Iranul are deja un arsenal de rachete care îi preocupă pe adversarii săi. Dar ceea ce încearcă acum să obțină este cu totul altceva.
O investigație a Financial Times arată că Rusia ar fi ajutat în secret Teheranul să dezvolte o tehnologie care, dacă va ajunge la o rachetă operațională, ar putea pune o problemă serioasă navelor de război americane din Orientul Mijlociu.
Și aici apare detaliul care schimbă povestea.
Nu este vorba doar despre livrarea unor rachete gata făcute.
Este vorba despre transferul know-how-ului necesar pentru ca Iranul să își poată construi singur o nouă generație de arme.
Programul poartă numele de cod C430L și ar fi început în 2023.
În centrul său se află o tehnologie extrem de dificil de stăpânit: motorul ramjet.
Pe scurt, un astfel de motor poate permite unei rachete de croazieră să zboare la viteze supersonice, folosind aerul din atmosferă pentru a genera propulsie.
Iar combinația devine mult mai interesantă atunci când racheta poate zbura și la altitudine joasă.
De ce?
Pentru că timpul în care sistemele de apărare o pot detecta și intercepta se reduce considerabil.
Exact genul de armă care poate crea probleme unei flote care operează într-o zonă restrânsă precum Golful Persic.
Dar Rusia nu i-ar fi dat Iranului pur și simplu un „proiect”
Aici se află poate cea mai importantă parte a dezvăluirilor.
Potrivit documentelor analizate de FT, în program au fost implicați specialiști ruși cu experiență în dezvoltarea rachetelor.
Oficiali ai exportatorului rus de armament Rosoboronexport și ingineri de la compania NPO Mashinostroenia ar fi făcut mai multe deplasări în Iran.
Contractul pentru programul C430L ar fi fost semnat în noiembrie 2023.
Ulterior, specialiștii ruși au primit materiale tehnice iraniene și au analizat inclusiv date provenite dintr-un test de zbor.
Și nu s-au limitat la a privi rezultatele.
Au început să pună întrebări.
Cum funcționează alimentarea cu combustibil?
Ce se întâmplă cu stabilitatea combustiei?
Cum se comportă admisia de aer?
Dar duza motorului?
Cu alte cuvinte, rușii ar fi încercat să ajute Iranul să rezolve exact problemele tehnice care apar atunci când încerci să faci un asemenea sistem să funcționeze în lumea reală.
Iar un test de zbor ridică o întrebare importantă
Iranul a construit deja și a testat în zbor un sistem de propulsie ramjet.
Dar există o diferență uriașă între un motor testat și o rachetă supersonică operațională.
FT precizează că nu există dovezi că Iranul ar fi desfășurat deja o rachetă de croazieră supersonică realizată cu ajutorul Rusiei.
Așadar, nu vorbim despre o nouă armă iraniană care ar fi deja poziționată în Golful Persic.
Vorbim despre ceva potențial mai important pe termen lung:
Iranul încearcă să învețe cum să construiască singur această categorie de arme.
Iar dacă reușește, dependența sa de furnizorii străini ar putea scădea dramatic.
De ce sunt portavioanele americane în centrul poveștii?
O rachetă de croazieră supersonică antinavă ar combina două lucruri extrem de neplăcute pentru o navă militară:
viteza și zborul la joasă altitudine.
O rachetă care vine rapid și rămâne aproape de suprafața mării poate reduce intervalul în care o apărare sofisticată are timp să o detecteze, să o urmărească și să încerce să o intercepteze.
Pentru Statele Unite, problema nu este doar existența unei astfel de arme.
Este și geografia.
Într-o zonă precum Golful Persic, unde forțele americane și aliații lor operează în apropierea Iranului, o asemenea capacitate ar putea schimba calculele militare.
Un fost analist CIA specializat în Iran, citat de FT, a descris posibilitatea ca această tehnologie să ofere Teheranului un sistem strategic capabil să amenințe navele Marinei SUA.
Iar Rusia pare să fi mers mult mai departe decât se știa
Programul C430L face parte dintr-o relație militară tot mai strânsă între Moscova și Teheran.
Iranul a furnizat Rusiei drone Shahed folosite în războiul din Ucraina, iar Rusia a oferit, la rândul ei, asistență militară și tehnologică Iranului.
Dar transferul de experiență pentru dezvoltarea unei arme strategice este o categorie diferită.
Nu mai vorbim doar despre:
„Îți dau o armă.”
Ci despre:
„Te ajut să înveți cum să o construiești.”
Iar diferența este enormă.
Pentru că odată ce o țară stăpânește tehnologia de bază, poate încerca ulterior să construiască mai multe tipuri de arme pornind de la aceeași soluție.
Și programul nu pare să se fi încheiat
Corespondența analizată de FT indică faptul că discuțiile și activitatea legate de C430L au continuat și în 2026.
În documente apar inclusiv planuri pentru o nouă etapă a programului și rapoarte tehnice pregătite de partea rusă. Nu este însă clar dacă această nouă fază a început efectiv.
Asta înseamnă că ceea ce se întâmplă acum s-ar putea să fie doar începutul.
Iranul nu caută doar o rachetă.
Caută tehnologia din spatele rachetei.
Iar Rusia pare să fie dispusă să o ofere.
Partea cea mai importantă?
Iranul nu are încă, cel puțin potrivit dovezilor prezentate de FT, o rachetă supersonică antinavă rusească gata de luptă.
Dar dacă specialiștii iranieni reușesc să rezolve problemele tehnice ale motorului ramjet, situația se poate schimba.
Pentru că atunci Teheranul ar putea trece de la simpla posesie a unor rachete la capacitatea de a dezvolta propria familie de arme supersonice.
Iar într-o regiune în care portavioanele americane, bazele militare și navele de război se află la distanțe relativ mici unele de altele, o astfel de schimbare nu este deloc un detaliu.
Este genul de tehnologie care poate face ca, într-o viitoare confruntare, câteva secunde să conteze mai mult decât kilometrii.
10 - septembrie - 2026
