintei Vineri a fost dintotdeauna unul foarte bine reflectat în viaţa creştinului român. Nu de ieri, de azi, ci din zorii veacurilor XVI-XVII. După Maica Domnului, Cuvioasa Parascheva este Sfânta care a pus sub ascultare mult popor încă dinainte ca Sfintele sale Moaşte să fie aduse în Moldova, pe bani grei, de Vasile Lupu , domn al Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634 și 13 aprilie 1653 și între 8 mai -16 iulie 1653.
Anul 1641 este anul în care domnitorul Vasile Lupu a luat hotărârea de a aduce, în Moldova, Moaștele Sfintei „Petka”, cum o numeau sârbii și bulgarii.
La vremea aceea, erau mari dispute între bisericile Greciei, Bulgariei, Rusiei şi României, care o revendicau, deopotrivă, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Domnitorul Vasile Lupu, mare iubitor al creștinătății, a pus capăt acestor dispute, învoindu-se cu Patriarhul Ecumenic și sultanul și aducându-o pe Cuvioasa Parascheva pe pământ românesc. Până a ajunge în Moldova, moaștele Sfintei Vineri înnoiseră cu harul său patriarhiile din Târnovo (Bulgaria 1238-1393), Krușevaț și Belgrad, în Serbia (1393-1521) și la Patriarhia Ecumenică de Constantinopol.
Cultul acestei cuvioase, născută pe la 1023, în Epivata – o localitate din Turcia de astăzi – era viu și între creștinii români după adormirea sa în Domnul. Se știe că a trăit 27 de ani, că s-a nevoit în mănăstirile din Constantinopol și din Țara Sfântă, iar când și-a simțit sfârșitul a revenit în locurile natale… Mormântul său a fost descoperit prin visul unui creștin și apoi, prin nenumăratele minuni făcute.
Ne întărește afirmația, gestul domnitorului Petru Rareș (1483 – 3 septembrie 1546), urmașul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, care a ctitorit Catedrala din Roman, județul Neamț, între anii 1542-1550, cu hramul Cuvioasei Parascheva, potrivit Cronicii lui Azarie. Catedrala a fost ridicată pe un loc mai vechi, unde exista un sfânt locaș încă din vremea lui Petru I Mușat (1391) și a domnitorului Alexandru cel Bun, care numește locașul „Sfânta Vineri” și căruia îi făcuseră o danie, pe la anul 1408.
În pridvorul Catedralei din Roman este zugrăvită viața Sfintei Parascheva. Tot în nordul Moldovei, la Tg. Frumos, soția lui Petru Rareș – Elena – a sprijinit ridicarea unei biserici cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sfântul Mitropolit Dosoftei relatează în lucrarea sa „Viața și petrecerea Sfinților” (1682-1686) că la Roman se află o părticică „dintr-o palmă a Sfinției Sale…, precum mi-a spus mie Iordachi Spătarul (Iordache Todirașcu Cantacuzino, mare spătar între anii 1665-1669, în domnia lui Gheoghe Duca), la masa Dabijei Vodă”.
La mijlocul veacului al XVII-lea, zarvă mare a fost și la Galați, în așteptarea Sfintelor Moaște ale Cuvioasei Parascheva. Pregătirile pentru primirea Sfântului Odor, sosit de la Constantinopol pe calea apei, au însemnat ridicarea unui sfânt locaş cu hramul „Sfântul Dimitrie”, în apropierea Dunării. În acest locaș gălățean, în iunie 1641 – au fost primite Moaştele „Sfintei Cuvioase Parascheva”. Așa se face că Galațiul este primul petic de pământ românesc pe care Sfânta Parascheva l-a binecuvântat și l-a sfințit, în vara anului 1641.
Mare a fost dragostea Domnitorului Vasile Lupu pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva, care a cumpărat, pe bani grei, Sfântul Odor din vechiul Constantinopol, Istanbulul de astăzi, la aproape două veacuri de la cucerirea Constantinopolului (1453) și transformarea Catedralei „Sfânta Sofia”, în moschee!…
„În acel an(1641), beiul Bogdaniei – domnitorul Vasile Lupu – trimise la Constantinopol, rugând pe Patriarh și pe toți arhiereii să-i dea Moaștele Sfintei Parascheva, o sârboaică a Belgradului, care se aflau la Patriarhie întregi, ca să o pună în mănăstirea ce o înfiripase el în Bogdania, întru numele Sfintei, iară el – în schimbul acestui har, să tocmească ceva pentru Marea Biserică (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol), iar Patriarhul și arhiereii spuseseră: «De va da (plăti) toată datoria Marii Biserici, așa să se facă»…”
Și cronicarul zice că toți – Domnul Moldovei, Patriarhul, dar mai ales Sultanul – „au îmbrățișat” propunerea. Iară beiul moldovean Vasile Lupu cumpără Sfântul Odor cu peste 260 de pungi de aur, „din propriile sale venituri”, bani din care Biserica a plătit datoria față de Poartă și datoriile acumulate de la celelalte biserici creștine. Dar, costul a fost și mai și… Pentru că în spațiul islamic nu este permis să porți prin oraș un trup mort, Voievodul moldovean – „cel cu fire împărătească, mai mult decât domnească” – a mai dat Înaltei Porți alte 300 de pungi, „numai ca să obțină permisiunea de a transporta” Sfântul Odor și pentru a obține un ordin către „capugi-bașa, care să însoțească transportul până în Moldova”.
