logoImpact EST nr. 893 - 03.12.2021

Deputatul PSD Viorica Sandu susține că Partidul Social Democrat are deschidere la dialog cu Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, cu condiția aplicării celor 10 măsuri propuse de social democrați.

,,Actualul premier desemnat s-a arătat deschis negocierii cu toate forțele politice responsabile. E nevoie de un guvern stabil și funcțional pentru a depăși situația critică din prezent, când o persoană moare de Covid-19 la fiecare cinci minute. Situația impune abandonarea orgoliilor politice ȋn fața uneia dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Interesul tuturor forțelor politice trebuie să fie pentru depășirea crizei sanitare și economice. PSD are deschidere pentru aplicarea celor zece măsuri propuse, care reprezintă proiectul nostru pentru a ieși din pandemie și pentru perioada post-pandemică”, a susținut Viorica Sandu ȋn Parlament.

Cea mai importantă măsură pe care o cer social democrații este urgentarea procesului de vaccinare, dar și a celui de testare a populației. Totodată, ei propun suplimentarea cu 1.500 paturi ATI ȋn 30 de zile, creșterea stocurilor de medicamente de urgență și atragerea de personal medical.

De asemenea, printre măsurile sociale se numără plafonarea prețului la energie electrică și gaze, timp de șase luni, precum și compensarea facturilor utilizatorilor casnici și IMM-urilor.

Ȋn viziunea deputatului PSD de Galați, PNL este un partid ,,rupt de realitate”, care nu a conștientizat ,,modul dezastruos ȋn care Florin Cȋțu a gestionat economia, sărăcia ȋn care i-a aruncat pe români, inconștiența cu care a ignorat semnalele care prevesteau gradul patru al pandemiei”.

V.S. 28 - octombrie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Primarul şi cei 15

Aceşti izmenari stau toată ziua cu stufu-n gură şi calcă ...

HARTA COLINDELOR ROM

HARTA COLINDELOR ROMANESTI  

Andrea Chiş candide

Judecătoarea Andrea Chiş, plecată în CSM de la Curtea de ...

Gabriela Baltag, can

• „Mi-aş dori să redau CSM transparenţa de odată. Trebuie ...

Informare contribuab

INFO-Solicitarea certificatelor de rezidenta din SPV de catre PF