A murit Zimbru
A murit ieri poetul ION ZIMBRU(Ionel Crețu), la Galați. Un poet cu mult mai talentat decât mine, dar și – dacă se poate – mai risipitor, risipitor și cu risipa, risipitor al risipei, risipitor de meserie, dar ce frumos risipitor! A murit ca un poet adevărat, pentru că a trăit ca un poet adevărat. Incomod, așa cum trebuie să fie un poet, nu un lingător de dosuri de ocazie! El face parte din NUCLEUL DUR al mișcării anilor 80 din Galați, NODURI ȘI SEMNE, de aceea face parte și din inima mea. Ar fi trebuit să fie optzecist, poate, dar prea mult a umblat la ei cu SACOȘA CU PRIVIGHETORI(mai ales în anii debutului). Curgea poezia din el cum gâlgâie sângele dintr-un tânăr muribund, înjunghiat. L-am iubit fără rest, întocmai cum și el m-a iubit. L-am întâlnit în anul de grație 1980, pe când încă aveam 16 ani – și am recitat împreună, nu amândoi. Nu m-am despărțit niciodată în spirit de el, deși avea cu (vreo) 11 ani mai mult. Ne leagă o frumoasă prietenie, cum spune clișeul, dar ne și dezleagă. Și nu o să o stricăm tocmai acum. Așteaptă-mă, Zimbrule, până am să vin!
17 - aprilie - 2026
Hristos a Înviat ! Offf, duminică am vorbit mult cu el la telefon. Urma să ne vedem la mine, să ne citim ce am mai scris. Am vorbit despre moarte. Despre înmormântarea Mamei mele, căreia i-a purtat crucea. Îmi spunea că îl dor picioarele. Și că simte sfârșitul aproape. Dumnezeu să Îl ducă lângă Îngerii Literaturii Române. Prietenul meu Complet! Cu care nu am mai fost înstare să mă, să ne vedem din 13 decembrie 2025. În ultimul nostru dialog de duminică, 14 aprilie, am glumit, ne-am revoltat, și urma să îmi trimită NIȘTE POEME. Să avem ce descânta, când urma să ne vedem. Dar nu mi-a mai trimis nimic. Ne-am propus să bem un vin. Mi-a spus că nu este cazul să am eu, ca gazdă, „vin eu cu de toate”. Și iată cu ce a venit. Sunt năucit, nu de moartea lui, ci din îndelunga nevedere. „Pace și Iubire”, Ion Zimbru! Prietenia mea este necondiționată, oriunde te vei afla. Gelu Ciorici-Șipote