
Astfel, Ordonanţa de Urgenţă 64, publicată în Monitorul Oficial din 11 mai 2022 care reglementează în mod clar, printre altele, câteva măsuri pentru ajustarea preţurilor necesare actualizării costurilor investiţiilor în contractele de achiziţie publică/contractele sectoriale/acordurile-cadru, precum şi în alte categorii de contracte, respectiv pentru ajustarea devizelor generale de investiţii în cadrul contractelor de finanţare care au asigurate sursele financiare parţial sau integral din fonduri externe nerambursabile şi care a fost prezentată cu surle şi trâmbiţe de actualii guvernanţi, este in IMPOSIBILITATE DE A FI APLICATĂ!
DE CE?
Pentru ca s-a împlinit termenul in care Normele Metodologice de aplicare a acestei ordonanţe sa fie legiferate, avizate şi cel mai important sa fie indicată SURSA DE FINANŢARE pentru sumele suplimentar adăugate prin ajustare!
Societăţile ce efectuează lucrări de construcţii sunt în colaps, beneficiarii publici,Primăria Galaţi, primăriile de comuna sau Oraşe dar şi CJ urmând a avea probleme majore în gestionarea acestor investiţii din lipsa fondurile proprii necesare acoperirii acestor sume.
Primul pas a fost deja făcut, UMB, controlat de celebrul Umbrărescu, punând lacăt pe şantierul de pe drumul express-Galaţi-Brăila.
Societatile fie ele mari sau mici, toate au o problemă uriaşă de predictibilitate, mii de locuri de muncă sunt in pericol, lucrările sunt sistate sau urmează a fi oprite definitiv… şi asta pentru ca unii politicieni sunt intr-un continuu exercitiu de imagine…şi ATÂT!
SOLICIT PUBLIC europarlamentarului Dan Nica, liderul PSD Galaţi, şi liderul deputaţilor europeni ai PSD sa ne spună ce a întreprins in aceasta perioada de 60 de zile de la emiterea ordonanţei, având in vedere ca Guvernul a transmis către forurile europene normele de aplicarea ale acestei ordonanţe pentru a primi avizul acestora precum şi sursa de finanţare!
Chiar dacă avea pârghii necesare şi chiar suficiente pentru a face lobby pentru ca situaţia în cauză să intre pe un făgaş civilizat din punct de vedere economico-social, n-a făcut-o. Se pare că mai important pentru cei de la guvernare este sa facă poze de Lauda de sine (in ceea ce priveşte socialiştii) iar pentru ruda saraca de la guvernare PNL, e mai important când mai bifează o sinecura de partid pentru yes-man.ii de lângă servieta! Acum, că liderii celor doua partide aflate la Guvernare sunt într-o nocivă şi totodată eternă campanie electorală, e fix cât poate să priceapă că voturile vin de la cetateni, şi sigur nu de la cei de care-ţi baţi joc. Dar, aşteptări mari de la PSD si PNL nu prea avem…

