Domnul din imagine(în pantaloni scurți, care ține cana în mâini) se numește Hans Thomas Tillschneider. Are 48 de ani. S-a născut în România, în Timișoara, într-o familie de șvabi bănățeni.
Înainte de 1989, familia sa a reușit să fugă în Iugoslavia, iar de acolo în Germania. Micul Hans a primit o educație bună, a devenit un strălucit cercetător al lumii arabe, a călătorit mult, a făcut studii doctorale, postdoctorale, a devenit profesor universitar…
Dar, în același timp s-a implicat în politică și s-a înscris într-un partid. Și nu orice partid. Tillschneider s-a înscris în AfD.
A avut și aici un succes remarcabil. În landul Saxonia-Anhalt, unde au loc alegerile în weekend, este considerat al doilea om după liderul Ulrich Siegmund. Tillschneider i-a scris programul electoral.
Despre Hans Thomas Tillschneider ați aflat din interviul de pe Canalul meu de YouTube, în care am vorbit despre alegerile din Germania.
Din interviu știți și că AfD are mari șanse să câștige în weekend. Întrebarea este dacă va putea forma sau nu guvernul? De asta orice vot este important, orice procent poate face diferența.
Presa germană scrie despre Tillschneider că este unul dintre liderii grupării din AfD, care își dorește ca Germania să renunțe la politica belicoasă față de Rusia.
Vrea ca Germania să reînceapă să importe gaz ieftin din Rusia.
Jurnaliștii germani prezintă următoarele fapte despre politicianul născut în România:
Tillschneider a fost la Ambasada Rusiei de ziua lui Putin. A și recunoscut asta. A spus că a fost invitat și s-a dus.
Tillschneider a fost în Rusia imediat după ce a început războiul. A fost invitat inclusiv în Donbas și ar fi mers acolo, dacă nu s-ar fi iscat un scandal uriaș chiar în propriul partid.
Lidera AfD a amenințat atunci cu excluderea lui.
Un alt moment controversat a fost atunci când a fost fotografiat cu steagul Rusiei în mâini la un eveniment.
Era un eveniment pacifist și nici vorbă de susținerea Rusiei, a explicat ulterior politicianul.
Până la urmă s-a întors în țară, iar lucrurile ar fi mers bine, ca pe roate dacă… Dacă eroul nostru nu accepta într-o bună zi un interviu.
Aici îl introduc în scenă pe Paul Ronzheimer, un talentat jurnalist german care merge prin țară și filmează politicienii în timpul campaniei electorale. Publică documentarele filmate în Bild și pe YouTube.
Paul a vrut să discute cu politicianul născut în România pentru că era curios de ideologia sa, de explicațiile sale.
De pildă, în interviu au discutat despre… Hitler, Holocaust, Al Doilea Război Mondial. La un moment dat Tillschneider l-a citat pe Elon Musk:
„- Așa cum a spus Elon Musk la lansarea campaniei pentru federalele din 2025, este ok să fii german.
– Adică să nu mai vorbim atât de mult despre istoria Germaniei?
– Ba da, dar nu în modul vinovăției, ci în modul cercetării istorice.
– Pentru că noi nu avem nicio vină?
– Firește că nu. Nu mai avem.
– Nu purtăm nicio vină pentru ce s-a întâmplat în Al Doilea Război Mondial?
– Nu. A trecut atât de mult timp. Suntem deja despărțiți de epoca istorică a Războiului Rece. Ține deja de un trecut îndepărtat.
– Dar este totuși una dintre cele mai mari crime din istorie…
– Da, dar a trecut. A intrat în istorie, totul trece.”
Mai târziu a spus în interviu că ar vrea să predea în școli „mai puțin Hitler și mai mult Bismarck”.
Dacă AfD ajunge la putere, el ar putea fi ministrul Educației în land.
Nfine. Jurnalistul l-a rugat să-i prezinte și biroul. Tillschneider a acceptat. Mare greșeală. De unde să știe că Paul știa să citească în rusă?
