Vineri, 20 ianuarie 2023, în cadrul „Zilelor Culturii Eminesciene”, Biblioteca „V.A. Urechia” Galaţi, şi editura şi revista „Axis Libris” şi-au invitat Poetul născut şi trăit în Galaţi încă vreo câţiva ani după terminarea studiilor, când Mihail Gălăţanu avea să devină gazetar şi scriitor de Bucureşti.
Am primit pe e-mail unul dintre ultimele lui volume de poezii, numit „Aşteptând gloria”, întrucât fusesem invitat să vorbesc despre ce a mai „comis” M. Gălăţanu în ultimul LOR timp.
Da, prologul cărţii este esenţial pentru a te putea încadra în înţelegerea textelor poetice. Iar poemul care dă titlul cărţii este un poem – mitralieră, actual atât în trecut, cât în prezent şi viitor. Este textul programatic al cărţii.
Autorul îşi duce cu tendinţă, cu sacră ironie, textele în derizoriu, construieşte socluri banalului şi nimicului, parabolele sale poetice fiind proiectate să atragă atenţia mărimilor din cultura română, devenite aşa prin înălţare materială şi nu …eminesciană.
Iată, în paragraful „2.”, câinele său galben devine celebru, devine reper pentru lumea măruntă, şi nu poetul care este un „ĂLA”.
Alăturările de cuvinte din carte sunt marcă înregistrată „gălăţanu”. Auziţi: mica Mântuire, chiar întrezărita Mântuire, atunci când moartea şi arta „devin făptuire, făr-de-făptuire”.
Ajunge apoi la o rostire genială:
„Intrarea în dragoste clinică”, în care Academia este fixată într-un insectar de „paradis al broaştelor clandestine, proaspăt reanimate”. Da, un paradis populat de indivizi care nu merită să fie acolo, care abia se târăsc fizic, darămite să mai şi gândească. Iată-i reanimaţi mereu prin mişmaşuri şi „tertipuri galvanice” – un fel de şocuri electrice”
Revolta sa este de un eminescianism modern, actualizat, dar la fel de coroziv, de agresiv. Apoi vine şi aduce sărutul – iubirea la rang de divinitate, de primordialitate. Desigur, este un sărut care prin înălţare devine artă, sau în sărut prin artă, ca înălţare, „este mai mut ca o academie”. Este clar că Poetul le-a stins lumina tuturor neînvăţaţilor cu diplomă, despre care ei cred că le-ar ţine şi de talent şi de autoritate.
„Nasc şi la Moldova oameni”
Aici avem un poem-program, în care autoironia totală, în care doar scriitorii moldoveni excelează şi prin care pudibonzii ajunşi degeaba în baston sunt ridiculizaţi şi puşi la colţ pe cojile de nucă ale unei alte literaturi pentru înţelegerea căreia organul lor este atrofiat (dacă l-or fi avut vreodată!). Desigur, peste este prezent acel ludic altfel – o găselniţă marca Gălăţanu.
De aici cartea curge altfel, din ce în ce mnai consistent, mai şfichiuitor, încât după poemul „Duc o existenţă depravată”, început cu un al doilea asterisc, orice atinge devine poezie, aici este ARTA GĂLĂŢANU. Uluitor este şi în poemul cu un titlul inedit şi insolit: „Un înger de mâna a doua”. Tot sacrul este adus în lumescul firesc, domestic-domesticit, fără niciun fel de forţări, ci înfiorător de firesc. Şia iată cum, prin ce fel de rostire poetică precisă: „Realul cel plin cu visterii şi haznale”. Asta tolerează potentaţii literaturii, care îşi hrănesc poeziile acaparate prin cele două surse: „visteriile şi haznalele” – deopotrivă.
Are Mihail Gălăţanu harul de a aduce tot sacrul, fără a-l desacraliza neapărat, în lumescul firesc, în domesticul – domesticit de tot, fără forţări, ci înfiorător de firesc. Concluzia fiind de rostiri unice, geniale: „A muri într-o lună, cât alţii într-un an” şi „Am murit cât în stele şi în lună”.
În ultima parte a cărţii poetul închide cercul „Din punctul de vedere al canibalilor”, poem uluitor în care „Amintirea ta va fi ca un festin!”. Da, Poetul este una cu mirosul Poeziei lui, original „din creştet până-n tălpi”, de neconfundat până la ideal.
Volumul de poezie „Aşteptând gloria” are un dublu final: al sfârşitului scrierii şi al sfârşitului fizic. Desigur, acesta începe odată cu naşterea, cum şi textul, poemul, sfârşeşte odată cu scrierea.
Pe mine, de pildă, apariţia unei cărţi, o carte de a mea, nu mă aruncă în extaz, în euforii şi-n bucurii la drumul mare, ci mă goleşte, îmi lasă doar parte din mine, căci scriitura asumată este trăire, iar trăirea, NU TRĂITUL, duce către scuipatul pe care ţi-l aruncă cu precizie moartea, încât este cu neputinţă să te mai prefaci că NU.
Ave, Poete
Gelu Ciorici-Şipote
19.01.2023
* Aşteptând gloria, volum de poezii apărut la Editura „Tracus Arte”
