Să-mi stea cafeaua-n gât, nu alta. Deci pe listele alea VIP de la Toyo Aviation, printre judecători, afaceriști abonati la prescripții, politicieni analfabeți și combinatori de ocazie, cine răsare ca din tămâie? Preafericitul Patriarh, Dan Ilie Ciobotea pe numele lui de mirean, și o suită de călugări greci. Aici e hăul. Aici e schizofrenia unei societăți făcute zdrențe.
Voi oți fi mai pe lux și opulență, dar eu (și probabil jumătate din țara) strâng cu dinții de bani tot anu’, dau refresh-uri peste refresh-uri pe Skyscanner și când prind un zbor ieftin PAC! sar pe el și-arunc cu banu’, nu mă uit. Aproape că nici nu contează destinația- îmi petrec vacanța în funcție de prețul biletului de avion, ieftin să fie. Apoi stau și mă chinui ca o râmă în Otopeni, cu picioarele umflate în adidași, făcând slalom printre trolere și oameni care-și mănâncă șnițelele de-acasă înghesuiți la poarta de îmbarcare, în timp ce se roagă la sfântul Antonie să nu fie overbooked avionul și să le intre rucsacul în dispozitivul de măsurare.
Iar preafericitul preasfințit, omul ăla care duminică de duminică îmi servește găluște despre renunțarea la averile lumești, despre cum „mai ușor trece camila prin urechile acului”, despre stăpânirea poftelor, smerenie și post, își așează drăgălaș odăjdiile în charter privat Toyo Aviatic.
Păi ce-ai făcut, Părinte? Așa se face mai nou ascensiunea la Ceruri? În avion cu interior din piele nappa? Nu tu pitit bagajul de mână, nu tu descălțat la Security, nu tu limită de 100 ml la apa sfințită?! Avion privat, lume!
Și-mi vine-n minte imaginea mămăițelor uscate de ani și de spaimă, care-și tremură mâinile la cutia milei să le citească popa o molitfă, iar Preafericitul, după ce le încasează bănuțul ăla pătat de sudoare și disperare, își scutură tacticos sutana de praful din biserică și se catapultează direct de pe pistă deasupra plebei care transpiră înghesuită la Otopeni. Divin!
Au reușit performanța de a privatiza Mântuirea. Căci ce vedem noi aici nu e o simplă opțiune de transport, e o doctrină.
Pentru popor, pentru mulțimea de credincioși care-și drămuiește bănuții de lumânări, mesajul e clar: „Cărați-vă, fiilor, crucea în liniște, rabdați umilința la cozile de la moaște, îmbrățișați low-cost-ul vieții căci a voastră este Împărăția Cerurilor… cândva, mai încolo! Amin”.
Pentru înaltele fețe bisericești, paradisul nu mai e o promisiune post-mortem, ci o clauză contractuală cu servicii de catering la bord privat.
Știți ce e de-a dreptul oribil la ipocrizia asta? Că nici măcar nu se mai obosesc să o ascundă. Că se cred intangibili. Pe vremuri, marii prefăcuți ai istoriei măcar mimau o brumă de pudoare, se fereau de ochii lumii, trăgeau o perdea peste desfrâul lor material. Astăzi? Nici vorbă. Sfidarea e la vedere, e instituționalizată. Noroc cu hackerii ăștia că ridică din când în când preșul de pe troacă să cuprindem până unde merge nesimțirea!! Să aflăm concret și noi, poolimea care-și numără banii de bilet pentru clasa economy, cum se trăiește la înălțime, să nu rămânem dracului cu impresia că toți privim spre-același cer și-aceeași izbăvire…
10 - septembrie - 2026
