– Dom’ profesor, uneori, e periculos să vorbești corect românește!
– Cum ai ajuns la această opinie, meștere?
– Să vedeți: aseară, tata s-a întâlnit cu prietenii în garaj, la o bere. Unul, nea Vasile, zice: „O să vină și vecinul George, dar are treabă încă un sfert de oră, că ÎNFINGE niște țăruși în grădină.”
Pe mine m-a îndemnat Îngerul Păzitor al Limbii Române să mă bag în discuție: „Corect este ÎNFIGE, nu ÎNFINGE, nea Vasile!”.
Personajul mi-a fript o palmă amicală după ceafă.
„De unde știi tu, muceo, că noi așa zicem de când lumea!”
„Am învățat la școală de curând, nu DE CÂND LUMEA, că la participiu nu spui ÎNFINPT, ci ÎNFIPT!”, am vrut eu să-l lămuresc, dar am luat viteză, fiindcă tot Îngerul Păzitor al Limbii Române mi-a șoptit că voia să mă plesnească iar, în semn de admirație sau de alte sentimente cu palme.
Mai târziu, acasă, tata mi-a zis că am fost obraznic și că să învăț să fac observații fără să jignesc.
– Avea dreptate! Dar bag de seamă că te ai bine cu Îngerul Păzitor al Limbii Române: tocmai ce mi-a transmis și mie că meriți o notă de nouă!
– Poate n-ați auzit bine, dom’ profesor! Nu cumva o fi zis „zece”?
– Sunt absolut sigur că a zis „nouă”. Mi-a spus că dacă îți pun ”zece”, risc să vină tatăl tău și să mă întrebe cum te educ când tu ai fost cam impertinent cu amicul dumnealui?!… Așa că, practic, nota n-am scăzut-o eu, ci tatăl tău.
– Dar el habar n-are de situație! Puteți foarte bine să îmi dați „zece”!
– El nu știe, dar știm noi, Relule, și Îngerul Păzitor! Deja suntem prea mulți!
Gicu îl bate pe umăr consolator:
– Las’ că e bun și nouă! Dar să te înveți minte să nu mai faci afaceri cu neamurile, că, oricum o dai, ieși în pagubă!
– Așa-i, dar e bun un înger păzitor la casa omului! Chiar dacă iau o notă de „nouă” din cauze care nu depind de el!
22 - februarie - 2024
