Ion Zimbru respira poezie, visa și cânta poezie, dormea poezie, cântatul cocoșilor îl găsea scriind poezie. Dăruia poezie cu generozitate si noblețe, chiar dacă era țăran autentic de pe dealurile acelea dulci unde m-am născut și eu, pe lingă Bârlad, de pe unde este si Ruxandra Anton . Ne bucuram ca niste copii la cite o metaforă , ne bucuram cind ne strângeam la cite o agapă cu Gelu Ciorici și alții in garsoniera celui din urmă, cu vin de la mine de la Tutcani, un vin rosu, greu si virtos, ne creșteau aripi albe de ingeri până dimineață. Recita din clasici si din cei contemporani, cu vervă, uneori cind găseam cite o metaforă mai frumoasă parcă ne părea rău că nu am descoperit-o noi , să o scriem înaintea autorului. În rest, drum lin către ingeri Poetule! Ave!
