http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1057 - 28.04.2026

Domnul rector Iulian Bârsan are mai mulţi parteneri cu care lucrează şi asta pentru că împreună cu DEAK din cadrul Institutului pentru Protecția Mediului din București derulează și vor să deruleze și mai multe proiecte cu finanţare europeană.

Tema proiectelor este protejarea speciilor ameninţate, sturionii.

Domnul rector , în calitate de consultant, pune de o fraudă de proporţii, fără să se sinchisească de faptul că mânjeşte imaginea instituției în faţa societăţii civile din întreaga ţară.

Întrebarea ce se pune este dacă se respectă clauzele prevăzute în caietul de sarcini, sau se decontează numai facturi, cu tot felul de lucrări şi servicii, care implică cheltuieli, bineînţeles, mult mai mari decât costurile reale, prestaţii care se pot realiza în regie proprie, în cadrul instituţiei de învăţământ gălăţene?

Nu mai sunt specialiști în cadrul institutului gălățean de piscicultură?

Institut care a fost adus în ruină financiară, dar care datorită specialiştilor merită să fie prezent pe piaţă, să facă proiecte ample şi de calitate, iar specialiştii să fie remuneraţi corespunzător, după merit, pentru că buni sunt suficienți.

Sau sunt alte dedesubturi, sau interese personale?

Aşteptăm reacţia celor în drep.

Reporter Special 22 - martie - 2013

One Response so far.

  1. sturionul spune:

    Cu siguranță sunt interese care din păcate țin cont prea puțin de protejarea sturionilor și mai mult de sifonarea banilor europeni fără a face nimic pentru sturioni.Iar DEAK e specialist in manevre si in a trage sfori astfel încât el sa își atingă scopurile.Sturionii din păcate sunt paravanul in spatele căruia politrucii își fac treaba de hoțomani.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Nu e mai bine să do

Mor de dragul Armății. Ea e în continuare pe angajări. ...

Să dezescaladăm î

În declarația de presă din 22 aprilie, Nicușor Dan a ...

Nihil sine Pesedeo

Pe 28 octombrie 2025, președintele a declarat că stabilitatea nu ...

În nemernicia mea,

Are dreptate Rareș Bogdan să nu vrea curcubeu pe sediul ...

Gânditorii liberali

Ludovic Orban și-a clădit toată filozofia de fost premier și ...