logoImpact EST nr. 837 - 18.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

P1110942“Galaţiul mi se pare un oraş trist, care mă deprimă. Mi-am propus, împreună cu familia mea, să mergem în alt oraş, să schimbăm puţin aerul”, a afirmat însuşi primarul Marius Stan.

Şi, după toate aparenţele, s-a ţinut de cuvânt. De vreme ce, la trecerea dintre ani, a dat onorul festiv Teodor Niţă, directorul Muzicalului. După cum s-a văzut însă, nimeni nu i-a simţit lipsa. Ba, judecând după câte mii de gălăţeni au fost prezenţi acum faţă de cei o sută şi ceva de anul trecut, chiar s-ar putea conchide că prezenţa edilului şef a fost indezirabilă.

Deşi se plângeau acum nici o lună că sunt pe cale de dispariţie, cei de la Teatrul “Nae Leonard” s-au mobilizat exemplar pentru atingerea măreţelor idealuri ale Primăriei şi ilustrului său conducător. Au pus la bătaie “92.000 de euro, din care 70.000 de euro din fonduri proprii (vânzare de bilete, organizare de evenimente, etc.) şi 22.000 euro de la bugetul local” şi au organizat petrecerea de Revelion. Piesa de rezistenţă – concertul lui Goran Bregović cu a sa Weddings and Funerals Orchestra. Fix la acelaşi (s)mall a cărui emblemă sinuoasă pare că i s-a imprimat iremediabil pe sacoul de fost fundaş-actual primar al lui Marius Stan.

E drept, ca unii care ştiau pe de rost coloana sonoră din Arizona Dream încă de când alţii se încălţau cu Geniusul, se închinau la Trei Sud-Est şi credeau că tot ce e Animal X se mănâncă, putem spune că ‘nea Goran n-a fost chiar în forma lui cea mai bună. Nici măcar în cea completă dacă ne gândim că nici 10 din cei 40 de componenţi ai Orchestrei de Nunţi şi Înmormântări n-au servit la Galaţi.

Totuşi, în ciuda absenţei primarului, ipocriziei culturnicilor şi a Bregovićului schematic, gălăţenii au dovedit că se pot distra din tot sufletul, aşa cum se poate vedea şi din imaginile de mai jos.

În fond, probabil că Marius Stan avea dreptate când spunea că Galaţiul este un oraş trist. Bine că a plecat măcar de Sărbători din el şi i-a lăsat pe gălăţeni să se distreze liniştiţi. Şi, chiar dacă nu se va mai întoarce, poate se vor distra şi pe mai departe în lipsa sa, renăscând măcar speranţa unui viitor mai bun. ‘om avea oare curând norocul ăsta?…

Mihai Angheluţă jr www.madeingalati.ro 8 - ianuarie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Statul şi băncile

Fiindcă nu s-a lăsat strivit de Sistem, Ion Banu este ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...

Mircea Cadar a ajuns

Vi-l amintiţi pe marele şi neînfricatul afacerist veros şi jmeker ...