
Petentul nostru, Nicoleta Chirilă, a intrat într-un adevărat război cu conducerea Facultăţii de Arhitectură Navală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi. Totul a plecat de la încercarea acesteia de a urma cursurile unei a doua facultăţi tehnice, în regim „cu taxă”. Pentru sesiunea de admitere licenţă din septembrie 2022, facultatea în cauză a scos la concurs 18 locuri cu taxă. Aceste locuri au fost afişate doar până pe data de 5 septembrie 2022, după care au dispărut. Nicoleta Chirilă spune că l-a interpelat pe decanul facultăţii, conf.univ.dr.ing. Gabriel Popescu, în legătură cu situaţia creată, iar acesta spune că au fost date ucrainienilor. „Nu mai sunt locuri cu taxă, deoarece au fost transferate de către Rectorat la master, unde avem 19 persoane venite din Ucraina.” Apoi a solicitat un răspuns bazat pe punctul din Regulament care a stat la baza acestei Hotărâri a Consiliului de Administraţie. Dar acest punct de vedere nu a venit nici până acum, când relatăm cele semnalate de N.C. În schimb, aceasta ne relatează că prodecanul Facultăţii de Arhitectură Navală, conf. univ. dr. ing. Carmen Gasparotti a ameninţat-o, când se afla în secretariatul facultăţii, cum că „nu se lasă până nu o vede în cătuşe, ea având relaţii peste tot, inclusiv la Bucureşti”.
Din toată această ruşinoasă şi umilă comportare deducem că e greu cu coloana vertebrală la români, cu patriotismul şi cu racordarea la politica ucrainiană privind învăţământul în limba română, în sudul şi nordul Ucrainei, unde sunt comunităţi compacte de români. În schimb, ai noştri se pricep ca nimeni alţii în a intra în competiţia solidarităţii heirupiste, în detrimentul propriilor cetăţeni. Mai mult, cei care conduc UDJ şi facultatea în cauză, parcă şi le-au adus de la mă-sa de acasă, sau parcă ar fi patronii acestora, nu nişte lefegii aflaţi vremelnic în funcţiile plătite din bani publici.
Sunt multe de spus despre gunoiul adunat sub prelata universitarismului, în numele căruia toţi parveniţii în funcţii fac ce vor, dar fiindcă ne e ruşine de ruşinea lor, tot am amânat demararea unui amplu serial legat de faptele comise de către cei ajunşi în funcţii de conducere.

