logoImpact EST nr. 843 - 21.10.2020

Mai vechea noastră cunoştinţă Corneliu Mangalea, supranumit MANGLEA, iar ne-a dat de lucru  să scriem cu sârg despre afacerile sale şi îmbârligăturile mafiote dintre el şi politic, justiţie şi administraţie de la nivelul Republicuţei noastre.

Tot trecând noi pe Coşbuc şi enervându-ne la culme când dăm cu ochii de Mehid şi ruinele care sunt, precum o rană pe obrazul gălăţenilor, dar mai ales a Primăriei – Stan, am zis să ne interesăm „de ce?”, „cum?” şi tot aşa.

Astfel, am început să rememorăm că beizadeaua aceasta de „manglea” – mare „sculă pe basculă” – a fost creaţia, opera de netăgăduit a fostului primar Nicolae, cât şi a altor „zmei paralei” ai politicii locale. Aşa, mai pe nimic, ca sinecură de partid, prin inginerii de tot felul şi cu proptelele de rigoare, omul cu pricina s-a văzut peste noapte un mare latifundiar, mogul şi exponent al capitalismului de cumetrie, având o proprietate uriaşă compusă din fostul Trust de Construcţii – clădiri şi terenuri cu nemiluita – vândute mai apoi şi transformate într-un munte de euroi, fosta instituţie Loconfort sau bijuteriile de fabrici: ELNAV şi IMH, precum şi multe altele.

Ca o expresie a ticăloşiilor politice petrecute în Republicuţa noastră după ’89, când fabrici şi uzine au fost date unor nemernici, limbişti şi pupincurişti, şmecheri de „tip nou” cu guler alb şi ştaif, animalele acestea bipede precum „manglea” şi alţii au pus totul la pământ, au distrus prin prostie, inconştienţă, rea voinţă, fapte pentru care în oricare ţară din lume ar fi fost linşaţi sau băgaţi la zdup până la sfârşitul vieţii.

La noi, ca la nimenea, şmenarii şi ciocoii aceştia de căcat, împreună cu cei care i-au produs, i-au creat sunt bine mersi, au conturi grase în băncile din afară, au tot confortul în ţară şi ne privesc cu sictir de la înălţimea de oameni cu bani, relaţii, protejaţi politic, având crezul invincibilităţii într-o societate ca a noastră în care instituţiile statului nu-şi fac treaba, devenind complice la dezastrul care a cuprins GALAŢIUL.

Şi, ca să nu se supere onor „organele” pe noi, o să exemplificăm acuza de complicitate la rapt şi furt, la nedreptate, cu doar două sau trei mişculaţii, probate prin pe faptele incontestabile ale lui MANGLEA.

Una dintre ele, arhicunoscută şi pe care într-un număr de anul trecut am pictat-o este legată de returnarea ilegală de TVA a sumei de 20 milioane euroi în care „manglea” este băgat până în gât alături de alţi doi golani. Adică FISCUL spune sus şi tare, nu o dată, ci de mai multe ori, prin vocea autorizată a directorilor, anchetele ulterioare pe aceeaşi temă confirmă, dosarul este înaintat de peste trei anila DNA- ST. Ivan, şi nu se întâmplă nimic, dar absolut NIMIC! Tot amărâtul, afaceriştii, bugetarii, populimea gălăţeană aşteaptă şi aşteaptă ca proştii, în timp ce Manglea şi complicii se plimbă pela PARIS, Milano, râgâie şi se scobesc în dinţi după bobiţele de caviar.

Nu-i aşa că e ciudat, că e de domeniul SF-ului, ca într-o ŢARĂ păgubită fraudulos de 20 milioane de euroi, când aceasta nu are bani de salarii şi pensii, pentru spitale şi şcoli, „manglea” să fie liber?

O să vă spunem cum stă treaba şi cu Uzina de pe Coşbuc, fostul MEHID, devenit ruină, praf şi pulbere, pe lângă care trecem zilnic, moment în care ne închinăm şi ne facem cruce, blestemând.

Omul nostru, „manglea,” plin de datorii, după ce a sifonat cât a putut cheltuind de aiurea şi credem noi a pus deoparte, hăt, prin Elveţia cât să-i ajungă pentru  o mie de ani, a început să fie încolţit de cei care aveau să primească, inclusiv FISCUL gălăţean şi naţional. În chestia de genul acesta, STATUL prin instituţii pune sechestru, execută silit şi tot aşa. Numai că la noi, MINUNE, alde reprezentanţi ai Fiscului precum Domniţeanu, care selectează pe cine cade „bunghiul” şi pe cine nu, l-a făcut scăpat pe „Manglea”, lăsând (şi acum vine bomba) ca acesta să vândă la timp Mehidul unui mare afacerist (lanţ de retail) care are reprezentare în oraş şi la care o aceeaşi locaţie nu se mai justifică. Şmen? Parandărăt? Ce draku’ o fi, nu putem şti, chiar dacă pute de la o poştă.

Dar de Fabrica de elice unde dosarele zac pela DNAcentral, de ani şi ani de zile, ce să mai spunem?!

Şi uite aşa ne întrebăm cu toţii, populime a Galaţiului, cine îl ţine în braţe şi îl ocroteşte? De ce instituţiile statului nu-şi fac treaba? Şi mai vreţi încredere, stimă şi respect din partea cetăţeanului. Terminaţi bre, cu circul de la televizor, că nu vă mai crede nimeni, când la voi zac dosare grele de ani şi ani de zile, iar altele sunt în adormire veşnică, precum cele ale lui Manglea.

Amin!

Titi Chioru 9 - mai - 2014

One Response so far.

  1. lucica spune:

    se vede ca nu a mai cotizat lucica la gazeta de aproape un an.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...