Jurnalistul a văzut o matrioșcă rusească, a văzut o șapcă roșie MAGA, a văzut o carte a lui Dughin, ideolog rus apropiat de Kremlin, dar la un moment dat i-a sărit în ochi și o cană roșie.
Avea o stea și pe ea scria „Armia Rosii”, adică, Armata Rusiei.
De unde aveți cana asta? A fost întrebarea.
Reacția l-a uimit pe Paul. Până în acel moment Tillschneider era stăpân pe sine, relaxat, avea mereu răspunsurile la el. Când l-a întrebat de cană, a fost extrem de jenat și enervat.
Nu știa ce să facă, voia să arunce cana la gunoi, se plimba cu ea prin birou.
Apoi a avut loc următorul dialog între jurnalist și politician:
„- Pe cană scrie armata rusă?
– Da. Mi-a fost făcută cadou cândva la Berlin, de către cineva.
– De ce aveți o cană a armatei ruse aici?
– Mi-a făcut-o cineva cadou. N-am vrut s-o arunc. De ce nu?
– Aceasta este armata care atacă Ucraina, care duce un război în Europa…
– Nu asociez nimic deosebit cu ea. Este doar o cană care mi-a fost dăruită și care stă pe-aici.
– Ce asociați cu armata rusă, dacă tot am ajuns la acest subiect?
– Nu este războiul nostru. Nu este războiul nostru, iar cana pur și simplu stă acolo. Nu asociez nimic măreț cu ea. Mi-a fost făcută cadou cândva, nici nu mai știu exact.
– Și care este poziția dumneavoastră față de armata rusă?
– Nu este treaba mea. Acest război din Ucraina nu este războiul nostru.
– Dar o susțineți?
– Nu, firește că nu mă solidarizez nici cu armata rusă, nici cu cea ucraineană, pentru că nu este războiul nostru.
– Totuși, înseamnă ceva când ții o asemenea cană la vedere…
– Nu verific în amănunt cadourile.
– De la Bundeswehr(Armata germană) nu aveți nimic?
– Nu mi-a adus nimeni o cană cadou. Aș pune-o și pe aceea aici, n-aș avea nicio problemă.
– Sunt rușii inamicii noștri?
– Lăsați cana asta prostească! Nu sunt nici dușmani, nici prieteni. Statele nu au prieteni, statele au interese.”
Aceasta a fost discuția despre cană. Cum vi s-a părut atitudinea jurnalistului? Impertinentă? Rău intenționată?
O să vedeți imediat de ce vă întreb.
După ce s-a încheiat interviul, jurnalistul neamț a căutat de unde provine cana. A descoperit că există un magazin online oficial al mărcii Armata Rusiei. Cana costă 8 euro. Doar de acolo poate fi cumpărată.
După ce au plecat, Tillschneider i-a trimis jurnalistului o notificare printr-un avocat. I-a pus în vedere că trebuie să scoată din material scena cu cana.
Jurnalistul nu a scos-o.
Într-o declarație pentru Agenția de Presă Germană, politicianul AfD a declarat:
„Publicarea ar trebui împiedicată din cauza comportamentului impertinent al domnului Ronzheimer și al echipei sale”.
Între timp, susținătorii AfD susțin că presa din Germania nu este corectă cu partidul AfD și că încearcă să discrediteze forța politică punându-i eticheta de pro-ruși ori de extremiști.
De ce este atât de importantă cana armatei ruse? Pentru că AfD vrea să aibă majoritatea ca să conducă landul. Dacă va pierde voturi, procente, riscă să nu poată ajunge la putere. Așa că orice incident cum este cel cu respectiva cană poate costa voturi și procente.
Linkul interviului despre alegerile din Germania e în comentarii.
V-am prezentat faptele, declarațiile jurnalistului, dar și explicația politicianului AfD născut în România.
Părerile, ca de obicei, vă aparțin!

10 - septembrie - 2026