Și astfel a obținut învoirea de la Sultan, pentru a aduce în Moldova Sfintele Moaște, care au poposit în portul Galați și de aici, prin colbul vechilor drumuri, printre coline și păduri de stejari seculari înspre Iași.
Cronicile consemnează că drumul dintre Dunăre, de la Galați, și până în nordul Moldovei s-a făcut anevoie, cu carele… Și că a durat cam o lună.
Sfintele Moaște au fost așezate întâi în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, de asemenea, ctitoria domnitorului Vasile Lupu. Prin 1884, locașul a necesitat reparații, iar Moaștele au fost așezate în paraclisul Mănăstirii de la Trei Ierarhi. În 1888, un incendiu a făcut totul scum, mai puțin Sfântul Odor. Din acest motiv, au fost așezate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași, care a fost ridicată după multe poticneli, prin râvna Sfântului Iosif Naniescu, sfințită în 23 aprilie 1887. Sfintele Moaște au fost așezate în Catedrala din Iași în anul 1889. Loc de unde și astăzi se roagă pentru noi și mijlocește pentru fiece suflet să aibă sănătate, bucurii și milostivirea lui Dumnezeu.
„În ajun, clopotele mănăstirii anunțau începutul slujbei, la opt ceasuri din zi (ora 14.00, după ora orientală), când egumenul și preoții ridicau racla de sub bolta de unde era depusă, pentru a o așeza în mijlocul bisericii, «în cuvuclion» – baldachin – pentru a fi sarutată de credincioși. Trei dregători aveau însărcinări mai deosebite, în această zi. Marele vistier trebuia să trimită la biserică, ca din partea Domnului, două făclii (lumânări) mari din ceară, pictate (zugrăvite), care se puneau una la capul și cealaltă la picioarele Sfintei. Marele șătrar avea grijă să se întindă în ograda mănăstirii un saivan (cort deschis), pentru familia domnească.
La slujba vecerniei, venea și Doamna cu alai la biserică, fiind întâmpinată de egumen cu Evanghelia în mâini. După vecernie, se cânta paraclisul sfintei. Doamna săruta, cu sfințenie, Sfintele Moaște, atât la începutul, cât și la sfârșitul slujbei, după care se întorcea la Curte, cu tot alaiul ei”.
În ziua prăznuirii, cronicarul spune că „slujba avea caracter de procesiune. Domnul era întâmpinat la intrarea în biserică de către Mitropolit și i se cânta axionul și slavoslovia. Începând litania, patru preoți ridicau racla de sub baldachin și ocoleau biserica. Afară, în curte, Domnul săruta Moaștele, era miruit și punea în «blid» 10 lei. Erau miruiți și ceilalți participanți…”
La Galați…
În 1653, Paul de Alep relata în „Călătoriile Patriarhului Macarie din Antiohia prin Țările Române” că între cele opt biserici din Galaţi, una avea hramul Sfintei Parascheva.
Prima Biserică a Sfintei Parascheva din Galați a fost aşezată cam pe unde este astăzi Inspectoratul de Stat în Construcţii. Sunt referiri că în anul 1808 exista – la Galaţi – Biserica „Sfânta Vineri” ridicată în „Mahalaua Râpii” astăzi cartierul Mazepa (Istoria creştinismului în date, pr. Eugen Drăgoi). Această biserică a fost arsă de turci în timpul Eteriei din 1821, fiind reparată mai întâi la 1824, apoi în 1836.
În 1963, autoritățile vremii au luat hotărârea să doboare Biserica „Sfintei Vineri” din Galați. Odoarele au fost încredințate Biserici „Sfântul Nicoale”, vechea Catedrală a Galațiului, care a primit și hramul Cuvioasei Parascheva.
Întâmplarea face că și la București s-a întâmplat cam același lucru cu dărâmarea Bisericii Sfintei Paracheva de fostul regim și ridicarea acestui Sfânt Altar după 1990…
După 1990, cultul Sfintei Vineri – Ocrotitoarea Moldovei şi a săracilor – a cunoscut şi la Dunărea de Jos o frumoasă înflorire, pe măsura evlaviei românilor, creştini dintotdeauna. Prin grija actualului Ierarh al Dunării de Jos, a fost pusă piatra de temelie la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în 1990, lucrările începând efectiv în 1993. La vreo douăzeci și șapte de ani de la începerea efectivă a lucrărilor, Sfânta Biserică își înalță cele șapte turle în soare și dă „Bună dimineața!” celor care ies sau intră în orașul de la Dunăre, de pe malul lacului „Cătușa”.
Locașul gălățean are și un așezământ social, care asigură masă și casă, zilnic, de prin anul 1998, în medie, pentru 100-120 de persoane.
Și astăzi bat clopotele în toată Moldova și pretutindeni unde Sfânta este iubită.
Astăzi, mai mult ca oricând, Sfânta Parascheva, Ocrotitoarea a toată Moldova, a săracilor și a celor cu foame și sete de Dumnezeu ne îndeamnă să ne rugăm, măcar în gând, pentru ca să trecem mai ușor peste toate valurile acestei vieți…
Maria Stanciu
Foto: Arhiva Mitropoliei Iași
15 - octombrie - 2024
